Alte stiri din categoria: ECONOMIE



Institutul National de Statistica

Producția industrială, în scădere cu 5% de la începutul anului

Producția industrială a consemnat în septembrie 2023 față de luna anterioară o creștere de 13,4% în serie brută însă numai +0,7% pe valoarea ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Astfel, detalii

Analize economice

Datoria publică a trecut iar pragul de 50% din PIB în luna septembrie

Datoria publică a României a crescut în septembrie 2023 până la 50,5% din PIB, de la nivelul de 48,9% consemnat în luna anterioară, potrivit Ministerul Finanțelor. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 759,3 detalii

Analize economice

Eurostat: România, pe locul trei în UE la inflația anuală

România s-a situat în luna septembrie 2023 pe locul trei în UE în ce privește inflația anuală, potrivit datelor publicate de Eurostat. Avansul prețurilor a scăzut semnificativ (8,2%, față de 9,3% în luna anterioară) și detalii

Statistici BNR

Deficitul contului curent, redus cu 24% după primele nouă luni ale anului

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat în primele nouă luni din 2023 un deficit de 16.051 milioane euro (-5% din PIB estimat), în scădere cu circa 24% față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR. detalii

 



 

Ultimele Comentarii