ECONOMIE | Analize economice

Comerțul cu amănuntul, în scădere continuă

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-11-13 07:47

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în septembrie 2023 față de luna anterioară cu -4,7% pe seria brută, dar numai -0,7% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de INS.

Rezultatul ajustat a ținut cont de numărul diferit de zile lucrătoare în calendar.

Raportat la aceeași lună din anul precedent s-a consemnat o diminuare de -0,9% brut dar valoarea ajustată cu sezonalitatea a fost marginal crescătoare (+0,7%). Per total, rezultatul brut cumulat de la începutul anului 2023 a fost în pierdere de viteză sistematică după luna martie și a coborât la doar 2%, exact nivelul prognozat pentru avansul PIB pe 2023.

Această evoluție s-a produs în pofida unui avans anual de peste cinci procente al puterii de cumpărare a salariului mediu (+15,2% aferent lunii august dar încasat în septembrie, la o inflație de 8,83%), corelată cu consolidarea în domeniul pozitiv a pensiei reale (+3,8%, după majorarea cu 13% a cuantumului mediu de la începutul anului).

Ar fi de subliniat scăderile înregistrate față de luna anterioară la toți indicatorii pe categorii de mărfuri, cu excepția unei creșteri marginale în termeni ajustați la mărfuri nealimentare (+0,5%). Pe brut, scăderile față de luna anterioară au fost consistente la produse alimentare, băuturi și tutun (-7,3%) și la carburanți pentru autovehicule (-8,9%), însă minore la produse nealimentare (-0,2%).

În schimb, față de aceeași lună din 2022, datele INS au rămas pozitive la produsele alimentare (+2,9% brut și +3,4% ajustat sezonier), dar au coborât spre zero la magazinele cu vânzare predominantă de produse nealimentare (+0,8% brut, deși +3,1% ajustat) și au rămas clar negative pe segmentul de carburanți (-9,3% brut și -8,2% ajustat).

Cumulat de la începutul anului, avansul comerțului în ansamblu exprimat în termeni bruți s-a diminuat din nou până la 2% (2,2%, după ajustarea cu sezonalitatea), cu niveluri pozitive la produse alimentare (+3,4%) și produse nealimentare (+3,5%). În același timp, la carburanți, după o revenire anterioară, s-a păstrat poziționarea în domeniul negativ (-3,1%).

Per total, evoluția consumului a înregistrat o scădere notabilă față de luna precedentă iar rezultatul cumulat a păstrat trendul de scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Datele nu indică o revenire a consumului, chiar în condiții de creștere a puterii de cumpărare, pe măsură ce inflația a scăzut semnificativ.

De reținut, din perspectiva stabilității macroeconomice, pe fondul rezultatelor slabe din industrie (în scădere ca rezultat brut lunar până sub nivelul din urmă cu șapte ani) și agricultură (a cărei evoluție în 2022 s-a situat la -11,6% iar creșterea estimată pe 2023 ar fi de numai 10,6%), s-au menținut la un nivel relativ ridicat dezechilibrele din comerțul exterior.

În context european, România a consemnat pe luna septembrie 2023, a patra cea mai mare reducere a comerțului cu amănuntul față de luna precedentă, semnificativ mai mică decât în Slovacia (-2%), dar imediat după Germania și Olanda (-0,8%) și la egalitate cu Irlanda (-0,7%).

Pentru referință, menționăm că media UE a fost de -0,2%, cea a Eurozonei de -0,3% iar vecinele Ungaria și Bulgaria au consemnat creșteri marginale (ambele cu +0,1%). De reținut, Polonia, cu economia cea mai apropiată ca dimensiune și structură de a noastră, a înregistrat +1%, după +1,7% în august.

Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, reducerea marginală de -0,1% plasează țara noastră semnificativ mai bine decât media UE (-2,7%) și cea a Eurozonei (-2,9%).

Departe de topul alcătuit din Spania (+7,5%) și Cipru (+4,1%) și Luxemburg (+2,6%), însă mult mai sus decât valorile consemnate în țări precum Slovenia (-17%), Belgia (-8,4%) și Ungaria (-7,3%).

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Inflația anuală a scăzut la 5,1%

Inflația anuală a scăzut în august 2024 până la 5,1%, potrivit datelor publicate de INS. În a opta lună a anului, prețurile au avansat per total cu 0,23%, în principal sub efectul creșterii prețurilor la combustibili și la detalii

Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în iulie 2024 față de luna anterioară cu 4,6% pe seria brută, dar s-a diminuat cu -1,8% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, detalii

Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024

Datoria publică a României a crescut până la 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 862,34 miliarde lei, în creștere cu aproape zece detalii

România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE

România are cel mai mic cost al vieții dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate pentru mijlocul anului 2024 de către site-ul de specialitate numbeo.com. Țara noastră figurează pe locul 33 între 40 de state europene analizate, după detalii

 



 

Ultimele Comentarii