ECONOMIE | Institutul National de Statistica

Comerțul cu amănuntul a început anul 2023 cu o creștere de 5,7%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-03-08 11:03

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a scăzut în luna ianuarie 2023 față de luna anterioară cu 22% pe seria brută dar a crescut cu 0,7% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor publicate de INS. Discrepanța semnifică o evoluție obișnuită la confluența dintre ani. 

Raportat la aceeași lună din anul precedent, s-a consemnat un avans de 5,7% în termeni bruți și de 5,3% ajustat cu zilele lucrătoare și sezonalitatea. Rezultatul brut cumulat pe anul 2023 a revenit astfel conjunctural la cea mai înaltă valoare din ultimele 12 luni, atinsă anterior în luna mai 2022.

Această evoluție s-a produs în pofida diminuării cu 1,5 puncte procentuale a puterii de cumpărare a salariului mediu (+13,4% aferent lunii decembrie dar încasat în ianuarie, la o inflație de 15,07%), corelată cu scăderea ceva mai mare a pensiei reale (aproximativ -2,2%, în pofida majorării nominale cu 12,5% de la începutul anului).

Ar fi de subliniat reducerea puternică în termeni bruți a volumului lunar al cifrei de afaceri la produse alimentare (-20% față de noiembrie, după circa +18% anterior).

Paradoxal, însă, semnificativ peste nivelul din ianuarie 2022 (+5,4%), ceea ce semnifică o majorare surprinzătoare a consumului în condițiile creșterii substanțiale a prețurilor (+22,5%).

La produsele nealimentare și pe segmentul carburanților pentru autovehicule, scăderile față de luna precedentă au fost similare (cam -23%). Cu marea deosebire că, în raport cu aceeași lună din 2022, în primul caz s-a consemnat cel mai înalt ritm de creștere (+9,1%) iar în cel de al doilea singura scădere în structura de consum (-0,4%).

Astfel, consumul a demarat la un nivel dublu față de creșterea economică pe 2023, estimată curent de CNSP la 2,8%, conform datelor oficiale curente, Situată semnificativ peste valoarea de 1,8% avansată de Comisia Europeană dar sub prognozele oficiale venite de la FMI (3,1%) și Banca Mondială (3,2%).

De reținut, din perspectiva comerțului, pe fondul rezultatelor modeste din industrie (în coborâre aproape de nivelul din urmă cu șapte ani) și agricultură (a cărei estimare pentru 2022 s-a înrăutățit la -12,8%), s-au accentuat dezechilibrele externe. Acestea s-au situat anul trecut la 34 miliarde euro minus în comerțul exterior, în timp ce deficitul de cont curent a avansat cu circa 52%, la aproape 27 miliarde euro.

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024

Producția industrială a scăzut cu -2,1% în aprilie 2024 față de luna anterioară pe seria brută și cu -1,3% în varianta ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Totuși, comparativ cu aceeași lună detalii

Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta

Exporturile României au fost în aprilie 2024 de 8,29 miliarde euro (+14,8% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 10,96 miliarde euro (+17,8%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, deficitul detalii

Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) s-a păstrat aproape la același nivel în aprilie 2024 față de luna anterioară (-0,01%), potrivit datelor comunicate de INS. Totuși, s-a consemnat o revenire în termeni anuali a acestui indice detalii

Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în februarie 2024 față de luna anterioară cu 2,6% pe seria brută și 0,6% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, conform datelor detalii

 



 

Ultimele Comentarii