Alte stiri din categoria: BANCI



Ultima Ora

Presedintele Basescu: Maximul crizei a fost depasit

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la postul public de televiziune, ca maximul crizei economice a fost depasit de Romania, dar ca tara noastra se afla inca intr-o perioada de criza. Seful statului a tinut, miercuri, sa o intrerupa pe moderatoarea emisiunii la care participa din expunerea pe care ea o facea in debutul emisiunii, pentru a o atentiona, in conditiile in care ea a vorbit despre faptul ca Romania se afla intr-un punct maxim al crizei economice, ca maximul crizei a fost depasit. "Eu nu am facut aprecieri pana acum, acum va spun ca a fost depasit maximul crizei", a subliniat Basescu, in contextul in care moderatoarea a spus ca a mai auzit de cateva ori ca Romania a depasit maximul crizei economice. "Suntem inca intr-o perioada de criza", a admis detalii

Ultima Ora

ANPC a primit peste 500 de reclamatii la credite

Autoritatea Nationala pentru Protec­tia Consumatorilor (ANPC) a primit 536 de plangeri privind contractele de credit de la intrarea in vigoare a OUG 50/2010. Dintre acestea, 109 au avut ca obiect perceperea comisionului de risc, pentru care au fost aplicate amenzi in valoare de 270.000 de lei. Una dintre sanctiuni, in cuantum de 20.000 lei, a fost data pentru ca o banca a perceput un co­mi­sion de interogare a birolui de credit in valoare de 5 lei. Potrivit ANPC, numarul reclamatiilor privind dome­niul finan­ciar-bancar a fost in acest an de peste 3.700, in crestere fata de 2009, cand pe intreg anul s-au inre­gistrat aproximativ 3.000 de reclamatii. Comisarii institutiei au aplicat 139 de amenzi, in valoare totala de 1,55 mili­oane de lei, detalii

Analiza

Fondurile monetare au depasit, in premiera, pragul de 100.000 de investitori

Fondurile monetare au reusit sa depaseasca in august pragul de 100.000 de investitori, potrivit datelor Asociatiei Adminis­tra­to­rilor de Fonduri (AAF). Banii plasati de investitori in cele sapte fonduri mone­tare de pe piata locala au fost mot­orul care a urcat activele nete ale fon­durilor mutuale, in premiera, peste pragul de 5 miliarde de lei (1,17 miliarde de euro). Numarul investitorilor in fondurile mutuale a ajuns in august la 207.000, dintre care aproape jumatate erau cei in fonduri monetare, preferate deoarece investesc in instrumente cu risc scazut, scrie detalii

Analiza

Fondul european de stabilitate financiara (ESFS) are rolul de a salva moneda euro

Germanul Klaus Regling, directorul Fondului european de stabilitate financiara, are sarcina de a salva moneda unica europeana avand la dispozitie cativa angajati si 440 miliarde de euro. Fondul european de stabilitate financiara (ESFS), destinat sa asiste tarile membre ale zonei euro cu probleme de solvabilitate, a fost creat in mai, in cel mai grav moment al crizei datoriilor publice, asa-numita "criza greaca". A devenit operational in august, fiind dotat cu 440 miliarde de euro, contributie a statelor care folosesc aceasta moneda, cu alte 250 miliarde din partea FMI si 60 miliarde din partea UE. Klaus Regling a fost numit director al acestei structuri. Mecanismul financiar european a primit intre timp faimosul triplu AAA, cea mai buna cotatie posibila din partea marilor agentii de detalii

 



 

Ultimele Comentarii