Mihai Bogza, presedintele Bancpost: Siguranta sistemului bancar a devenit mai importanta decat profiturile
Autor: Bancherul.ro
2009-05-17 15:16
Menţinerea lichidităţii şi solvabilităţii sistemului bancar este prioritară în această perioadă de criză, iar creşterea şi nivelul profitului, deşi importante, trec pe locul doi, întrucât atingerea obiectivelor fixate va depinde de evoluţia economiei, a declarat preşedintele Bancpost, Mihai Bogza.
"Atâta timp cât există un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce priveşte evoluţia economiei, a-ţi face planuri chiar şi pentru câteva luni în avans pare un lucru riscant", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Bancpost.
El e explicat că este normal ca o bancă să urmărească să crească într-o perioadă în care şi economia avansează.
"Atunci însă când economia scade, în mod cert creşterea în sine nu mai este un obiectiv, iar stabilitatea trece pe primul loc. Ceea ce cred că preocupă sistemul bancar în acest an este în primul rând menţinerea lichidităţii şi solvabilităţii, în timp ce creşterea şi nivelul profitului, deşi importante, trec pe locul doi", a explicat Bogza.
El a menţionat că atingerea obiectivelor băncilor va depinde în mod hotărâtor de evoluţia economiei, a cărei principală problemă în momentul de faţă este incertitudinea.
"Băncile sunt obişnuite să lucreze în condiţii de riscuri, care sunt până la urmă ceva ce poate fi măsurat şi inclus în preţul creditului, dar funcţionează mai greu în contextul incertitudinii", consideră preşedintele Bancpost.
El a arătat că în prezent există un cerc vicios, în care băncile nu mai au încredere să crediteze sectorul real, care suferă din această cauză şi are dificultăţi în a rambursa împrumuturile, ceea ce determina apariţia creditelor neperformante, care la rândul lor descurajează băncile să dea noi credite.
"Evident că acest cerc vicios trebuie rupt undeva, iar o încercare în această privinţă s-a făcut prin acordul cu FMI, care a fost un lucru bun întrucât finanţează un program pentru întreaga economie. Poate că acest program economic este discutabil sau criticabil, dar este foarte bine că există, şi este credibil pentru că poartă ştampila unor instituţii foarte importante, respectiv FMI, Comunitatea Europeană şi alte instituţii financiare internaţionale", a afirmat Bogza.
El a arătat că fondurile primite de România de la FMI vor intra în rezerva băncii centrale, care va avea astfel mai multe resurse pentru a apăra cursul de schimb al leului, dacă va fi nevoie.
"Cu aceste rezerve valutare e ca şi cu arma nucleară, este mai bine să nu fii nevoit să le foloseşti, dar oricum creează un efect de descurajare asupra celor care eventual ar vrea să speculeze contra leului", a continuat Bogza, care a menţionat că economia românească are mare nevoie de o volatilitatea cât mai redusă a cursului de schimb.
El a explicat că, în primul rând, o volatilitate redusă a cursului valutar reduce incertitudinea pentru bânci, dar şi pentru companii şi persoane fizice la contractarea de împrumuturi.
Referitor la contracţia economiei în primul trimestru cu 6,4% faţă de perioada similară din 2008, Bogza a spus că această evoluţie a părut că ia prin surprindere chiar şi autorităţile şi că arată cât de greu este să faci predicţii în condiţiile actuale.
"Nu înseamnă că dacă aşa a fost primul trimestru aşa va fi şi restul anului. Însă nu se întrevăd semne majore pe partea relansării economice, care să ne facă să credem că lucrurile vor merge în sus şi nu în jos în continuare. Cred că economia reală se confruntă de ceva timp cu probleme despre care nimeni nu poate spune când se vor sfârşi", a afirmat preşedintele Bancpost.
Bogza a mai arătat că BNR a dat băncilor un semnal foarte clar în ceea ce priveşte dobânzile la depozite, adică le-a indicat faptul că instituţiile de credit pot avea acces predictibil la lichiditate, după o perioadă lungă în care piaţa interbancară a funcţionat cu probleme.
"Mă aştept ca băncile să înceapă să reducă dobânzile la depozite, iar Bancpost a făcut deja asta. Băncile vor dori să vadă că această tendinţă de reducerea a dobânzilor la depozite este una sustenabilă şi se va înscrie pe un trend, nu e ceva accidental. Dacă acest lucru se va întâmpla, probabil într-o lună sau două se vor diminua şi ratele dobânzilor la credite", a explicat Bogza, menţionând însă că decizia va depinde de fiecare bancă.
Semnalele puternice date în trecut de BNR au fost urmate de piaţă, a mai spus Bogza.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Interviu
Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare
Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare, dupa ultima actualizare de saptamana trecuta, conform reclamatiilor primite de la cititori. Acestia se plang ca nu mai pot deschide aplicatia si sunt nevoiti sa o reactiveze. Insa in momentul cand incearca detalii
Masura de prevenire a fraudelor online: aplicatia Raiffeisen detecteaza preluarea controlului telefonului de alta aplicatie
• Observăm creÈ™terea fraudelor cibernetice în care oamenii care fac plăți sunt păcăliÈ›i È™i pierd mulÈ›i bani • Mă surprinde naivitatea celor care cred că pot câÈ™tiga bani mulÈ›i È™i detalii
Suntem intr-o perioada in care nu este clar pe ce venituri ne putem baza in viitor
Perioada de incertitudine din prezent a dus la stagnarea cererii pentru creditele ipotecare È™i la creÈ™terea economisirii. Bancherii observă chiar o tendință de economisire reflectată în produsele de investiÈ›ii pe termen lung, conform unui comunicat al CSALB, in care se detalii
Banca Transilvania a rezolvat toate litigiile cu clientii bancilor preluate
• În perioadele de criză pot apărea È™i foarte multe oportunități pe care trebuie să È™tii cum să le tratezi din punct de vedere financiar • EducaÈ›ia financiară ne poate feri de perioada prin care am trecut, timp de cinci ani, detalii
- Scaderea ratei la credit trebuie insotita de o regandire a modului de viata
- Bancile nu pot face nimic daca se divulga datele de logare sau PIN-ul
- Cei care nu-si pot plati creditele in CHF pot apela la CSALB
- Impacarea cu banca sau IFN-ul prin CSALB, o alternativa la falimentul personal si darea in plata
- Executarea silita a unui credit se poate face legal doar dupa ce banca sau IFN-ul a oferit solutii de restructurare
- Bancile si IFN-urile, obligate prin lege sa-si ajute clientii inainte sa-i execute silit
- Bancile incep sa-si asume o responsabilitate sociala pentru consumatori
- Intelegerea la care ajung partile in cadrul CSALB este exemplificarea teoriei mainii invizibile
- CSALB: nu e vorba de vina cuiva, ci de o impartire a responsabilitatii intre consumatori si banci
- Cresterea dobanzilor la credite nu i-a afectat prea tare pe romani, iar bancile au profitat
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor ÅŸi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Deficitul contului curent, peste 15 miliarde euro după primele șapte luni
- Inflația anuală a scăzut la 5,1%
- Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni
- Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024
- România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE
Ministerul Finantelor
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
- Datoria publică, imediat sub pragul de 50% din PIB la începutul anului 2024
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
- 18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului
- Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului
- Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate
- România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE
Statistici
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
- Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Și dacă am deja proprire se mai poate ceva?
Am proprirea de la 1 ianuarie și e de 9 ori suma, se mai poate face ceva acuma că să promulgat ... detalii
-
Investiții pe platforma collvile
Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi deblochez portofelul ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca ... detalii
-
Felicitari!
Felicitari tuturor celor implicati in acest act de stabilire a normalitatii! Ar fi interesant un ... detalii