Impacarea cu banca sau IFN-ul prin CSALB, o alternativa la falimentul personal si darea in plata
Autor: Bancherul.ro
2024-05-15 14:24
Gasirea unei solutii de plata a creditului in urma unei negocieri cu ajutorul CSALB poate fi o alternativa mai avantajoasa decat recurgerea la falimentul personal sau darea in plata, cel putin in privinta rapiditatii cu care se poate rezolva o astfel de problema.
"Celor care vor să apeleze la darea în plată sau să își declare falimentul le amintesc faptul că orice procedură judiciară este una de lungă durată, în timp ce persoanele care se află în dificultate financiară au nevoie de o soluție imediată", spune Nela Petrisor, conciliator la CSALB, avocat si fost judecator.
"Falimentul personal si darea in plata sunt două instrumente la care oamenii ar trebui să apeleze doar în situații extreme", considera Alexandru Berea, directorul juridic al BCR.
Contractele dintre consumatori și bănci ar trebui să fie simplificate, iar acest lucru poate veni odată cu dezvoltarea digitalizării în banking.
Cadrul legislativ românesc obligă părțile să încheie contracte voluminoase, cu clauze tehnice greu de înțeles.
Mulți consumatori citesc contractele abia după ce întâmpină probleme în plata ratelor, iar alții aleg varianta costisitoare a instanțelor (pentru „darea în plată” sau „falimentul personal”), deși rezolvarea amiabilă în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) este gratuită pentru consumatori și durează, în medie, mai puțin de o lună, se arata intr-un comunicat al CSALB, in care se adauga:
Sunt doar câteva dintre temele dezbătute în al 4-lea episod din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Alexandru Berea și Nela Petrișor, într-o discuție moderată de Gabriel Bălașu.
Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic.
Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB).
Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.
Alexandru Berea, director juridic Banca Comerciala Romana (BCR):
„În unele state contractele dintre consumatori și bănci sunt redactate foarte simplu și ușor de înțeles datorită legislației care spune că dacă un articol este prevăzut de lege, el nu mai trebuie să fie preluat și în contract.
În România asistăm la o tendință opusă: tot ceea ce prevede legea, trebuie să fie preluat în clauze contractuale, pentru că plecăm de la prezumția că omul de rând nu cunoaște legea.
Astfel, contractele pe care le avem cu clienții noștri devin mult prea voluminoase și pot complica și mai mult situația consumatorilor care întâmpină probleme financiare.
Cadrul legislativ trebuie să urmeze trendurile digitalizării și să adopte conceptul de "legal design", adică o simplificare a contractelor. Clientul, în momentul în care va avea informația structurată, mai clară și mai simplă, o va înțelege mult mai bine.”
- Procesele dintre clienți și bănci implică o serie de costuri: financiare, de timp, dar și de imagine. Aș vrea să ne referim la darea în plată a imobilului și la legea insolvenței persoanelor fizice. Cum apreciați aceste două măsuri legislative și de ce nu ar trebui să se ajungă acolo?
Alexandru Berea: „Aceste două instrumente, atât din perspectiva legală a dreptului de proprietate, cât și ca imagine, sunt două instrumente la care oamenii ar trebui să apeleze doar în situații extreme.
Darea în plată înseamnă să renunți la un drept de proprietate, ca să scapi de creditul pentru achiziția acelei proprietăți. Practic, îți lași casa la care ai visat, ca să scapi de credit.
Falimentul personal este o soluție brutală din perspectiva imaginii. Trebuie să te duci în fața instanței și să aduci argumente și probe pentru motivul din cauza căruia ai ajuns în situația de faliment personal.
De prea puține ori explicația este una simplă, de tipul: nu mai am venituri! Trebuie să demonstrezi de ce nu mai ai venituri, ce s-a întâmplat? De ce n-ai făcut economii când aveai venituri? Care a fost grija ta față de familie ca să nu ajungi în această situație?
Și nu văd de ce ai face acest efort și nu ai încerca întâi să chemi banca într-o procedură de conciliere, aici la CSALB. Mai ales că este gratuit pentru consumatori și durează foarte puțin.
În materie de conciliere câștigul obținut este mai important decât cine are dreptate. Trebuie să ajungem la un rezultat satisfăcător atât pentru bancă, cât și pentru client. Este situația de win-win. Sistemul judiciar este win-lose. Adică o parte câștigă, cealaltă pierde.
Noi le spunem consumatorilor care întâmpină probleme: Haideți, să găsim împreună o soluție! Pentru a face asta trebuie mai întâi să evităm pozițiile extreme, apoi să înțelegem ce vrea clientul ca să-și poată duce mai departe contractul, iar banca să poată obține rambursarea împrumutului acordat.”
Nela Petrișor, conciliator CSALB, avocat, fost judecator:
„Celor care vor să apeleze la darea în plată sau să își declare falimentul le amintesc faptul că orice procedură judiciară este una de lungă durată, în timp ce persoanele care se află în dificultate financiară au nevoie de o soluție imediată.
Soluția falimentului persoanelor fizice nu aduce o rezolvare rapidă din cauza mecanismelor judiciare specifice: hotărârile judecătorului pot fi atacate prin mai multe căi, poate exista inclusiv o lentoare în redactarea unei hotărâri.
Ca să faceți o comparație, în cadrul CSALB, hotărârea este motivată, redactată și comunicată în doar 25 de zile, în medie. În ce instanță din România poți avea problema rezolvată atât de repede?
Am observat o preocupare constantă a BCR de a stinge litigiile din instanță, aici, în cadrul CSALB. Banca și-a sfătuit de foarte multe ori clienții să solicite instanței un termen pentru soluționarea amiabilă. Iar judecătorul are chiar obligația de a da părților posibilitatea să-și stingă litigiul amiabil.
Atunci, consumatorii vin cu o cerere la Centrul nostru și încercăm o soluție obținută prin negociere cu banca. Adică o soluție prin care să adaptăm acel contract de credit la situația în care se află în acel moment consumatorul. Acestea sunt o parte din cazurile pe care le soluționăm.
Alte cereri vin de la o categorie nouă de consumatori. Sunt acele persoane care, probabil, au învățat lecțiile crizei financiare din 2009-2011, dar și ale pandemiei, iar acum vin în întâmpinarea unor situații care au potențialul de a se agrava.
În cadrul negocierilor solicită, de exemplu, o restructurare a creditului pentru că anticipează o creștere a costurilor sau o scădere a veniturilor și nu vor să ajungă în situația de a nu-și mai putea plăti ratele.
Cei care rezolvă problema înainte de a deveni una gravă sunt cei care nu ajung în instanță, nu ajung să notifice băncii o situație de dezastru pe plan personal, ci sunt grijulii, atenți și cred că putem vorbi de un nou tipar de consumator. Sunt tot mai multe persoane responsabile, care se preocupă să înțeleagă mecanismul de creditare cu toate consecințele lui.”
Despre CSALB:
CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro.
Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Taguri: credite ipotecare credite de consum Banca Comerciala Romana (BCR) reclamatie banca banca Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB) credite imobiliare
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Interviu
Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare
Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare, dupa ultima actualizare de saptamana trecuta, conform reclamatiilor primite de la cititori. Acestia se plang ca nu mai pot deschide aplicatia si sunt nevoiti sa o reactiveze. Insa in momentul cand incearca detalii
Masura de prevenire a fraudelor online: aplicatia Raiffeisen detecteaza preluarea controlului telefonului de alta aplicatie
• Observăm creșterea fraudelor cibernetice în care oamenii care fac plăți sunt păcăliți și pierd mulți bani • Mă surprinde naivitatea celor care cred că pot câștiga bani mulți și detalii
Suntem intr-o perioada in care nu este clar pe ce venituri ne putem baza in viitor
Perioada de incertitudine din prezent a dus la stagnarea cererii pentru creditele ipotecare și la creșterea economisirii. Bancherii observă chiar o tendință de economisire reflectată în produsele de investiții pe termen lung, conform unui comunicat al CSALB, in care se detalii
Banca Transilvania a rezolvat toate litigiile cu clientii bancilor preluate
• În perioadele de criză pot apărea și foarte multe oportunități pe care trebuie să știi cum să le tratezi din punct de vedere financiar • Educația financiară ne poate feri de perioada prin care am trecut, timp de cinci ani, detalii
- Scaderea ratei la credit trebuie insotita de o regandire a modului de viata
- Bancile nu pot face nimic daca se divulga datele de logare sau PIN-ul
- Cei care nu-si pot plati creditele in CHF pot apela la CSALB
- Impacarea cu banca sau IFN-ul prin CSALB, o alternativa la falimentul personal si darea in plata
- Executarea silita a unui credit se poate face legal doar dupa ce banca sau IFN-ul a oferit solutii de restructurare
- Bancile si IFN-urile, obligate prin lege sa-si ajute clientii inainte sa-i execute silit
- Bancile incep sa-si asume o responsabilitate sociala pentru consumatori
- Intelegerea la care ajung partile in cadrul CSALB este exemplificarea teoriei mainii invizibile
- CSALB: nu e vorba de vina cuiva, ci de o impartire a responsabilitatii intre consumatori si banci
- Cresterea dobanzilor la credite nu i-a afectat prea tare pe romani, iar bancile au profitat
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Deficitul contului curent, peste 15 miliarde euro după primele șapte luni
- Inflația anuală a scăzut la 5,1%
- Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni
- Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024
- România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE
Ministerul Finantelor
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
- Datoria publică, imediat sub pragul de 50% din PIB la începutul anului 2024
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
- 18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului
- Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului
- Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate
- România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE
Statistici
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
- Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Și dacă am deja proprire se mai poate ceva?
Am proprirea de la 1 ianuarie și e de 9 ori suma, se mai poate face ceva acuma că să promulgat ... detalii
-
Investiții pe platforma collvile
Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi deblochez portofelul ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca ... detalii
-
Felicitari!
Felicitari tuturor celor implicati in acest act de stabilire a normalitatii! Ar fi interesant un ... detalii