BANCI | Interviu

Isarescu avertizeaza bancherii: noile restrictii de creditare trebuie privite ca niste relaxari fata de ceea ce ar putea urma la orizontul anilor 2020

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-06-30 15:31

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a avertizat joi bancherii că vor fi necesare măsuri de reglementare în perioada următoare.

În discursul susţinut cu ocazia primii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Româno-Americane, Isărescu s-a referit la politicile macroprudenţiale, un nou concept care vizează asigurarea solidităţii sistemului financiar în ansamblu şi evitării riscului sistemic şi care nu se substituie politicilor macroeconomice (politica monetară, politica fiscală) şi nici politicilor microprudenţiale care vizează soliditatea instituţiilor de credit ca entităţi individuale.

Potrivit lui Isărescu, reglementarea va face paşi mari în anii următori, iar măsurile de reglementare vor fi eficiente dacă se vor lua în toate ţările, la nivel european, altfel băncile vor apela la externalizarea spre exemplu a creditelor în valută.

Guvernatorul BNR a insistat şi pe faptul că bancherii nu ar trebui să privească noile măsuri ca pe nişte restricţii, afirmând că ar putea fi considerate restricţii dure în raport cu ceea ce s-a întâmplat în anii 2001 sau 2005, dar faţă de ceea ce ar putea urma la orizontul anilor 2020 pot fi considerate chiar nişte 'relaxări'.

La rândul său, consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, a menţionat că măsurile de reglementare vor fi eficiente numai în măsura în care vor fi luate la nivel internaţional, de toate ţările. Vasilescu a dat un exemplu teoretic, că România ar recurge la măsura cea mai dură de a interzice creditul în valută, iar statele de origine ale băncilor-mamă pentru băncile din România le-ar permite în continuare. În acest caz, pur şi simplu, clienţii băncilor din România ar fi doar obligaţi să apeleze la creditele în valută ale băncilor-mamă.

Guvernatorul BNR a mai apreciat că politicile macroprudenţiale reprezintă viitorul şi că sunt alternativa la controlul contului de capital.

Isărescu a menţionat că politicile macroprudenţiale s-au conturat după ce s-a recunoscut că acţiunile adecvate pentru entităţile financiare individuale pot conduce în mod colectiv sau pot exacerba problemele la nivelul sistemului financiar.

Şeful băncii centrale s-a mai referit şi la faptul că în sistemul financiar, spre deosebire de alte pieţe, concurenţa nu este bună şi este periculoasă pentru stabilitatea financiară, deoarece conduce la diminuarea marjelor de profit şi reduce rezervele de capital şi şansele de stabilitate.

Comentarii

Romeo Iulian CIOCANEA
Stabilitate sociala verssus financiara
Din pacate batalia pentru stabilitatea financiara mondiala a fost deja pierduta. Grecia este in haos, Italia se pregateste de mari manifestatii de protest si in plus,aceasta "contagiune" italiana se afla la doi pasi de Spania si Portugalia si la un pas de Franta. Franta care este cel mai mare creditor al Greciei urmata in deaproape de Germania care nici ea nu este prea departe de convulsiile sociale ce vor urma odata cu caderea financiaara iminenta a Greciei. Vremea reglementarilor in plan financiar-bancar-investitional a cam trecut. Trebuia actionat rapid inca din 2010, taind tot ce-i putred, fara menajamente si indulgente. Personal, consider ca acum trebuie actionat rapid pentru evitarea unui colaps social care va avea drept consecinte fatale si ireversibile, mari si ample revolte sociale ce vor avea drept consecinte directe si imediate o destabilizare mondiala din punct de vedere social, destabilitaate ce va declansa o anarhie generalizata



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Revolut, acuzata de clienti ca permite fraude online. Banca le raspunde ca sunt fraude autorizate si ca vina este a Meta

Mai multi cititori ni s-au plans ca au fost victimele unor inselatorii online prin tranferuri din contul Revolut, fara ca banca sa poata depista fraudele. Revolut a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru fraudele online ( detalii

Cum ne pregatim de cresterea taxelor de anul viitor: economisim, reducem gradul de indatorare, tinem legatura cu banca

Anul viitor am putea asista la creșterea unor taxe și la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitații podcastului găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se detalii

Rata la credite nu trebuie sa depaseasca 25% din venituri

• Acum, mai mult ca niciodată, clienții se așteaptă la practici responsabile din partea băncilor. Oamenii vor rate corecte, transparență, empatie • Sfătuim clienții să nu se îndatoreze până la limita maximă de 40% detalii

Bancile nu trimit clientilor linkuri si nu le cer date personale

În vremuri nesigure, cu un război la graniță, inflație și dobânzi încă destul de ridicate, băncile trebuie să arate simplitate în comunicare și înțelegere pentru consumatori, se arata intr-un comunicat al CSALB, in care se adauga: Pe de altă detalii

 



 

Ultimele Comentarii