Isarescu avertizeaza bancherii: noile restrictii de creditare trebuie privite ca niste relaxari fata de ceea ce ar putea urma la orizontul anilor 2020 |
Autor: Bancherul.ro 2011-06-30 15:31 |
|
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a avertizat joi bancherii că vor fi necesare măsuri de reglementare în perioada următoare.
În discursul susţinut cu ocazia primii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Româno-Americane, Isărescu s-a referit la politicile macroprudenţiale, un nou concept care vizează asigurarea solidităţii sistemului financiar în ansamblu şi evitării riscului sistemic şi care nu se substituie politicilor macroeconomice (politica monetară, politica fiscală) şi nici politicilor microprudenţiale care vizează soliditatea instituţiilor de credit ca entităţi individuale.
Potrivit lui Isărescu, reglementarea va face paşi mari în anii următori, iar măsurile de reglementare vor fi eficiente dacă se vor lua în toate ţările, la nivel european, altfel băncile vor apela la externalizarea spre exemplu a creditelor în valută.
Guvernatorul BNR a insistat şi pe faptul că bancherii nu ar trebui să privească noile măsuri ca pe nişte restricţii, afirmând că ar putea fi considerate restricţii dure în raport cu ceea ce s-a întâmplat în anii 2001 sau 2005, dar faţă de ceea ce ar putea urma la orizontul anilor 2020 pot fi considerate chiar nişte 'relaxări'.
La rândul său, consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, a menţionat că măsurile de reglementare vor fi eficiente numai în măsura în care vor fi luate la nivel internaţional, de toate ţările. Vasilescu a dat un exemplu teoretic, că România ar recurge la măsura cea mai dură de a interzice creditul în valută, iar statele de origine ale băncilor-mamă pentru băncile din România le-ar permite în continuare. În acest caz, pur şi simplu, clienţii băncilor din România ar fi doar obligaţi să apeleze la creditele în valută ale băncilor-mamă.
Guvernatorul BNR a mai apreciat că politicile macroprudenţiale reprezintă viitorul şi că sunt alternativa la controlul contului de capital.
Isărescu a menţionat că politicile macroprudenţiale s-au conturat după ce s-a recunoscut că acţiunile adecvate pentru entităţile financiare individuale pot conduce în mod colectiv sau pot exacerba problemele la nivelul sistemului financiar.
Şeful băncii centrale s-a mai referit şi la faptul că în sistemul financiar, spre deosebire de alte pieţe, concurenţa nu este bună şi este periculoasă pentru stabilitatea financiară, deoarece conduce la diminuarea marjelor de profit şi reduce rezervele de capital şi şansele de stabilitate.
|
|