BNR a ascuns tezaurul Romaniei si al Poloniei in pestera de langa Manastirea Tismana, in cel de-al doilea razboi mondial
Autor: Bancherul.ro
2013-08-22 20:26
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost prezent joi, în judeţul Gorj, unde a participat la ceremonia depunerii Actului de fundaţie al punctului muzeal - Muzeul Tezaurului de la Tismana.
Evenimentul a marcat încheierea lucrărilor de infrastructură şi de amenajare a peşterii şi demararea procesului de amenajare a Muzeului Tezaurului de la Tismana.
Proiectul, iniţiat de banca centrală în 2007, pune în lumină acţiunea cunoscută sub numele de "Operaţiunea Neptun" sau "Tismana", desfăşurată în anul 1944. Atunci, Banca Naţională, în colaborare cu guvernul, Armata, CFR şi Mitropolia Olteniei, a organizat adăpostirea, în secret, a celor 242 de tone de aur din tezaurul BNR, împreună cu trei tone de aur din tezaurul Poloniei, aflat în tranzit prin România. Întreaga cantitate de aur a fost păstrată până în 1947 în peştera din apropierea Mănăstirii Tismana.
"Gestul nostru de a transforma una din peşterile muntelui Stârmina în muzeu este rezultatul firesc, natural, al unei succesiuni de fapte care au început acum aproape un secol. Deşi de multe ori se spune că nu se învaţă nimic din istorie, Banca Naţională a României a învăţat temeinic din experienţa dramatică a Primului Război Mondial, când cele 93 de tone de aur trimise în Rusia nu s-au mai întors, astfel că, în cel de-al Doilea Război Mondial, a decis să apere singură stocul său de aur. Acest tezaur avea dimensiuni mult mai importante în 1944 comparativ cu 1916; în pofida pierderii din Primul Război Mondial, se atinsese cantitatea de 242 de tone. În 1944, tezaurul era sub foc încrucişat: pe de o parte, Armata Germană, care se afla în România, pe de alta, Armata Roşie, care se apropia de graniţa noastră răsăriteană. În aceste condiţii, Banca Naţională, în acord cu guvernul, a decis să transporte aurul, în cel mai deplin secret, aici, la Tismana, unde a fost depus în peşteră", a explicat Mugur Isărescu.
Totodată, guvernatorul a menţionat că un punct muzeal aflat în afara Palatului BNR din Bucureşti lărgeşte posibilitatea celor interesaţi de a cunoaşte istoria BNR, punctând: "Menirea acestui muzeu, aflat în faza de construcţie, dar care va fi finalizat peste câteva luni, este, în primul rând, aceea de a transmite mesajele evenimentelor istorice evocate publicului, în mod special tinerilor. Pentru aceasta ne vom strădui să organizăm colocvii, simpozioane, întâlniri cu specialişti".
La eveniment a fost prezent şi Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Irineu, dar şi un sobor de preoţi care au oficiat o slujbă de sfinţire a muzeului.
"Acest proiect s-a născut datorită unui entuziasm sufletesc. În Oltenia sunt foarte multe grote care au adăpostit tezaure dacice şi aici, la Sfântul Nicodim, cei care au gândit să aducă tezaurul s-au gândit la protecţia lui. Tezaurul a fost pus prima dată în beciul mănăstirii şi apoi a fost adus în peşteră, iar dacă duşmanul îl găsea, peştera se prăbuşea, era dinamitată", a declarat Mitropolitul Olteniei.
Punctul muzeal va prezenta publicului cele mai relevante momente din perioada 1944-1947, aşa cum sunt reflectate în documentele din arhiva BNR.
Ceremonia depunerii Actului de fundație al Muzeului Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana
Alocuțiune a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu
Înalt prea Sfinţia Voastră,
Domnule Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj,
Domnule Preşedinte al Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi”,
Domnule Rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi”,
Domnule Primar al oraşului Tismana,
Doamnelor şi domnilor,
„Bine aţi venit!” la ceremonia în cadrul căreia vom depune Actul de fundaţie al Muzeului Tezaurului de la mănăstirea Tismana.
Doresc să vă spun pe scurt, fără să reiau conţinutul Actului de fundaţie, de ce a iniţiat Banca Naţională acest proiect, un proiect pentru care am avut sprijinul şi înţelegerea Mitropoliei Olteniei, astfel încât s-a ajuns la colaborarea a două instituţii fundamentale din istoria poporului român:
- Biserica, o instituţie multiseculară, cu un rol important în conservarea identităţii naţionale,
- şi BNR, care aniversează în acest an 133 de ani de existenţă şi care şi-a pus amprenta pe istoria modernă a României.
Gestul nostru de a transforma una dintre peşterile muntelui Stârmina în muzeu este rezultatul firesc, natural, al unei succesiuni de fapte care au început acum aproape un secol:
- Deşi de multe ori se spune că nu se învaţă nimic din istorie, Banca Naţională a României a învăţat temeinic din experienţa dramatică a Primului Război Mondial, când cele 93 de tone de aur trimise în Rusia nu s-au mai întors, astfel că, în cel de-al Doilea Război Mondial, a decis să apere singură stocul său de aur;
- Acest tezaur avea dimensiuni mult mai importante în 1944 comparativ cu 1916; în pofida pierderii din Primul Război Mondial, se atinsese cantitatea de 242 tone, la care se adăugau şi trei tone de aur polonez, rămas aici din 1939, când tezaurul Băncii Poloniei a tranzitat România;
- În 1944, tezaurul era sub foc încrucişat: pe de o parte, Armata Germană, care se afla în România, pe de alta, Armata Roşie care se apropia de graniţa noastră răsăriteană;
- În aceste condiţii, Banca Naţională, în acord cu guvernul, a decis să transporte aurul, în cel mai deplin secret, aici, la mănăstirea Tismana, unde a fost depus în peşteră;
- Cunoscută în istorie sub numele de Operaţiunea „Neptun” sau „Tismana”, misiunea s-a desfăşurat cu succes. Ulterior, în februarie 1947, tezaurul BNR şi cele trei tone de aur polonez s-au întors întregi la Bucureşti;
- Succesul acestei misiuni a fost posibil datorită responsabilităţii manifestate de conducerea instituţiei noastre, în colaborare cu guvernul şi cu alte instituţii: Armata, CFR şi, desigur, Mitropolia Olteniei;
- De asemenea, salvarea Tezaurului a evidenţiat devotamentul, profesionalismul şi patriotismul funcţionarilor băncii însărcinaţi cu îndeplinirea acestei misiuni. În acelaşi timp, în această misiune a fost implicată atât obştea de călugări a mănăstirii Tismana, cât şi mulţi locuitori ai comunei Tismana, care au oferit găzduire celor care au lucrat la amenajarea grotei.
Referitor la rolul pe care ar trebui să îl îndeplinească Muzeul Tezaurului de la Tismana, vreau să precizez că:
- Un punct muzeal, aflat în afara Palatului BNR din Bucureşti, lărgeşte posibilitatea celor interesaţi de a cunoaşte istoria BNR. De asemenea, la Târgu Jiu, BNR deţine în proprietate un imobil clasificat „monument de arhitectură”, în care Agenţia Gorj, înfiinţată în 1898, s-a mutat în 1901, funcţionând acolo neîntrerupt până azi. Proximitatea celor două obiective conturează un traseu coerent al politicii culturale a băncii centrale, asigurându-i vizibilitate pentru publicul larg;
- Menirea acestui muzeu, aflat în faza de construcţie, dar care va fi finalizat peste câteva luni, este, în primul rând, aceea de transmite mesajele evenimentelor istorice evocate publicului larg, în mod special tinerilor. Pentru aceasta ne vom strădui să organizăm simpozioane, colocvii, întâlniri cu specialişti, acţiuni prin care vor fi explicate şi interpretate temele majore, dar şi cele mai puţin cunoscute din istoria acestei ţări, din istoria Băncii Naţionale, precum şi din cea a băncilor şi a banilor. Aspiraţia noastră este ca publicul tânăr să găsească aici, într-o atmosferă binecuvântată, răspunsuri la întrebări pe teme istorice şi nu numai;
- Este important şi faptul că în muzeu vor fi valorificate documentele păstrate în Arhiva BNR, care, completate cu o bogată ilustraţie, ne vor prezenta toate momentele importante din perioada 1944-1947, de la proiectarea „Acţiunii Tismana”, de către guvernatorul Alexandru Ottulescu, împreună cu guvernul român, la adăpostirea aurului la Tismana, în timpul guvernatorului Constantin Angelescu şi, în final, la aducerea acestuia înapoi la Bucureşti, în timpul guvernatorului Tiberiu Moşoiu;
- Trebuie să vă mărturisesc că văd în proiectul acestui muzeu un prilej pentru a analiza dacă dictonul „Historia magistra vitae” (istoria învăţătorul vieţii) mai poate fi actual sau dacă nu cumva „Singurul lucru pe care îl învăţăm din istorie este că oamenii nu învaţă nimic din istorie”;
- În acelaşi timp, personal, sper că specialiştii de la Banca Naţională, care vor organiza acest muzeu, nu vor uita că istoria nu înseamnă repovestirea izvoarelor, ci interpretarea lor.
Aş mai adăuga că suntem aici astăzi şi datorită proiectelor de cercetare a trecutului instituţiei noastre, pe care le-am iniţiat chiar de la începutul anilor 90, ca expresie a convingerii noastre:
- că se impune să ne cunoaştem trecutul şi să îl promovăm,
- şi că un public educat poate primi şi înţelege mai uşor mesajele Băncii Centrale.
Rezultatele cercetărilor întreprinse de specialiştii noştri în cadrul proiectelor „Acţiunea Tismana”, „Salvarea aurului polonez” sau „Tezaurul de la Moscova” au fost prezentate public şi dezbătute în cadrul mai multor manifestări ştiinţifice pe care le-am organizat la banca centrală:
- Mai multe sesiuni ale Simpozionului anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu”;
- Întâlniri ale Cercului de istorie bancară din BNR, la care, de multe ori, au participat urmaşii funcţionarilor BNR, care au îndeplinit misiuni importante;
- Simpozionul româno - polonez din septembrie 2012, dedicat salvării aurului polonez.
Plecând de la această cercetare temeinică, discursul muzeistic de la Tismana va urmări interdependenţa dintre aur, politică şi destine individuale, reconstituind un fragment de istorie românească autentică.
Astfel, sperăm că va deveni mai cunoscut rolul real avut de Banca Naţională în istoria noastră modernă şi contemporană, Muzeul de aici, de la Mănăstirea Tismana, demonstrând preţuirea pe care o acordăm istoriei adevărate şi respectul pe care-l purtăm înaintaşilor noştri.
În acest moment, mulţumirile noastre se îndreaptă către:
IPS Irineu, arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit Olteniei, Mitropolia Olteniei, monahia Antonia, stareţa mănăstirii Tismana, domnul Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului judeţean Gorj, domnul Marian Slivilescu primarul oraşului Tismana.
De asemenea, nu-i putem uita pe cei care ne-au ajutat să facem publică, după 50 de ani, „Operaţiunea Tismana” şi le mulţumesc: domnului consilier al guvernatorului BNR Cristian Păunescu, domnului Gheorghe Birău, directorul Agenţiei Gorj a BNR, domnului profesor Marian Ştefan şi, nu în ultimul rând, domnului Dorin Matei şi specialiştilor de la revista Magazin Istoric."
Vezi FISIERE prezentarea Guvernatorului de la acest eveniment
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme
ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii
ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor
Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii
ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi
Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii
Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%
Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii
- Crestere importanta a litigiilor cu bancile solutionate prin CSALB: atentie la fraude!
- Promotie la creditele ipotecare de la CEC Bank
- Clientii OTP Bank pot folosi bancomatele Băncii Transilvania
- Aplicatia CEC Bank are o noua versiune, cu design modificat
- Banca Transilvania (BT) a preluat OTP Bank
- CEC Bank acorda credite in programul “Femeia Antreprenor”
- Patria Bank ia bani de la BEI pentru creditarea firmelor
- CEC Bank a finantat construcția spitalului oncologic din Mureș
- Procredit Bank are probleme cu cardurile si aplicatiile
- Platile online cu BT Pay se fac mai simplu, fara completarea datelor cardului
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Deficitul contului curent, peste 15 miliarde euro după primele șapte luni
- Inflația anuală a scăzut la 5,1%
- Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni
- Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024
- România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
- 18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului
- Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului
- Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate
- România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE
Statistici
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
- Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Și dacă am deja proprire se mai poate ceva?
Am proprirea de la 1 ianuarie și e de 9 ori suma, se mai poate face ceva acuma că să promulgat ... detalii
-
Investiții pe platforma collvile
Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi deblochez portofelul ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca ... detalii
-
Felicitari!
Felicitari tuturor celor implicati in acest act de stabilire a normalitatii! Ar fi interesant un ... detalii