ECONOMIE | Analize economice

Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-09-06 16:34

Datoria publică a României a crescut până la 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS.

Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 862,34 miliarde lei, în creștere cu aproape zece miliarde lei față de luna anterioară. 

Nivelul de 52,6% a rezultat prin împărțirea sumelor acumulate ca obligație de plată la PIB-ul cumulat pentru ultimele patru trimestre, anunțat conform celor mai recente date operative disponibile (varianta provizorie 2), respectiv 1.638,1 miliarde lei. Adică s-a raportat datoria după primele cinci luni din 2024 la rezultatul economic din intervalul T2 2023 – T1 2024.

Astfel, a fost depășit semnificativ și pe trend crescător nivelul critic de 50%, peste care Guvernul ar trebui să prezinte public un program de ajustare și să înghețe cheltuielile cu salariile bugetarilor.

Mai mult, nu se mai poate invoca o eventuală scădere pe date definitive a valorii de referință legal instituită.

Anterior, pe datele disponibile la finele lunii iunie, nivelul datoriei după primele trei luni era de 51,9% dar, după ajustarea cu rezultatul economic pentru T1 2024, reevaluat în sus cu circa 9,5 miliarde lei, s-a coborât la 51,6%. De obicei, pe date provizorii definitive se revenea sub cota de 50%. Acum nu s-a mai întâmplat la fel iar modificarea ulterioară a PIB pe date semidefinitive (după un an) sau definitive (după doi ani) nu are cum să mai conteze.

Reamintim, creșterea datoriei publice pe parcursul anului trecut a fost de circa 118 miliarde lei (+17,7% față de 2022), cu o medie de puțin sub cota de 10 miliarde lei lunar. După 19 miliarde lei în ianuarie și 39 miliarde lei în februarie, creșterea pe martie a fost cu mult mai redusă (sub 4 miliarde lei), s-a dublat în aprilie și s-a majorat în mai spre cota lunară din 2023. 

Cele aproape 79 miliarde lei datorie suplimentar acumulată în primele cinci luni ale anului curent reprezintă deja o problemă majoră. Încadrarea în nivelul de 50% până la finele anului ar presupune un spațiu rămas pentru îndatorare pe ultimele șapte luni de numai 21,3 miliarde lei (media lunară ar trebui să fie cam la nivelul de 3 miliarde lei).

Așadar, asistăm la o cursă (inegală) între avansul economic de la un an la altul și cea a îndatorării în creștere (+78 miliarde lei în 2021, +89 miliarde lei în 2022 și +118 miliarde lei în 2023), pe fondul unor dobânzi pe termen lung relativ ridicate. Care au rămas peste nivelul de 6% (6,55% pe data de 2 septembrie 2024, potrivit tradingeconomics.com).

Toate aceste evoluții s-au derulat sub presiunea obligațiilor suplimentare asumate de stat pe partea de salarii (majorarea nivelului minim) și pensii (la care s-a efectuat recalcularea). Or, deși deficitul bugetar era programat să ajungă la -5% din PIB, după primele șapte luni din 2024 suntem deja la cota -4% din PIB.

Una peste alta, revenirea sub cota de avarie de 50% pe date definitive până la finalul anului curent apare improbabilă. Ea este condiționată nu doar de creșterea economică, previzionată curent la 3,4% în termeni reali (atenție, după 0,5% în T1 și 0,8% pe T2, date brute în varianta semnal), ci și de temporizarea asumării unor noi obligații bugetare evident nesustenabile. 

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Ministerul Finantelor  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) raportat la aceeași lună din anul precedent a consemnat un avans al vânzărilor de 10,3% brut, valoarea ajustată cu sezonalitatea fiind ceva mai mare (+10,7%), conform datelor publicate de detalii

România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB

România s-a situat la mijlocul anului curent pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de 51,1%, țara noastră se poziționează ceva mai bine decât Polonia detalii

România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus

România a păstrat în luna septembrie 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În pofida unei scăderi semnificative (-0,5 puncte procentuale față de luna precedentă), avansul prețurilor (4,8% detalii

Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an

Exporturile României au fost în august 2024 de 6,55 miliarde euro (-7,5% față de aceeași lună a anului anterior și cea mai mică valoare din ultimele 12 luni), în timp ce importurile s-au situat la valoarea de 9,43 miliarde euro (-3%), potrivit datelor detalii

 



 

Ultimele Comentarii