BANCI | Stirea Zilei

UniCredit Tiriac Bank a folosit intregul profit obtinut in 2008 pentru cresterea capitalului social

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-03-18 18:07

UniCredit Ţiriac Bank raportează o creştere anuală de 37% a profitului net auditat în IFRS, atingând 358,3 milioane RON, estimat să reprezinte peste 10% din profitul consolidat la nivelul sistemului bancar din România, ajustat pentru comparabilitate. Nivelul profitabilităţii rămâne ridicat, cu ROE de 21,3% (23,2% ajustat de impactul noilor sucursale) şi ROA de 2,4%.

Indicatorul de solvabilitate este 10,2%, peste norma BNR de 8%, dupa ce banca a decis sa utilizeze intregul profit pentru cresterea capitalului social.

Profitul operaţional a crescut cu 48% faţă de finalul anului 2007 atingând 602 milioane RON, determinat de o creştere de 39% a veniturilor, în condiţiile unei creşteri de 30% a costurilor operaţionale. Veniturile au crescut susţinut pe parcursul întregului an, înregistrând o evoluţie medie de 11% în fiecare trimestru din 2008. Raportul cost-venituri a continuat să se îmbunătăţească, depăşind media sistemului bancar, cu un nivel de 48,2% de la 51,4% în 2007, în pofida celor 101 de noi unităţi deschise în cursul anului 2008.

„Am reuşit să îmbunătăţim profitabilitatea băncii în mod sustenabil, în condiţiile în care reţeaua de sucursale s-a dezvoltat într-un ritm mai rapid şi mult peste planurile iniţiale. În 2008, la nivelul băncii a fost dezvoltat un model de deservire specializat pe segmente de clienţi, care a contribuit semnificativ la sporirea calităţii oferite, prin reducerea timpului alocat tranzacţiilor bancare şi prin simplificarea procedurilor”, a declarat Răsvan Radu, Preşedinte Executiv al UniCredit Ţiriac Bank.

“Banca a finalizat anul 2008 cu o situaţie financiară foarte bună în pofida dificultăţilor din ultimul trimestru, iar acesta este un fundament bun pentru a continua să parcurgem cu succes perioada următoare şi să rămânem deschişi pentru oportunităţi de creştere şi dezvoltare,” a spus Stanislav Georgiev, Director al Diviziei Financiare a băncii.

Indicatorul de solvabilitate este 10,2%, peste norma BNR de 8%, dupa ce banca a decis sa utilizeze intregul profit pentru cresterea capitalului social.

Lichiditatea băncii se situează, de asemenea, la un nivel confortabil. Toate riscurile aferente expunerilor bilanţiere şi extrabilanţiere sunt provizionate. Gradul de acoperire cu provizioane al expunerilor bilanţiere este 2,34%, iar costul riscului este de 78bp.

Activele totale ale băncii au atins 17,5 miliarde RON, cu 36% mai mult comparativ cu finalul anului 2007. Activele totale ale UniCredit Ţiriac Bank, consolidate proforma cu total active ale celorlalte companii în care UniCredit Ţiriac Bank deţine participaţii semnificative se cifrau la 20,3 miliarde RON la sfârşitul anului 2008. Portofoliul de credite în sold, (inclusiv creditele externalizate la banca mamă în valoare de 1,1 miliarde EUR) au crescut cu 53% atingând 16,7 miliarde RON.

Volumul depozitelor clienţilor a crescut cu 31% în 2008 la nivelul de 8,5 miliarde RON. Raportul dintre credite şi depozite la sfârşitul anului era de 145%, în tendinţă descrescătoare. Aproape 95% din finanţarea externă este furnizată de banca mamă, deci prezintă un grad scăzut de risc. Banca a depăşit media sistemului în privinţa creşterii volumelor ajustate la cursul de schimb chiar şi în ultimul trimestru al anului 2008. Divizia Corporate a contribuit în proporţie de 40% la veniturile băncii înregistrând o creştere de 35% a veniturilor generate, în vreme ce Divizia Retail a reprezentat 37% din totalul veniturilor şi a avut o creştere de 36% faţă de anul precedent. Banca a încheiat anul cu o reţea de 242 de unităţi şi 3.236 de angajaţi.

Dezvoltare

UniCredit Ţiriac Bank a deschis 101 noi sucursale în toată ţara anul trecut, cu 30 de unităţi peste planul iniţial. Banca a investit masiv în sisteme şi în eficienţa operaţională, sporind investiţiile de capital de peste 6 ori faţă de sfârşitul anului 2007. Investiţia totală în 2008 s-a ridicat la 119 milioane RON, direcţionată în principal către creşterea reţelei. Numeroase iniţiative au fost derulate în vederea dezvoltării modelului de deservire şi pentru îmbunătăţirea eficienţei în vânzări.

În zona de Resurse Umane, un program complex a vizat retenţia personalului într-un mediu de piaţă dificil şi creşterea productivităţii. O serie de noi produse au fost lansate în zona de Retail. Banca a creat şi aplicat un model specializat de deservire a clienţilor IMM ceea ce a condus la creşterea portofoliului de credite pe acest segment cu peste 140%. Abordarea activă şi îmbunătăţirea serviciilor pe zona Corporate au adus creşterea cotei de piaţă pe toate departamentele diviziei Ciclul de procesare pentru majoritatea produselor a fost redus. Toate activităţile de dezvoltare din bancă au fost derulate în cadrul unei structuri de ansamblu bine definită şi cu sprijin solid din partea UniCredit Group.

UniCredit Ţiriac Bank a sponsorizat sau a iniţiat un număr de proiecte sociale care au cumulat circa 1 milion EUR în 2008, în direcţia protecţiei mediului, a sprijinirii persoanelor defavorizate şi a culturii.

“În actualele condiţii de piaţă vom pune accent pe acordarea de sprijin clienţilor noştri prin soluţii financiare adecvate. Avem susţinere puternică din partea Grupului UniCredit, avem resursele, cunoştinţele necesare şi o platformă operaţională care vine în întâmpinarea clienţilor noştri în această perioadă dificilă. Vom explora orice oportunitate de creştere profitabilă o dată ce situaţia se va stabiliza,” a mai adăugat Răsvan Radu.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?

Dobanzile la depozitele in lei platite de banci populatiei incep de la 4% pe an in cazul economiilor la termen de 1 luna si ajung la 6% pentru banii pastrati timp de un an. Pentru depozitele pe termen scurt, de 1 luna, cele mai ridicate dobanzi le gasim la detalii

 



 

Ultimele Comentarii