BANCI | Opinie

Trichet: Creşterea salariilor ar fi "o măsură prostească"

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-02-21 17:51

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, apreciază că majorarea salariilor în statele din zona euro ar reprezenta "o măsură prostească" pentru statele care ies din criză, în condiţiile în care presiunile inflaţioniste din uniunea monetară cresc, transmite Reuters.

"Ar reprezenta cea mai prostească măsură care ar putea fi luată. Nu putem face nimic legat de prezenta creştere a preţurilor combustibilului şi materiilor prime", a afirmat Trichet la postul de radio Europe 1, fiind întrebat despre presiunile din ţări precum Germania pentru majorarea salariilor în contextul în care economiile ies din criză, iar preţurile mai mari ale materiilor prime amplifică inflaţia.

El a menţionat că autorităţile europene trebuie să facă tot posibilul pentru a evita creşterea altor preţuri peste nivelurile stabilite de BCE în definirea unui preţ stabil.

"Mă gândesc la o gamă largă de costuri, inclusiv salariile, bineînţeles", a spus Trichet.

Inflaţia din zona euro se află în prezent la nivelul de 2,4%, peste cel de 2% vizat de BCE, iar banca a avertizat că indicatorul ar putea accelera.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



BRD isi lichideaza filialele din Romania. Va fi vanduta si banca?

BRD a cedat Bancii Transilvania firma de pensii private, BRD Pensii, iar compania de credite de consum, BRD Finance, este si ea in negocieri de vanzare, ceea ce alimenteaza zvonurile aparute la inceputul anului ca banca franceza are de gand sa-si vanda si banca din Romania. Mai ales ca detalii

De ce permit bancile transferuri catre platforme de criptomonede prin care se fac fraude online?

Bancile nu ar trebui sa transfere clientilor intreaga responsabilitate pentru fraudele online, ci sa-si asume o parte din vina, mai ales daca permit transferuri catre platforme de criptomonede (site-uri, aplicatii. portofele electronice) cunoscute ca fiind fraude sau care sunt detalii

Banca Transilvania implineste 30 de ani

Mesaj top management BT, 16 februarie 2024 Banca Transilvania: Sunt 30 de ani de când creștem în România și de când vedem România crescând Astăzi este ziua Băncii Transilvania. Orice aniversare ne duce cu detalii

De cand si cat de mult ar putea sa scada dobanzile in 2024?

Diminuarea inflatiei ridica intrebarea cu privire la momentul in care ar putea sa inceapa sa scada si dobanda de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si implicit cele la credite si depozite. Discutiile privind scaderea dobanzii BNR ar putea detalii

 



 

Ultimele Comentarii