BANCI | Profil

Solutia Ecommerce pentru cardurile de debit Maestro®, extinsa la nivel european

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-12-21 18:25

Strategia privind comerţul electronic pentru cardurile Maestro a făcut încă un pas înainte, prin răspândirea de aproximativ 100% în rândul consumatorilor din Belgia şi înregistrarea în număr mare a posesorilor de carduri şi comercianţilor de pe numeroase pieţe din Europa.

Din primăvara acestui an, când iniţiativa eCommerce a fost lansată pentru cardurile de debit în Belgia, peste 500 de comercianţi au început să accepte cardurile Maestro la plata cumpărăturilor online (de la 0 la începutul campaniei). Peste jumătate dintre tranzacţiile actuale de comerţ electronic cu Maestro se fac în afara ţării, deschizând numeroase oportunităţi pentru consumatorii belgieni şi oferind un beneficiu pe care soluţiile locale de comerţ electronic nu îl puteau oferi anterior.

În plus, în jur de 300 de comercianţi online din Olanda au început să accepte carduri Maestro pentru tranzacţii pe internet, iar acum Olanda a devenit prima destinaţie internaţională de shopping pentru posesorii de carduri belgieni, urmată de Marea Britanie (care este ţara de origine a multor comercianţi pan-europeni).

Băncile emitente, care deţin peste 90% din cele 12,5 milioane de carduri de debit din Belgia , şi-au upgradat cardurile, pentru a putea fi utilizate în tranzacţii online – incluzând băncile Argenta, AXA, Dexia, BNP Fortis, KBC şi ING. Aceste măsuri au dus la creşteri ale vânzărilor prin card, fie din partea posesorilor care cumpără pentru prima oară de pe internet, fie a celor care pot acum să înlocuiască soluţii alternative, precum plata în numerar, la livrare. Tendinţele privind comerţul electronic în Belgia sunt evidenţiate şi de noile destinaţii de utilizare alese de consumatori, în top aflându-se achiziţionarea de bilete de cinema, produse electronice şi pachete de călătorie. Un alt comportament important este utilizarea crescută a cardurilor de debit la vânzătorii online de bilete pentru concerte şi pe site-urile de modă pentru adolescenţi.

Luke Olbrich, Head of Debit Europe, MasterCard Worldwide spune: „Am constatat că 45% dintre belgieni se plâng de efortul pe care îl cer cumpărăturile de Crăciun, dar numai unul din patru au cumpărat online cadouri. Având în vedere că peste 70% cred că este mai puţin stresant să cumpere online, 66% - că este mai simplu, 58% - că e mai ieftin şi 55% că e mai rapid, credem că acest lucru se aplică în toată regiunea, iar Maestro poate aduce, prin comerţul online, beneficiile căutate în Europa.”

„În România, sistemul 3D Secure a fost introdus în 2004, permiţând posesorilor încă de atunci să-şi utilizeze cardurile Maestro pe internet”, spune Cosmin Vladimirescu, Country Manager pentru România şi Moldova, MasterCard Europe. „Anul acesta, mai multe bănci locale au pus la dispoziţia clienţilor serviciul ADS (Activation during Shopping), impulsionând înrolarea şi utilizarea cardurilor la comercianţii virtuali. Conform datelor RomCard, numărul cardurilor active care generează tranzacţii electronice în sistem 3D Secure s-a dublat în numai câteva luni. Acesta este un semn bun, indicând că românii au început să aprecieze confortul de a face

cumpărături de acasă, dar şi să înţeleagă necesitatea ca tranzacţiile lor să se efectueze simplu şi în siguranţă. Faptul că tot mai mulţi comercianţi internaţionali acceptă cardurile Maestro pe internet sprijină comerţul electronic şi oferă consumatorilor de pretutindeni mai multe opţiuni pentru cumpărături rapide şi comode.”

În Marea Britanie, Franţa, Austria, Spania şi România posesorii de carduri de debit beneficiază deja de securitatea oferită de MasterCard SecureCodeTM şi pot plăti online cu cardul lor Maestro. Cardurile de debit Maestro au fost recent upgradate pentru a fi utilizate pe Internet şi de bănci din Germania, Serbia, Croaţia, Polonia, Rusia, Ungaria şi Slovenia.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Patria Bank a preluat creditele Alior Bank

Patria Bank S.A., în calitate de cesionar, și Alior Bank S.A., prin sucursala sa din România, Alior Bank S.A. Varșovia – Sucursala București, în calitate de cedent, anunță că în data de 7 septembrie 2024 a fost finalizată implementarea contractului de cesiune detalii

Garanti BBVA a trimis 500.000 de euro in proiecte de mediu

Garanti BBVA, una dintre cele mai dinamice bănci din România, sărbătorește anul acesta 14 ani de parteneriat cu WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), perioadă în care a direcționat peste 500.000 de euro pentru susținerea diverselor proiecte de protecție a detalii

Plata in rate prin BT Direct pe iStoma

BT Direct și iStoma anunță un parteneriat prin care și-au propus să faciliteze accesul populației la servicii medicale, așa încât clienții pot plăti în rate la peste 1.500 de clinici stomatologice din țară, conform unui comunicat de presa, in care se detalii

Banca Transilvania a atras 300.000 de noi clienti in acest an

Banca Transilvania a continuat și în al doilea trimestru performanța primelor trei luni ale anului, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Evoluția pozitivă a fost susținută de creșterea portofoliului de credite și creanțe din leasing nete, la nivel consolidat, detalii

 



 

Ultimele Comentarii