ECONOMIE | Analize economice

Rata dobanzii pe termen lung, la cel mai inalt nivel din ultimele opt luni

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2021-07-26 11:55

Rata dobânzii pe termen lung pentru România a crescut din nou în luna iunie 2021, până la 3,11%, comparativ cu 3,03% în luna precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Astfel, indicatorul economic esențial pentru obligațiile asumate la contractarea de noi credite a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimele opt luni.

Această evoluție trebuie subliniată deoarece nivelul dobânzilor pe termen lung nu s-a majorat în nicio altă țară membră UE, cu excepția Letoniei. Doar că acolo s-a ajuns la un nivel numai cu mult mai redus, respective +0,14%. Adică exact valoarea consemnată de Bulgaria, colega noastră de acces în Uniune, care și-a anunțat intenția de a adera în 2024 la Zona Euro.

Pentru referință, menționăm că mai există încă și țări ce au beneficiat de dobânzi negative, precum Luxemburg (-0,33%), Germania (-0,29%), Olanda (-0,24%) și Finlanda (-0,02%). Din fostul bloc socialist, cel mai bine s-a plasat Estonia, cu +0,13%, în timp ce Ungaria a reușit cea mai bună ameliorare (-0,09 puncte procentuale) și s-a distanțat din nou de România.

De reținut pentru perspectivă, dobânzile pentru Grecia (+0,81%) au coborât sub cele pentru Italia (+0,88%).

În acest context, România a păstrat primul loc în clasamentul celor mai scumpe împrumuturi ce pot fi luate de un stat membru al Uniunii și s-a depărtat din nou de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar. Majorarea costurilor de împrumut în luna mai 2021, pe contrasens cu realitatea europeană, ar trebui să dea de gândit, îndeosebi din perspectiva majorării datoriei publice.

Una peste alta, ecartul costurilor de împrumut a ajuns circa 9% în raport cu următoarea clasată, Ungaria, de care ne apropiasem anterior. Întrucât tendința de diminuare rapidă a dobânzilor pentru România din perioada iulie 2020 – februarie 2021 s-a innversat, decalajul în materie a revenit la valori ridicate față de Cehia (+86%) sau de Polonia (+75%), economie cu regim valutar similar și cea mai apropiată în structură de cea românească.

Rata dobânzii pe termen lung este calculată ca medie lunară (fără a fi ajustată sezonier) și se referă la randamentul titlurilor guvernamentale tranzacționate pe piața secundară, inclusiv taxele, cu o maturitate reziduală de circa zece ani.

Titlurile urmărite în coșul de tranzacționare trebuie înlocuite periodic pentru a evita schimbarea maturității de referință.

Definiția utilizată este în acord cu criteriile de convergență, în concordanță cu art.121 al Tratatului de la Amsterdam. Criteriul Maastricht pentru adoptarea euro cere un nivel maxim de cel mult două puncte procentuale peste media celor mai performante trei state iar România nu mai îndeplinește în present acest criteriu.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Eurostat  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Inflația anuală a scăzut la 5,1%

Inflația anuală a scăzut în august 2024 până la 5,1%, potrivit datelor publicate de INS. În a opta lună a anului, prețurile au avansat per total cu 0,23%, în principal sub efectul creșterii prețurilor la combustibili și la detalii

Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în iulie 2024 față de luna anterioară cu 4,6% pe seria brută, dar s-a diminuat cu -1,8% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, detalii

Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024

Datoria publică a României a crescut până la 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 862,34 miliarde lei, în creștere cu aproape zece detalii

România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE

România are cel mai mic cost al vieții dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate pentru mijlocul anului 2024 de către site-ul de specialitate numbeo.com. Țara noastră figurează pe locul 33 între 40 de state europene analizate, după detalii

 



 

Ultimele Comentarii