BANCI | Ultima Ora

Raiffeisen trebuie sa dea inapoi clientilor 19 milioane de euro, reprezentand dobanzi majorate ilegal la credite

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2022-11-01 20:44

Raiffeisen Bank trebuie sa dea inapoi unui numar de aproximativ 9.000 de clienti cu credite dobanzi majorate ilegal in valoare de 19 milioane de euro, a anuntat Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

Comunicatul ANPC:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat definitiv cauza prin care se constatau practici comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor, respectiv a confirmat Ordinul nr.837/20.10.2017, emis de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Având în vedere pronunțarea sentinței definitive și motivarea acesteia, în Dosar 8763/2/2017, operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, celor care au contractat credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009.

Caracteristicile creditelor vizate sunt: o dobândă inițială care a fost menținută fixă timp de 1 an și care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă ”în funcție de evoluția pieței financiare”; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanța s-a pronunțat deja cu privire la dobândă.

Indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice și/sau moștenitorul/moștenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcție de tipul de credit, suma și perioada de creditare.

Pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze operatorului economic, SC Raiffeisen Bank SA.

ANPC precizează faptul că diferențele de dobânzi care urmează să fie restituite consumatorilor se ridică la un cuantum de aproximativ 19 milioane de euro, fără dobânzile aferente încasării acestor sume pentru perioada mai sus menționată, ceea ce va face subiectul unor discuții separate, la nivel individual, caz cu caz.

În situația descrisă, se încadrează 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank."

Raiffeisen Bank a fost amendata de Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) in 2014 pentru ca a majorat, nejustificat, dobanzile la credite, prin includerea in marja de dobanda a comisionului de administrare.

Ce spun judecatorii

"S-a statuat astfel că fapta reclamantei (Raiffeisen), la cererea clienţilor de restructurare a creditelor, de a capitaliza restanţele la soldul creditului existent, pentru care a calculat dobânzi nejustificat de mari, şi care a renunţat la comisionul lunar de administrare, însă a menţinut în continuare costurile ridicate, modificând marja dobânzii prin fiecare act adiţional, împovărând în continuare consumatorii, profitând de circumstanţele speciale în care s-au aflat consumatorii, şi anume imposibilitatea restituirii creditelor contractate, constituie constituie o practică comercială agresivă în sensul art. 4 şi art. 9 lit. c) din Legea 363/2007", se arata in decizia ICCJ.

"S-a mai reţinut, în calificarea ca atare a conduitei reclamantei (Raiffeisen), că banca a renunţat la încasarea comisionului de administrare, ceea ce a inoculat consumatorilor ideea că de la momentul semnării actelor adiţionale valoarea totală plătibilă va fi redusă cu valoarea acestui comision, fiind astfel influenţaţi în decizia de a tranzacţiona. În realitate, comisionul a fost inclus în valoarea marjei stabilite prin actele adiţionale, consumatorii nebeneficiind cu nimic de pe urma renunţării la comision", conform deciziei ICCJ.

Ce spune Raiffeisen

In luna martie 2021, Raiffeisen anunta ca-si va despagubi clientii carora le-a fost majorata ilegal dobanda:

"In baza deciziei banca a trecut la implementarea ordinului ANPC in conformitate cu care comisionul de administrare nu putea fi inclus in marja de dobanda la restructurarea creditelor.

Astfel, dupa refacerea calculelor potrivit principiului ca marja de dobanda si comisionul sunt elemente distincte, banca va restitui clientilor eventualele sume colectate in plus, iar in situatia clientilor la care din acest calcul ar rezulta sume de platit in plus de catre clienti, banca va renunta la aceste sume pentru a nu-i afecta pe clienti." (vezi aici detalii)

Dupa un an, insa, in luna martie 2022, Raiffeisen a spus ca asteapta motivarea, pentru a rambursa banii clientilor:

"Am luat la cunostinta despre decizia Inaltei Curti si asteptam ca aceasta decizie sa fie redactata. Pana la redactarea acestei decizii acest ordin este suspendat.

Dupa publicarea motivarii, vom implementa din punct de vedere operational masurile dispuse in termen de maximum o luna. Va asiguram ca Raiffeisen Bank va lua toate masurile pentru a respecta ordinul ANPC, in cel mai scurt timp posibil". (vezi aici detalii)

 

Taguri: procese  Raiffeisen Bank  reclamatie banca  banca  Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC)  reclamatie Raiffeisen Bank  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Problele de functionare a aplicatiei Revolut

Aplicatia Revolut a avut probleme de functionare pe parcursul zilei de astazi, conform reclamatiilor clientilor: "Aplicatia nu functioneaza. E pentru ultima oara cand imi tin toti banii in contul Revolut", conform unei postari pe pagina Facebook a Revolut. Banca a confirmat detalii

BCR lanseaza o noua varianta de plati cu numarul de telefon, o alternativa la Alias Pay

BCR lanseaza o noua varianta de plati doar cu telefonul, fara IBAN, cu cardurile Visa, o alternativa la platile tip AliasPay. Clientii persoane fizice ai BCR care au carduri Visa vor putea face plati, din aplicatia George, doar pe baza numarului de telefon, catre clientii altor banci din detalii

Banca Transilvania are un numar de telefon dedicat fraudelor online

Banca Transilvania pune la dispozitia clientilor un numar de telefon dedicat pentru fraudele online: 0264.308.055. Intr-o postare pe Facebook a bancii se arata: "În ultima perioadă, au crescut tot mai mult tentativele de fraudă și atacurile de phishing, iar metodele detalii

Burse la Transilvania Executive Education MBA

 Valoarea totală a burselor este de 19.000 de euro  Cursurile încep în 8 februarie 2025  Până acum, 220 de persoane au absolvit acest EMBA Banca Transilvania și detalii

 



 

Ultimele Comentarii