BANCI | Stirea Zilei

Proiect de lege pentru protectia clientilor bancilor

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-07-02 07:58

Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor vrea să elaboreze un proiect de lege cu măsuri de protectie a celor care folosesc serviciile financiar-bancare, după ce în urma unor controale la institutii bancare au fost găsite nereguli în relatia client-bancă, mai multe bănci fiind amendate, transmite Mediafax.

Presedintele Autoritătii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), secretarul de stat Dan Vlaicu, a declarat, marti, într-o conferintă de presă, că în ultimele luni specialistii Autoritătii si inspectori ai Inspectoratului Teritorial pentru Protectia Consumatorilor Bucuresti - Ilfov au verificat 20 de institutii bancare. În urma acestor controale, 14 bănci au fost sanctionate pentru încălcarea drepturilor consumatorilor, valoarea amenzilor fiind de 150.000 de lei.

Au fost amendate Banca Românească, BCR, ABN AMRO Bank, Volksbank, Credit Europe Bank, Unicredit Tiriac Bank, Piraeus Bank, Raiffesen Bank, BRD-Groupe Societe Generale SA, CEC SA, Bancpost SA, OTP Bank România SA, Libra Bank, Carpatica. Dintre acestea, BCR, ABN AMRO Bank, Unicredit Tiriac Bank, CEC SA si Bancpost au contestat în instantă procesele verbale de sanctionare, a precizat Vlaicu.

Controlul inspectorilor ANPC a evidentiat mai multe abateri în relatia client-bancă, cum ar fi comisioane introduse pe parcursul derulării contractului care nu erau mentionate la momentul încheierii acestuia (comision de administrare cont, comision de depunere), tarife disproportionate (perceperea tarifului pentru eliberarea unei adrese/adeverinte necesare consumatorului în cazul în care acesta efectua o rambursare anticipată, prin refinantare externă), modificarea unilaterală a dobânzilor si comisioanelor fără notificare.

Neafisarea comisioanelor bancare pentru operatii curente, deficiente în functionarea cardurilor bancare, nerespectarea ofertelor publicitare, comportament abuziv al angajatilor băncilor (limbaj grosolan, refuzul de a prelua reclamatii) sunt alte nereguli depistate de inspectorii ANPC.

Echipa de control a insistat, de asemenea, si pe stabilirea existentei clauzelor abuzive în contracte, a precizat Vlaicu.

Analiza începută de Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorilor a dus la concluzia că este nevoie de reglementări suplimentare a relatiei client-bancă. De aceea, reprezentantii ANPC s-au întâlnit cu cei ai Asociatiei Române a Băncilor (ARB).

În scopul asigurării protectie pentru clientii băncilor, ANPC va initia o lege cu măsuri de protectie a consumatorilor de servicii financiare, privind stabilirea unor comisioane nemodificabile ca valoare, fixe sau procent, pe toată durata derulării unui contract de credit, aceste comisioane putându-se modifica doar în sensul diminuării sau eliminării lor.

O altă măsură ar fi stabilirea unei formule clare si transparente de calcul a dobânzii variabile. Astfel, dobânda fiecărei bănci, pentru fiecare produs de credit, va fi formată din dobânda de bază a acelei bănci, pentru acel produs, plus o marjă de profit si risc, aceasta din urmă fiind nemodificabilă.

În proiect va fi prevăzut si că pentru modificarea dobânzii de bază, banca are obligatia de a notifica clientul prin intermediul extrasului de cont sau printr-o anexă la extras. Extrasul poate fi transmis clientului prin postă sau poate fi păstrat în bancă, la dispozitia acestuia, conform optiunii împrumutatului la data semnării contractului. Clientul are optiunea să accepte plata comisionului si să deruleze în continuare creditul în noile conditii de cost, să ramburseze integral creditul sau să transfere creditul la altă bancă.

La nivelul ambelor institutii - ANPC si ARB - s-a stabilit un grup de lucru operativ care va continua analiza si va stabili procedura aplicării deciziilor luate. Un prim pas ar putea să îl constituie implementarea si în tara noastră a unui Cod de Bune Practici în domeniul bancar, decizie voluntară care apartine băncilor, dar care reprezintă o conditie pe piata financiară mondială.

"ANPC are în vedere necesitatea educării consumatorului de servicii bancare, acest lucru fiind posibil prin campanii de informare publică sustinute la nivel national", a adăugat Vlaicu.

Presedintele ANPC a precizat că legea care va fi aprobată în urma măsurilor luate nu va putea fi aplicată retroactiv.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?

Dobanzile la depozitele in lei platite de banci populatiei incep de la 4% pe an in cazul economiilor la termen de 1 luna si ajung la 6% pentru banii pastrati timp de un an. Pentru depozitele pe termen scurt, de 1 luna, cele mai ridicate dobanzi le gasim la detalii

Topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in euro

Bancile care platesc clientilor persoane fizice cele mai mari dobanzi la depozitele in euro pe termen de un an sunt Intesa Sanpaolo (3,5%), OTP Bank (3,25%) si Patria Bank (3,15%), conform clasamentului intocmit de Bancherul.ro. Topul a luat in calcul depozitele detalii

 



 

Ultimele Comentarii