www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BERD a cumparat obligatiuni Raiffeisen Bank in valoare de 56,3 milioane lei

Autor: Bancherul.ro
2013-08-01 15:52

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a cumparat obligatiuni emise luna trecuta de Raiffeisen Bank  in valoare de 56,3 milioane de lei, din totalul emisiunii in valoare de 225 milioane lei, cu maturitate de 3 ani, lansata cu succes pe piata locala, anunta BERD intr-un comunicat de presa.


Fondurile vor fi utilizate pentru nevoile generale de finanţare ale Raiffeisen Bank România, care includ şi acordarea de împrumuturi clienţilor.


Raiffeisen Bank România a atras, în 24 iulie, 225 milioane de lei (51 milioane euro), prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate la trei ani şi cu dobândă fixă de 5,5% pe an, printr-un plasament privat adresat investitorilor, un titlu avand valoarea de 100.000 de euro echivalent in lei.


Raiffeisen Bank Romania este a patra mare bancă din România şi deţinea în luna martie o cotă de piaţă de 7,1%.


Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a lansat un program de 150 milioane euro pentru susţinerea emisiunilor de obligaţiuni pe termen mediu şi lung ale instituţiilor financiare din România.


Prima investiţie din acest program a vizat subscrierea de obligaţiuni în lei emise recent de UniCredit Ţiriac Bank. Astfel, BERD a subscris 20% din totalul de 550 milioane lei (echivalentul a 121 milioane euro) la care s-a ridicat emisiunea de obligaţiuni negarantate cu maturitate de 5 ani, care a atras peste 30 de investitori, anunta BERD intr-un comunicat.


Vezi aici mai multe detalii.