BANCI | Revista presei

Premierul Victor Ponta vrea sa adoptam moneda euro mai repede decat Isarescu: in 2018, nu peste 10 ani

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2013-12-12 21:54

Premierul Victor Ponta a avansat, joi, anul 2018 ca țintă posibilă pentru trecerea la moneda euro. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a sustinut, ieri, o prezentare la Academia Romania, afirmand ca Romania ar putea adopta moneda euro abia peste 10 ani, perioada in care vom ajunge la un nivel suficient de inalt al PIB/locuitor, respectiv de 60% raportat la nivelul mediu al Uniunii Europene, precum si la o perioada de acalmie politica.

"2018 este o dată rezonabilă și acceptabilă (pentru introducerea euro — n.r.) și cred că, la 1 iulie 2019 când România va deține președinția Uniunii Europene, trebuie ca toți cei care vin la București să vină cu euro la ei, nu cu lei", a afirmat premierul, citat de Agerpres, chiar la BNR, in cadrul unui seminar.

Primul-ministru a adăugat România ar avea șanse mai mari dacă va lega "momentele simbolice de date simbolice", explicând că alegerea anului 2018 ca dată pentru trecerea la euro poate face parte din "marele proiect care aniversează 100 de ani de România".

Intr-o prezentare a guvernatorului BNR Mugur Isarescu, intitulata "România și zona euro", susținută în Aula Academiei Române, la conferința internațională ESPERA 2013, se arata ca rimul factor important pentru conturarea unui calendar al adoptarii euro in Romania este asigurarea unui nivel suficient de înalt al PIB/locuitor exprimat la standardul puterii de cumpărare (PPS) raportat la nivel mediu al Uniunii Europene.

Vezi aici alte detalii 

Comentarii

Ion
Vrea multe
Romania a fost condusa dupa 1989-1990 de o camarila politica aservita masoneriei Occidentale, anti-crestina, anti-umana, americana/vest-europeana-evreiesca! Tanarul doctor in stiinte juridice nu mai asculta nici macar de Isarescu in anxietatea sa de a satisface maretzele planuri ale Uniunii Sovietelor Europene!



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii