BANCI | Ultima Ora

OTP Bank anunta ca ar putea contesta decizia BNR privind Banca Romaneasca, NBG se uita dupa alti cumparatori

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2018-03-19 13:49

OTP Bank a anuntat ca ar putea sa conteste, pana la finalul acestei luni, decizia Bancii Nationale a Romaniei (BNR) de a nu-i acorda autorizatia pentru a cumpara Banca Romaneasca.

Banca maghiara mai precizeaza intr-un anunt ca-si mentine strategia de crestere organica prin achizitii in Romania.

Mai mult, OTP Bank spune ca va aloca o parte semnificativa de capital pentru achizitii.

In acelasi timp, National Bank of Greece (NBG), actionarul majoritar al Bancii Romanesti, a anuntat ca ia in calcul alte variante de vanzare a subsidiarei din Romania.

Anuntul OTP Bank

"OTP Bank Plc. („OTP Bank”) informează piața de capital că Banca Națională a României a notificat subsidiara din România a OTP Bank, printr-o scrisoare adresată managementului în data de 14 martie, asupra faptului că nu a aprobat achiziția de către OTP Bank România S.A a pachetului de acțiuni deținute de Banca Națională a Greciei la Banca Românească, în valoare de 99.28% și a portofoliului suplimentar din România aparținând altor subsidiare ale NBG.

Managementul analizează aspectele juridice ale scrisorii remise de către autoritatea de supraveghere, termenul limită de contestare a deciziei fiind 29 martie 2018.

Indiferent de rezultatul final, managementul OTP Bank este în continuare dedicat obiectivului de a-și întări prezența pe piața din România, prin creștere organică sau prin noi achiziții.

În același timp, OTP Bank va continua direcția strategică de achiziții dedicată Europei Centrale și de Est.

Complementar capitalului alocat pentru creșterea organică, managementul intenționează să aloce o parte semnificativă a capitalului extra generat către viitoare achiziții cu potențial de valoare adăugată."

BNR nu si-a motivat decizia

BNR a anuntat in 15 martie ca se opune intentiei OTP Bank de a prelua Banca Romaneasca, dar nu si-a motivat decizia, ceea ce poate da nastere unor speculatii si suspiciuni cu privire la corectitudinea acesteia, tinand cont de faptul ca banca maghiara este una dintre cele mai mari si mai solide din Europa.

Comunicatul BNR:

"Banca Națională a României informează că în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea 227/2007, al Regulamentului BNR nr 6/2008 privind începerea activității și modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, precum și al Regulamentului BNR nr 11/2007 privind autorizarea instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, se opune intenției OTP Bank România SA de a achiziționa o participaţie calificată directă (în proporție de 99,28%), respectiv intenției OTP Bank Nyrt. de a achiziționa o participație calificată indirectă (în proporție de 99,28%), din capitalul social și drepturile de vot ale Băncii Românești SA Membră a Grupului National Bank of Greece.

Reiterăm faptul că, potrivit dispoziţiilor art.52 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, informațiile obținute în cursul exercitării atribuțiilor băncii centrale în domeniul autorizării, reglementării și supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit sunt considerate secret profesional și implică respectarea obligației corelative de păstrare a confidențialității, putând fi dezvăluite numai în condițiile expres prevăzute de lege."

Care ar putea fi problemele

Este posibil ca principala problema care ar fi putut determina BNR sa nu aprobe tranzactia sa fie creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Banca Romaneasca multor romani.

Banca Romaneasca are credite in franci in valoare de 1 miliard de lei, obtinute de aproximativ 7.000 de clienti, un sfert din totalul creditelor in CHF pe care le mai au in prezent bancile romanesti, in valoare de 4,1 miliarde lei. 

OTP Bank a avut, la randul sau, multe credite in franci, iar oferta de conversie a acestora in lei derulata in 2016, a avut o rata de succes de doar 70%. (vezi aici detalii)

Taguri: Banca Nationala a Romaniei (BNR)  OTP Bank  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Problele de functionare a aplicatiei Revolut

Aplicatia Revolut a avut probleme de functionare pe parcursul zilei de astazi, conform reclamatiilor clientilor: "Aplicatia nu functioneaza. E pentru ultima oara cand imi tin toti banii in contul Revolut", conform unei postari pe pagina Facebook a Revolut. Banca a confirmat detalii

BCR lanseaza o noua varianta de plati cu numarul de telefon, o alternativa la Alias Pay

BCR lanseaza o noua varianta de plati doar cu telefonul, fara IBAN, cu cardurile Visa, o alternativa la platile tip AliasPay. Clientii persoane fizice ai BCR care au carduri Visa vor putea face plati, din aplicatia George, doar pe baza numarului de telefon, catre clientii altor banci din detalii

Banca Transilvania are un numar de telefon dedicat fraudelor online

Banca Transilvania pune la dispozitia clientilor un numar de telefon dedicat pentru fraudele online: 0264.308.055. Intr-o postare pe Facebook a bancii se arata: "În ultima perioadă, au crescut tot mai mult tentativele de fraudă și atacurile de phishing, iar metodele detalii

Burse la Transilvania Executive Education MBA

 Valoarea totală a burselor este de 19.000 de euro  Cursurile încep în 8 februarie 2025  Până acum, 220 de persoane au absolvit acest EMBA Banca Transilvania și detalii

 



 

Ultimele Comentarii