BANCI | Analiza

OTP Bank a pierdut definitiv procesul tip class action cu ANPC privind clauzele abuzive din contractele de credit; banca spune ca decizia vizeaza doar 400 de clienti, restul avand dobanzi legale, conform OUG 50

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-02-10 16:56

OTP Bank a pierdut definitiv procesul tip class action initiat impotriva sa de catre ANPC, care a cerut Tribunalului Bucuresti sa oblige banca sa elimine din toate contractele de credit incheiate inainte de criza, in perioada 2007-2008, clauzele abuzive care prevad ca dobanda poate fi modificata in functie de politica bancii, nu dupa indici transparenti ai pietei (LIBOR/EURIBOR/ROBOR), cum impune in prezent legislatia de protectie a consumatorilor.

Curtea de Apel Bucuresti a anuntat astazi decizia definitiva in acest dosar: "Respinge apelul declarat de apelanta intervenientă ca neavenit. Respinge cererea formulată de intimata intervenientă Asociaţia Parakletos de constatare a caracterului inform al apelului declarat de apelanta pârâtă ca neîntemeiată. Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă ca nefondat. Definitivă." (vezi aici decizia Curtii de Apel Bucuresti)

Pe de alta parte, Curtea de Apel a admis, saptamana trecuta, cererea bancii de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, dar nu a suspendat procesul.

Articolele respective prevad ca asociatiile reprezentative de protectie a consumatorilor pot cere instantelor de judecata sa dispuna eliminarea unei clauze declarata abuziva din toate contractele in care aceasta este prezenta. 

Apelul a fost declarat atat de OTP Bank cat si de catre ANPC si cele doua asociatii, dupa prima decizie a Tribunalului Bucuresti. (vezi aici decizia Tribunalului Bucuresti

Tribunalul Bucresti a refuzat, pe de alta parte, cererea clientilor de a li se restitui sumele platite pana acum in baza respectivelor clauze considerate abuzive.

De asemenea, judecatorii nu au precizat modalitatea de eliminare a clauzelor abuzive si cum se va calcula noua dobanda pentru contractele de credit, chestiune care urmeaza a se stabili ulterior.

OTP Bank spune ca este vorba de "o procedură formală, atȃt timp cȃt prevederile acestora nu au produs efecte în cazul clienților care nu au acceptat aplicarea OUG 50/2010 sau au fost eliminate din contractele implementate ca urmare a aplicării OUG 50/2010, încă din anul 2010." (vezi mai jos precizarea bancii)

Intr-un proces asemanator, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit recent ca si BCR trebuie sa elimine din contractele de credit dobanzile modificate in functie de politica bancii, pe care le-a declarat abuzive, insa a precizat ca noile dobanzi vor fi stabilite in urma negocierilor dintre banca si clienti. (vezi aici detalii)

Istoria proceselor privind clauzele abuzive

Procesul ANPC a fost initiat in 2014, la patru ani dupa intrarea in vigoare a OUG 50 din 2010, prin care toate bancile au fost obligate sa modifice contractele de credit aflate in derulare care prevedeau astfel de dobanzi si sa le inlocuiasca cu o formula unica: LIBOR/EURIBOR/ROBOR plus o marja fixa.

Bancile s-au conformat, insa multi clienti au reclamat modul in care unele banci au schimbat dobanzile, mai exact faptul ca acestea au fost mentinute la vechile niveluri, considerate prea mari si majorate dupa izbucnirea crizei, in loc sa fie micsorate, conform evolutiei indicilor LIBOR pentru CHF sau EURIBOR, care au coborat sub 0% dupa izbucnirea crizei, acolo unde se afla si in prezent.

Motiv pentru care o serie de clienti ai bancilor, indemnati de avocati, au refuzat sa semneze actele aditionale la contractele de credit privind inlocuirea vechilor dobanzi cu cele care se modifica dupa indici transparenti, impuse de legislatie, in perspectiva actionarii in judecata a bancilor.

Astfel s-a starnit un val de procese individuale si colective pe tema clauzelor abuzive, mediatizate intensiv si datorita carora unii avocati, precum Gheorghe Piperea, au devenit celebri.

Ulterior, in 2014, ANPC, condusa atunci de Marius Dunca, un politician populist, membru al PSD, partidul de guvernamant din acea perioada, si la presiunea avocatilor implicati in procese impotriva bancilor, care aveau un interes material direct, precum si a unor asociatii de protectie a consumatorilor, care reclamau in special tergiversarea problemei creditelor in franci elvetien (CHF), a initiat o serie de procese tip class action impotriva mai multor banci, printre care BCR, Raiffeisen Bank, Bancpost, Alpha Bank, ING, Piraeus Bank, Credit Europe Bank, Volksbank, Banca Romaneasca sau OTP Bank.

Prima decizie definitiva in aceste dosare a fost cea anuntata astazi de Curtea de Apel Bucuresti.

Reprezentantii ANPC au fost contactati de Bancherul.ro pentru a-si exprima punctele de vedere, insa pana acum nu a reactionat.

OTP Bank: decizia vizeaza 400 de clienti

Reprezentantii OTP Bank au precizat, la solicitarea Bancherul.ro, ca decizia vizeaza un numar de doar 400 de clienti care au refuzat semnarea actelor aditionale la credite in vederea modificarii dobanzii, conform OUG 50, restul clientilor avand dobanzi legale, modificate conform respectivei legi.

OTP Bank: "Pentru o informare corectă şi completă, precizăm faptul că procesul a fost demarat inițial pentru cei aproximativ 400 de clienţi care au refuzat semnarea actelor adiţionale întocmite în baza OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Instanţa a extins pe parcurs procesul pentru 8.000 de clienţi, dar în cazul a 7.600 dintre aceştia, au fost eliminate deja respectivele clauze încă din anul 2010, atunci când au fost implementate prevederile OUG 50/2010, prin eliminarea dreptului băncii de a modifica unilateral nivelul dobȃnzii.

Reamintim cu aceasta ocazie principalele aspecte reținute de instanță în procesul despre care discutăm:

Ce prevad contractele de credit cu privire la dobanda:

Art. 5 DOBANDA CURENTA SI DOBANDA PENALIZATOARE

5.1. La data incheierii prezentului contract, rata dobanzii curente este de…….%. Dobanda se
stabileste in forma procentuala, ca rata anuala de dobanda.

5.2. Dobanda este variabila in conformitate cu politica Bancii. Dobanda curenta poate fi modificata in mod unilateral de catre Banca, luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta (ex: EURIBOR (EUR) / LIBOR (CHF) / RUBOR (RON) etc), fara a exista consimtamantul Clientului. Noul procent de dobanda se va aplica la soldul creditului ramas de rambursat incepand cu data de aplicare stabilita de Banca. Modificarea dobanzii va duce la recalcularea dobanzii datorate.

5.3. Noul procent de dobanda va fi comunicat Imprumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa de corespondenta specificata de acesta sau prin afisare la sediile unitatilor bancare. Clientul consimte ca aceasta metoda de notificare este suficienta, nefiind necesara incheierea unui act aditional la prezentul contract de credit in acest sens, renuntand la orice eventuala plangere/ opozitie/ contestatie ulterioara.

Art. 6 DOBANDA CURENTA

6.1 Pentru Creditul acordat, Clientul datoreaza si va plati Bancii o rata de dobanda revizuibila in conformitate cu politica Bancii.

6.2 Banca isi rezerva dreptul sa revizuiasca periodic rata dobanzii, in functie de evolutia indicatorilor de referinta pentru fiecare valuta (EURIBOR pentru Euro, LIBOR pentru USD, LIBOR pentru CHF si BUBOR pentru RON).

6.3 Noile valori ale ratei de dobanda si ratei lunare de platit, vor fi comunicate prin intermediul unei scrisori simple, trimisa la adresa de corespondenta specificata de Client. Clientul convine ca aceasta metoda de notificare este suficienta si renunta la orice plangere si orice opozitie/ contestatie ulterioara cu privire la faptul ca aceasta metoda a fost nepotrivita sau insuficienta.

Astfel, în esenţă, modalitatea de eliminare a clauzelor abuzive este un aspect netransat în mod evident prin hotărȃrea judecatorească, ci mai degrabă o procedură formală, atȃt timp cȃt prevederile acestora nu au produs efecte în cazul clienților care nu au acceptat aplicarea OUG 50/2010 sau au fost eliminate din contractele implementate ca urmare a aplicării OUG 50/2010, încă din anul 2010.

Ȋn plus, dorim să amintim faptul că prin aplicarea OUG50 / 2010, toate contractele OTP Bank Romȃnia sunt conforme cu toate prevederile legale, însă clienţii au avut posibilitatea refuzului de aplicare a ordonanţei dată prin Legea 288/2010 de aplicare a OUG 50/2010.

OTP Bank România a lansat, în decembrie 2015, un program de conversie dedicat creditelor în CHF, bazat pe soluții personalizate, pe termen lung. Acestea presupun reduceri substanțiale ale datoriilor actuale ale clienților, urmând ca sumele rămase după aplicarea discountului să fie convertite în RON sau EURO, la alegerea clientului.

Ȋn definirea termenilor contractuali, oficialii băncii au ținut cont de informațiile primite din partea clienților și reprezentanților asociațiilor de profil, pe marginea soluțiilor ce vizează creditele în CHF.

Pȃnă în momentul de faţă, 80% dintre clienţii băncii cu credite în CHF deja şi-au exprimat interesul de a beneficia de programul de conversie."

Comentarii

cosming
mda
Decizia se aplica la toate contractele care au avut clauze abuzive... inclusiv cele inchise sau cele cu ipoteci executate silit... Va incepe un val de procese impotriva OTP .. mai ieftine e sa inchida gura la toti fostii si actualii clienti cu niste sume care sa reprezinte cash-ul furat pana acum... a se vedea BCR-ul care a inceput sa dea din colt in colt cand isi calculeaza pierderile cu catve sute de contracte...

chris
Decizia
Tribunalul București spune, însă, că decizia se aplică inclusiv acelor contracte modificate de OUG 50, inclusiv în cazul în care consumatorii au semnat actele adiționale. Aceasta nu se aplică contractelor de refinanțare și în cazul celor în care s-a operat o rambursare anticipată. „Cu excluderea acestor categorii, hotărârea se aplică contractelor de credit de adeziune, pre-formulate, conținând clauze abuzive similare celor din contractele ce au tâcut conținutul prezentei judecăți, aflate în curs de executare în portofoliul OTP Bank SA la momentul intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, indiferent că nu au fost încheiate acte adiționale de aliniere la dispozițiile ordonanței sau că au fost încheiate sau considerate încheiate, prin acceptare tacită, asemenea acte de conformitate a contractelor de credit cu prevederile OUG nr.50/2010”, se arată în motivare.



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2023

indicatorii agregati ai bancilor romanesti la finalul anului 2023, calculati pe baza informatiilor din raportarile prudentiale neauditate, trimise la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de instituțiile de credit, persoane juridice romane și de sucursalele din Romania ale institutiilor detalii

La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



 

Ultimele Comentarii