Nicolae Danila, BNR: Sectorul privat si autoritatile ar trebui sa fie pregatite pentru contracararea modificarii perspectivei surselor de finantare pe termen scurt si chiar pentru necesitatea de a interveni pentru finantarea operatiunilor unor banci

Autor: Bancherul.ro
2014-03-10 08:36

Nicolae Danila, membru in Consiliul de Administratie al BNR, considera ca "atât sectorul privat local, cât și autoritățile publice de la noi ar trebui să fie pregătite pentru contracararea modificarii perspectivei surselor de finanțare pe termen scurt și chiar pentru necesitatea de a interveni pentru finanțarea operațiunilor unor bănci."

Afirmatia a fost facuta intr-o prezentare intitulata "Viziunea și acțiunea impuse de construcția Uniunii Bancare", susținuță în cadrul Programului „Academica BNR”, Sinaia, 5 Martie 2014. (Vezi aici prezentarea publicata pe site-ul BNR)

Viziunea și acțiunea impuse de construcția Uniunii Bancare
Prof. Univ. Dr. Nicolae Dănilă

(Prezentare susținuță în cadrul Programului „Academica BNR”, Sinaia, 5 Martie 2014)

Cu toții am asistat la o anume degringoladă a procesului de decizie la nivelul UE după declanșarea crizei financiare. Acum însă, cel puțin la nivelul zonei euro, s-a regăsit o direcție de acțiune și mai ales un pol de putere care să impună viziunea pe termen lung. În cadrul acestei viziuni, din mai 2012 și până acum, am văzut născându-se Uniunea Bancară, de la o simplă propunere de dezbatere între instituțiile birocratice din Bruxelles la un organism cu responsabilități, cu angajați proprii și cu sarcini în desfășurare.

România și-a prezentat oficial dorința de a fi parte din Uniunea Bancară. Astfel, România a prezentat o opțiune pentru această viziune de integrare crescută în viitor.

Îmi permit să ridic aici un semn de întrebare legat de nivelul de pregătire al României pentru această viziune din viitor.

Finalizarea unei astfel de decizii necesită acțiuni pe termen scurt. În anumite privințe România evoluează după alt mod de lucru și acesta nu concordă cu direcția în care merge UE.

Sumar

Pentru a fi mai clar în exprimarea îngrijorărilor mele am să recurg mai întâi la o simplă exemplificare a modului de lucru în România între viziune și acțiune. Voi expune apoi pe scurt ceea ce s-a realizat până acum cu Uniunea Bancară. În final am să subliniez principalele neajunsuri pe care le identific în raport cu evoluția modului de lucru din România privind din punctul de vedere a ceea ce înseamnă Uniunea Bancară.

România - viziune pe termen scurt (slide 3)

În anul 2013 România a atras 2,8 miliarde euro din fondurile UE nerambursabile. Rata de absorbție a acestor fonduri era la finalul anului de 26,49%. În luna februarie 2014 Comisia Europeană a disbursat circa 800 milioane euro în fonduri asociate programelor structurale către România (cea mai mare parte revenind programelor de transport). De menționat că fondurile structurale și de coeziune rambursate României pâna în prezent ajung la aproximativ 6 miliarde de euro pentru perioada de programe 2007-2013 în proiecte încheiate, dar și în proiecte nefinalizate încă.

Fondurile neatrase reprezintă tot atâtea șanse irosite pentru creștere productivității economiei prin îmbunătățirea performanței capitalului uman și a construcției de infrastructură.

Aceste nerealizări ale politicii economice din România, și nu culpabilizez aici nicio autoritate, subliniază de fapt o țară a administrației de la noi. Este vorba de capacitatea insuficientă de a construi și de a executa planuri, adică de a pune cap la cap pașii mărunți care constituie măsurile pe termen scurt, pentru realizarea unui scop pe termen lung.

În sinteză, mă refer la un bun management al dezechilibrelor macroeconomice, care să conducă țara către o situație sustenabilă în ceea ce privește competitivitatea externă, stabilitatea financiară și echilibrul fiscal.

România - ținte asumate (slide 4)

România și-a asumat încă de la aderarea la UE obiectivele pentru îndeplinirea a ceea ce s-a numit Agenda de la Lisabona. Rezultatele obținute până acum sunt îngrijorătoare cu privire la capacitatea României ca până în 2020 să ajungă la aceste rezultate.

Nu este nici rolul, nici locul potrivit pentru a discuta motivele pentru care România nu are ritmul necesar pentru realizarea acestor obiective.

Ideea care trebuie subliniată aici este aceea că autoritățile din România nu pot evita, prin orientarea spre scopurile pe termen scurt, realizarea acestor ținte care au fost stabilite pentru un termen lung. În acest moment, termenul lung tinde să expire și va deveni în curând termen scurt.

Este adevărat că la momentul stabilirii acestor obiective nimeni nu prevăzuse nici momentul izbucnirii crizei economice și nici impactul asupra economiei noastre.

Însă, cu atât mai mult este acum important să orientăm resursele limitate către acele destinații care vor asigura convergența economiei noastre către media UE.

România: strategia fiscal-bugetară 2014-2016 (slide 5)

În condițiile în care sursele de finanțare ale investițiilor s-au diminuat după 2008 prin scăderea investițiilor străine directe, al apetitului pentru risc în investiții și mai recent al interesului investitorilor pentru economiile emergente, este cu atât mai important pentru autorități să utilizeze celelalte surse de investiții cu mare chibzuială.

În ciuda faptului că România și-a asumat un set de obiective pentru orizontul anului 2020, cea mai lungă perioadă pentru care sunt formulate în prezent politici fiscal-bugetare, și ca atare un cadru al priorităților pentru fondurile publice, este una de trei ani (2014-2016).

O simplă privire asupra datelor publice arată că autoritățile se bazează în continuarea într-o foarte mică măsură pe fondurile nerambursabile de la UE: aproximativ jumătate din cheltuielile de investiții publice sunt finanțate din aceste fonduri, deși pentru perioada 2014-2020 România are la dispoziție aproximativ 40 de miliarde de euro.

Principala problemă în acest caz o reprezintă din nou lipsa unei gândiri pe termen mai lung decât cel al bugetului anual.

România: execuția bugetară 2012-2014 (slide 6)

Ceea ce au făcut autoritățile române prin intermediul cheltuielilor bugetare nu pare să fi contribuit semnificativ la atingerea obiectivelor fixate pentru termenul lung. Rezultatul politicilor guvernamentale este surprins și prin intermediul structurii cheltuielilor bugetului public.

Este posibil ca structura cheltuielilor publice să nu fie adecvată atingerii scopurilor propuse pe termen lung, dacă în condițiile în care există variații minore în structura acestor cheltuieli de la an la an, tot nu s-a reușit o apropiere față de țintele propuse pentru 2020.

Ceea ce rezultă dintr-o simplă citire a principalelor documente ale autorităților publice românești este o capacitate limitată de organizare pe termen scurt în vederea atingerii unor obiective pe termen lung. Această risipire a resurselor nu este de bun augur în condițiile în care la nivelul zonei euro, unde România are obligația să se integreze la un moment dat, se fac reforme care vor influența sursele de finanțare și ale economiei României, și în final oportunitățile noastre de creștere economică.

Uniunea Bancară: Viziune pe termen lung, acțiune pe termen scurt (slide 7)

Uniunea Bancară este un termen de dată recentă în vocabularul nostru. El pare să facă parte dintr-un șir de instituții, măsuri sau inițiative ale birocrației din Bruxelles care ar putea să pice în desuetudine (cine a mai auzit vorbindu-se despre Pactul Euro Plus) sau dimpotrivă, chiar să fie o construcție utilă și care să aibă la bază o idee în jurul căreia să fie atrase toate acele state care doresc să fie parte a unei viitoare uniuni politice.

Uniunea Bancară își are originea într-o propunere din luna mai 2012 a Comisiei Europene care viza o supraveghere financiară integrată la nivelul UE. Anul 2012 a fost extrem de dificil pentru nașterea Uniunii Bancare. Au fost necesare negocieri de amploare, conduse pe fondul unui euro-scepticism acut, pentru ca statele membre să fie de acord cu alocarea către BCE a funcției de supraveghetor al sistemului bancar în cazul băncilor semnificative din zona euro (Sistematically Important Financial Institutions - SIFI’s).

Răspunsul UE la criza financiară (1) (slide 8)

Din 2008, Comisia Europeană a prezentat aproximativ 30 de propuneri care vizau construirea pas cu pas a unui sistem financiar sănătos și mai eficient. Propunerile au urmărit două linii de acțiune:

    Îmbunătățirea supravegherii sistemului financiar;
    Un singur set de reglementări.

În ceea ce privește prima linie de acțiune, începând cu 1 ianuarie 2011 funcționează cele trei autorități de supraveghere:

    Autoritatea bancară europeană (EBA);
    Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe (ESMA);
    Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale (EIOPA).

Alături de aceste instituții, din 2010 funcționează și Comitetul European pentru Risc Sistemic (CERS) al cărui mandat se referă la supravegherea macroprudențială.

Setul unic de reglementări se referă în principal la patru elemente pentru cele 8.300 de bănci din UE:

    Prevederi cu privire la instituții și produse ale sectorului financiar (2010, 2011, 2012, 2013);
    Întărirea schemelor de garantare a depozitelor (2010);
    Întărirea cerințelor prudențiale de capital pentru bănci (1 ianuarie 2014);
    Armonizarea cadrului de soluționare a crizelor bancare (2015).

Răspunsul UE la criza financiară (2) (slide 9)

Uniunea Bancară a devenit o necesitate pentru că evoluția crizei financiare a evidențiat elemente ale funcționării sistemului bancar care erau ignorate din cauză că anterior nu creaseră costuri sociale.

Aceste elemente se referă în primul rând la influența negativă a cercului vicios datorii ale băncilor - datorii suverane. Acest element a fost cel care a determinat criza euro în 2012.

Al doilea element are în vedere fragmentarea pieței financiare de-a lungul granițelor naționale, în condițiile în care piața financiară nu este reglementată unic și arbitrajul de reglementare este o sursă de profit ca oricare alt arbitraj.

Acest element este strâns corelat cu cel de-al treilea, și anume întreruperea transmisiei politicii monetare, în condițiile în care politica monetară limitată la granițele suverane nu poate face față fluxurilor financiare libere.

Astăzi, când Uniunea Bancară este realizată pas cu pas sub ochii noștri, este deja cunoscut că această construcție are trei piloni - (i) mecanismul unic de supraveghere MUS, (ii) Mecanismul unic de rezoluție MUR, plus fondul unic de rezoluție FUR și (iii) scheme de garantare a depozitelor care să fie finanțate ex-ante. Posibilitatea unui fond unic de garantare a depozitelor la nivelul zonei euro pare că a fost abandonată.

Mecanismul unic de supraveghere (MUS) (slide 10)

Trebuie subliniat că din momentul mai 2012, în care s-au început negocierile pentru realizarea unui ansamblu instituțional care să împiedice repetarea unei crize a datoriilor bancare și suverane ca cea din 2010-2012 la nivelul UE, negocierile s-au purtat după un calendar foarte strâns și pe principiul pașilor mărunți. Astfel, stabilirea unei ținte pe termen mai lung și cu obiective intermediare, a aliniat toate eforturile pe termen scurt, în ciuda diferențelor de vederi semnificative între marii actori europeni.

Astfel, în septembrie 2013, Parlamentul European a adoptat propunerile Comisiei UE cu privire la înființarea MUS. În octombrie 2013 Consiliul a adoptat regulamentul care conferă sarcini specifice BCE cu privire la politicile de supraveghere prudențială a băncilor din zona euro. Acest regulament se aplică din 3 noiembrie 2013 și în virtutea lui BCE și-a reorganizat activitățile incluzând un consiliu de Supraveghere condus din decembrie 2013 de d-na Nouy. Este de reținut însă că mandatul de supraveghere al BCE va începe din noiembrie 2014.

Ca prefață la mandatul de supraveghere prudențială a BCE, pentru a avea o idee clară cu privire la calitatea instituțiilor pe care le va supraveghea, BCE efectuează până în noiembrie 2014 o evaluare cuprinzătoare a celor 128 de bănci europene care sunt considerate semnificative (SIFI) (valoarea activelor mai mare de 30 miliarde euro și valoarea activelor să satisfacă concomitent condițiile de a fi mai mare de 5 miliarde euro și mai mare decât 20% din PIB-ul țării în care este localizată), conform regulamentului MUS. Aceste 128 de bănci dețin aproximativ 85% din activele bancare din zona euro.

Scopul acestui exercițiu este de: (i) a mări transparența prin creșterea calității informațiilor cu privire la situația băncilor, (ii) a lua măsuri corective după identificare și (iii) a contribui la creșterea încrederii tuturor celor afectați de activitatea sectorului bancar în sănătatea și onestitatea băncilor. Probabil că cel mai important semnal în acest sens a venit din partea d-nei Nouy care a cerut la începutul lunii februarie ca în urma exercițiului pe care structura pe care o conduce îl face „băncile slabe să fie lăsate să moară.” (FT - 9 februarie 2014)

Exercițiul este foarte complex și implică atât alte instituții la nivel european (EBA) cât și instituții naționale (supraveghetorii băncilor din zona euro și din celelalte state membre ale UE).

Acest exercițiu este compus din trei faze care se desfășoară într-o anumită măsură concomitent. O primă fază se referă la evaluarea supravegherii riscului. Aceasta implică o analiză cantitativă și calitativă a principalilor factori de risc din punctul de vedere al supravegherii, și anume lichiditatea, îndatorarea și finanțarea. A doua etapă este probabil cea mai cunoscută și se referă la evaluarea calității activelor (AQR). În această fază este implicată și EBA pentru că se va folosi oportunitatea acestui exercițiu pentru a unifica definiția activelor neperformante. Cea de-a treia secțiune se concentrează pe executarea unei testări la stres pornind de la rezultatele furnizate de AQR.

Până în acest moment au fost colectate datele necesare pentru AQR fără însă ca procesul să fie încheiat. În plus, EBA a anunțat care sunt principalele elemente ale testării la stres, metodologia și scenariile urmând să fie gata în aprilie 2014.

Schema metodologiei pentru AQR (slide 11)

Procesul de colectare a datelor pentru această etapă s-a încheiat la mijlocul lunii februarie. Metodologia finală a AQR va fi publicată până la finalul lunii martie 2014.

La rândul său, etapa de AQR este compusă din trei faze: (i) selectarea portofoliului finalizată la finalul lunii februarie, (ii) evaluarea propriu-zisă a activelor, colateralului și a provizioanelor pentru portofoliul selectat, etapă care va începe în luna martie 2014, (iii) raportarea rezultatelor în octombrie 2014.

Este important de menționat că cele 128 de bănci supuse acestui exercițiu includ și un număr de subsidiare ale unor instituții de credit din afara zonei euro. Aceasta înseamnă că de facto și autoritățile de supraveghere din statele membre ale UE dar care nu sunt membre ale Zonei Euro participă la acest exercițiu.

Detaliile cu privire la evoluția acestui proces sunt publicate lunar de către BCE ceea ce asigură transparența și ridică nivelul de credibilitate al exercițiului, întărind nivelul de încredere în sistemul bancar european.

Ultima fază a exercițiului de evaluare cuprinzătoare are ca scop determinarea necesarului de completare a capitalului băncilor supravegheate de către BCE. Acest capital va trebui vărsat din fondurile pe care guvernele statelor membre trebuie să le aibă ex-ante la dispoziție. Pentru acest lucru, BCE deja și-a angajat credibilitatea conform declarațiilor vicepreședintelui Constâncio de la finalul lunii ianuarie 2014.

Mecanismul unic de rezoluție (MUR) (slide 12)

Negocierile cu privire la acest pilon nu sunt încă finalizate. Ceea ce știm acum este propunerea formulată de Comisie în 2013.

Domeniul de aplicare al MUR trebuie să fie în linie cu cel al Mecanismului Unic de Supraveghere şi să cuprindă toate băncile. Comitetul va emite reguli/instrucţiuni generale pentru toate băncile din statele membre participante.

Comitetul Unic de Rezoluţie deţine rolul central la nivel european în toate fazele rezoluţiei. Comitetul va fi responsabil pentru faza de planificare şi rezoluţie a băncilor supravegheate direct, precum şi a băncilor transfrontaliere din statele membre participante (băncile care au o filială sau o subsidiară în cel puţin un alt stat membru participant).

Comitetul (în care Comisia va fi observator) decide privind rezoluţia, iar instituţiile UE vor exercita doar un control ex-post al acestor decizii. Acest control poate lua fie forma unei obiecţii, fie a unor directive adresate Comitetului de a modifica deciziile sale într-un anumit mod.

Pentru deciziile referitoare la declanşarea rezoluţiei Comisia joacă un rol central, deoarece examinează dacă deciziile Comitetului sunt acceptabile sau nu. În cazul în care Comisia nu are o reacţie într-un anumit interval de timp, deciziile Comitetului vor intra în vigoare automat. În cazul în care Comisia nu este de acord cu deciziile Comitetului şi consideră că ar trebui făcute obiecţii sau că deciziile respective ar trebui modificate, decizia va fi responsabilitatea Consiliului, compus din reprezentanţii celor 28 de state. Trebuie stabilite aranjamente adecvate de vot, astfel încât statele membre neparticipante să îşi exprime votul în conformitate cu majoritatea care se formează între statele membre participante.

Autorităţile naţionale de rezoluţie vor coopera cu Comitetul conform unor aranjamente adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă şi implementarea rezoluţiei în cadrul MUR. În acest sens, Comitetul va emite instrucţiuni generale către autorităţile naţionale de rezoluţie din statele membre participante.

Autorităţile naţionale de rezoluţie vor fi responsabile pentru faza de planificare şi rezoluţie a celorlalte bănci supravegheate indirect. Cu toate acestea, în cazul în care rezoluţia acestor bănci implică utilizarea resurselor FUR, responsabilitatea fazei de rezoluţie va reveni Comitetului. În orice caz, un stat membru participant poate încredinţa Comitetului responsabilitatea pentru faza de planificare şi rezoluţie a tuturor celorlalte bănci supravegheate indirect (posibilitatea „opt-in”).

Exprim opinia că reglementările cu privire la MUR ar trebui să nu se bazeze în principal pe bani publici sau pe fonduri private. Este necesar ca legislațiile să fie corelate în așa fel încât să trateze în mod egal clienții deponenți și creditorii grupurilor bancare cu activitate cross-border, indiferent de țara lor de origine.

Fondul unic de rezoluție (FUR) (slide 13)

Reprezentanţii statelor membre din zona euro ("statele membre participante") se angajează să elaboreze un acord interguvernamental care să specifice fluxul de fonduri către FUR şi mutualizarea, printr-un instrument de drept internaţional public, care să fie ratificat de toate statele membre participante.

În acest moment se știe doar că suma de care va dispune FUR va fi de 55 de miliarde de euro, fără însă să fie clar modul în care va fi constituit acest fond, cum și cine va contribui la el, unde și de către cine va fi administrat.

Cel mai probabil, deciziile cu privire la FUR vor fi luate în luna martie 2014.

Mi-e teamă că vom asista la situația în care finanțarea pentru „bank resolution” va fi acoperită în principal și prioritar de către sectorul bancar local (fond de garantare a depozitelor, fond național de rezoluție) și din bugetele statelor respective. Consider că statul și băncile sunt chemate în acest sens să facă unele calcule referitoare la costurile potențiale din perioada următoare legate de aderarea României la Uniuniea Bancară pentru a stabili soluțiile de urmat pentru implementarea cerințelor participării la această uniune.

Implicații pentru România (slide 14)

În condițiile în care atât băncile cât și statele din zona euro se pregătesc în acest termen mediu 2014-2016 pentru o creștere a costurilor pentru constituirea rezervelor necesare în vederea aplicării prevederilor Uniunii Bancare este evident că vom asista la scăderea interesului pentru zona emergentă a UE.

În plus, băncile care vor face parte dintre cele 128 de instituții supravegheate de către BCE (sunt câteva bănci mari din România care intră în acest eșantion) vor efectua o amplă restructurare a portofoliilor pentru reducerea costurilor. Acest lucru ar putea avea ca rezultat, la limită, chiar renunțarea la afaceri în zona noastră.

Nu mai insist asupra consecințelor unei astfel de evoluții pentru că am făcut-o în cadrul edițiilor precedente ale „Academica”. Vă aduceți aminte că am anticipat unele consecințe negative pentru România în cazul în care adoptăm politica de „wait and see” ori decidem măsuri insuficiente. Reamintesc două dezvoltări din sectorul bancar care și-au pus și își pun în continuare amprenta negativă asupra mersului economiei naționale:

    Menținerea creditării în teritoriu negativ, având una din cauzele principale volumul ridicat și în continuă creștere a creditelor neperformante și atitudinea managerială puternic pro-ciclică la nivelul fiecărei bănci din sistem;
    Băncile de la noi au constituit „frontul” predilect și prioritar al băncilor-mamă pentru derularea proceselor de reducere a expunerilor (deleveraging) și retragerea finanțărilor. Vulnerabilitatea pentru economia românească și pentru sectorul bancar persistă. Băncile au un portofoliu mare de credite exprimate în valută și necesită în continuare finanțare externă, pe lângă concentrarea mai accentuată pe atragerea de fonduri de pe piața internă.

Totuși, îmi permit să atrag atenția asupra faptului că, atât sectorul privat local, cât și autoritățile publice de la noi ar trebui să fie pregătite pentru contracararea modificarii perspectivei surselor de finanțare pe termen scurt și chiar pentru necesitatea de a interveni pentru finanțarea operațiunilor unor bănci.

Reluarea creditării bancare, în special adresată sectorului privat, devine obligatorie și o responsabilitate socială în fața stakeholder-ilor. Putem vorbi și despre dezvoltarea soluțiilor alternative de finanțare, dar structura economiei și a pieței financiare de la noi, caracterul economiei de puternic „credit related” impun cu prioritate reviziterea sectorului bancar de către stat și de către mediul de afaceri autohton și implementarea unor măsuri și soluții concrete cu efecte pe termen lung pentru economie și pentru populație. Interesul național impune viziune și acțiune cu efecte pe termen lung.

Imperative pentru România (slide 15)

În acest moment devine evident că dacă România nu se reconectează la ritmul european al deciziilor va urma o decuplare care ne va afecta atât sub formă politică, dar și economică.

Din punct de vedere politic, cine nu participă la masa negocierilor acum nu va putea în viitor să aibă pretenții la noile structuri de decizie și ca atare nu va avea nici un cuvânt de spus în ceea ce privește prioritățile viitoare de acțiune. Să nu uităm și latura importantă care se va derula în etape pe măsura implementării noilor reglementări și cerințe europene, și anume viitoarele negocieri home-host. Un statut de membru al Uniunii Bancare va întări poziția României în cadrul unor astfel de negocieri.

Din punct de vedere economic, cine nu are puterea în prezent să își construiască o economie performantă pentru a putea să își impună punctul de vedere la masa europeană va deveni doar un simplu supraviețuitor al jocurilor economice de la Bruxelles, Frankfurt sau alte capitale.

Evitarea derapajelor interne (slide 16)

România are șansa de a avea foarte clar stabilite obiectivele pe termen mediu și lung. Economia României trebuie să își ridice nivelul de competitivitate și pentru aceasta este necesar să corecteze în pași alerți acele diferențe care o despart de media competitivității în UE. Obiectivele sunt cuprinse în Europa 2020, dar politicile pentru a ajunge acolo sunt sarcina autorităților din România.

În plus, România beneficiază de asistența FMI în identificarea riscurilor majore la adresa echilibrului macro-economic. Mai mult, în acest caz, politicile necesare pentru combaterea riscurilor sunt perfectate împreună cu misiunile tehnice ale instituțiilor financiare internaționale.

Scopul continuării eficientizării societăților având capital majoritar sau total de stat sau chiar al privatizării unora, al trecerii la creșterea flexibilității pieței muncii și finalizării liberalizării prețurilor administrate este să modifice astfel structura economiei încât aceasta să nu mai înregistreze sincope relativ la economia zonei euro. Acest lucru este necesar pentru că România și-a luat un angajament de a adopta moneda unică, iar mai devreme sau mai târziu va trebui să fie luată o decizie cu privire la data aderării la uniunea economic și monetară.

Cvasi-consens politic (slide 17)

În ciuda mersului dispersat și oarecum pe criterii naționale și in interes puternic și vizibil național al statelor membre ale UE după declanșarea crizei economice, în momentul de față asistăm la coagularea unei voințe politice puternice în jurul ideii de avans al integrării statelor membre.

Cazurile extreme - precum politica de imigrație a Regatului Unit sau a Elveției - pun sub semnul întrebării noțiunile de bază ale UE. Într-un articol din FT din 11 februarie, în urma votului din Elveția care a aprobat impunerea unor cote asupra imigrației din state membre ale UE, fostul guvernator al băncii centrale a Elveției (Philipp Hildebrand) arăta că singura soluție pentru avansul UE este permiterea acestui tip de integrare pe anumite domenii - „cherry-picking”. Fiecare stat ar putea să își aleagă în ce domenii să devină membru și în care nu. Acest tip de integrare este însă contrar ideilor celor care au creat UE și nici nu este funcțional pe termen lung, pentru că el are doar darul de a permite o integrare vamală.

În condițiile în care se acceptă ideea că va exista un nucleu de integrare totală în UE, probabil că pentru statele care sunt dependente geografic și financiar de un centru este cu atât mai necesar să fie parte din uniune. În acest context, este important ca autoritățile din România să finalizeze discuțiile pentru participarea la Uniunea Bancară, care reprezintă un pas important pentru reafirmarea alinierii si integrarii in Zona Euro.

De aceea, este esențial, pentru pregătirea României pe termen mediu și lung, să se creioneze principalele argumente care sunt importante pentru alegerea datei țintă pentru adoptarea monedei unice.

Trebuie spus că din discuțiile Comitetului de specialitate care s-a format la nivelul BNR, la care participă și reprezentanții MF, a reieșit că există cel puțin două elemente de care trebuie ținut cont atunci când se va discuta alegerea datei țintă.

În primul rând, experiența anterioară a statelor care au adoptat moneda unică arată că sunt necesari minim trei ani pentru pregătirea „logistică” a acestui eveniment - este vorba aici de modificările legislative, de pregătirea sectorului privat, de pregătirea publicului și despre cei minim doi ani care trebuie petrecuți în ERM II.

În al doilea rând, economia României trebuie să fie pregătită pentru adoptarea monedei unice. Aici nu este vorba despre îndeplinirea criteriilor de convergență nominală, pe care în acest moment probabil că le îndeplinim. Problema esențială este nivelul de pregătire din punctul de vedere al convergenței reale.

Progrese vizibile în sfera convergenței reale (slide 18)

În lipsa unei convergențe reale la un nivel adecvat, oricare altă economie care intră în zona euro ar putea să ajungă în situația Greciei sau Irlandei.

În prezent, deși criteriile de convergență nominale arată că România este pregătită să adopte moneda unică, criteriile de convergență reală nu indică o armonizare suficientă a economiei României cu cea a zonei euro.

Ridicarea nivelului PIB/ locuitor spre media UE nu este apanajul politicii monetare sau al politicii fiscale. Ea este rezultatul unui proces de creștere a competitivității. O astfel de îmbunătățire nu poate însă rezulta decât din saltul către un alt nivel calitativ al factorilor de producție din România, ori aceasta înseamnă creșterea investițiilor în capitalul uman, în infrastructură, în ramurile economice productive care ne pot aduce avantaj competitiv. Așa cum se exprima recent în FT un distins analist: „îmbunătățirile în standardele de viață depind în ultimă instanță de dezvoltările științei și tehnologiei, nu în politica guvernamentală. Însă aceasta din urmă joacă un rol vital dacă beneficiile potențiale nu își fac apariția.” (FT - 21 februarie 2014)

Revin la ideea de la începutul acestei prezentări. România are acces la fonduri gratuite de la UE pe care să le folosească pentru reformarea capitalului său uman și pentru construcția unei infrastructuri care să îi permită o recuperarea a întârzierii față de celelalte state din zona euro. Suma acestor fonduri este mai mare decât influxul de investiții străine din perioada 1990 și până la aderarea la UE. Utilizarea lor eficientă, cu planuri pe termen scurt pentru realizarea obiectivului pe termen lung, ar permite României depășirea situației sale din prezent.

Unele gânduri în finalul expunerii:

Criza bancar europeană este rezultatul dezechilibrelor macroeconomice și al expansiunii excesive a creditării. De aceea se impune întărirea reglementărilor și mecanismelor care să asigure un cadru macroprudențial adecvat în fiecare țară și la nivelul UE. Avem nevoie de realizarea unei combinări eficiente la nivel național între un management prudent al fiecărei bănci (beneficiind de o supraveghere bancară efectivă la nivel de sistem) și adâncirea reformelor fiscale și structurale.

Este imperativ necesară reluarea procesului de creditare a economei reale pentru a reveni la o creștere economică solidă. Mi-e teamă că noile reglementări cu privire la piețele financiare vor deveni prea pro-ciclice, iar efortul de a restabili situația stabilă și de încredere în sistemul bancar, inclusiv prin recapitalizare, vor avea efecte pozitive mult diminuate de noile cerințe de capital, de lichiditate și fiscalitate.

Procesul de deleveraging la nivelul grupurilor bancare europene cu prezență în România va continua și va afecta economia națională pe termen lung. Economia românească, repet, este dependentă de finanțarea bancară încă mulți ani. În aceste condiții se impune analizarea situației actuale și de perspectivă din sistemul bancar de la noi (mai ales al grupului băncilor având capital total sau majoritar străin) și lansarea imediată a unui plan de acțiune pe termen lung care să sprijine în continuare programele guvernamentale de creștere și de dezvoltare economică. Sunt de părere că, în pofida măsurilor și soluțiilor la nivel UE și Zona Euro, vom constata că o bună perioadă de timp sistemul bancar european și piețele de capital vor rămâne în teritoriul unui puternic caracter și interes național. Dorim să fim altfel?

• Tipareste detalii
• Trimite pe mail
• Facebook
• Twitter
• Google
• Vizualizari: 1188

Comentarii

Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:



Tastati codul din imagine (doar cifre)