BANCI | Interviu

Moody's: Ne mentinem perspectiva stabila a ratingului de tara atribuit Romaniei

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-10-29 13:36

Decizia de majorare a salariilor în învăţământ nu este atât de periculoasă încât să atragă scăderea perspectivei de rating a României, iar datoria publică a ţării este "destul de redusă" şi costul finanţării este "suportabil", a declarat, pentru NewsIn, analistul Moody's Kenneth Orchard.

"Ne menţinem perspectiva stabilă a ratingului de ţară atribuit României, ceea ce înseamnă că este improbabil să modificăm calificativele în viitorul apropiat. Din punctul de vedere al Moody's, România rămâne un stat cu perspective slabe pe partea de investment grade, confirmate şi de ratingul "Baa3", cel mai scăzut posibil pentru categoria investment grade", a mai spus analistul Moody's pentru Europa de Est.

Standard & Poor's a anunţat, luni, că a coborât cu o treaptă ratingurile României pentru împrumuturile pe termen lung şi scurt în valută, de la 'BBB-/A-3' la 'BB+/B', şi pentru creditele în lei pe termen lung, de la 'BBB' la 'BBB-'. Calificativul pentru transfer şi convertibilitate a fost coborât la 'BBB+', de la 'A-'.

Decizia scoate România din categoria statelor care au calificative din categoria "investment grade" acordate de această agenţie.

"În sine, decizia de majorare a salariilor în învâţământ nu determină o modificare a perspectivei de rating a României. Politica fiscală a ţării a constituit mereu un motiv de îngrijorare, deoarece a fost foarte laxă, contribuind la dezechilibrele economice din ultimii ani. A existat, de asemenea, o tendinţă către creşterea cheltuielilor, în detrimentul cheltuielilor de investiţii, ceea ce deteriorează perspectivele de creştere pe termen lung", a mai spus Orchard.

Ca avantaj, el subliniază însă că datoria publică a României este destul de scăzută.

"Ne linişteşte, în parte, faptul că datoria publică este redusă, iar costul finanţării este suportabil. Pe de altă parte, situaţia fiscală s-a înrăutăţit înaintea alegerilor", a adăugat Orchard.

Argumentul datoriei publice reduse a fost evidenţiat, marţi, şi de viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Cristian Popa, ca un factor care nu a fost inclus în anunţul Standard & Poor's, deşi ar fi trebuit. De asemenea, el a declarat că speră ca, în viitor, instituţiile internaţionale şi agenţiile de rating să aibă analize mai nuanţate.

"Nu cred că mai urmează decizii similare celei S&P, dacă e vorba de analiză atentă, cred că anunţurile lor vor fi mult mai nuanţate, bazându-se şi pe discuţii cu decidenţii români", a spus Popa.

Printre argumentele care nu au fost incluse în decizia S&P, oficialul BNR a menţionat că o evaluare a riscului de ţară se referă la capacitatea respectivului stat de a-şi onora obligaţiile de plăţi asumate.

El a subliniat că datoria publică totală a României este mult mai scăzută ca pondere în produsul intern brut (PIB) faţă de a altor state din regiune, inclusiv a altor state membre UE, fiind estimată, pentru 2008, la 12% din PIB.

"Nu văd de ce România a fost primul stat retrogradat din grupa de ţări comparate de agenţia de rating S&P, în condiţiile în care, deşi există vulnerabilităţi, subliniate şi de banca centrală în ultimii ani, sunt argumente care nu au fost incluse în anunţul agenţiei de rating", a declarat viceguvernatorul BNR.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare

Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare, dupa ultima actualizare de saptamana trecuta, conform reclamatiilor primite de la cititori. Acestia se plang ca nu mai pot deschide aplicatia si sunt nevoiti sa o reactiveze. Insa in momentul cand incearca detalii

Masura de prevenire a fraudelor online: aplicatia Raiffeisen detecteaza preluarea controlului telefonului de alta aplicatie

• Observăm creÈ™terea fraudelor cibernetice în care oamenii care fac plăți sunt păcăliÈ›i È™i pierd mulÈ›i bani • Mă surprinde naivitatea celor care cred că pot câÈ™tiga bani mulÈ›i È™i detalii

Suntem intr-o perioada in care nu este clar pe ce venituri ne putem baza in viitor

Perioada de incertitudine din prezent a dus la stagnarea cererii pentru creditele ipotecare È™i la creÈ™terea economisirii. Bancherii observă chiar o tendință de economisire reflectată în produsele de investiÈ›ii pe termen lung, conform unui comunicat al CSALB, in care se detalii

Banca Transilvania a rezolvat toate litigiile cu clientii bancilor preluate

• În perioadele de criză pot apărea È™i foarte multe oportunități pe care trebuie să È™tii cum să le tratezi din punct de vedere financiar • EducaÈ›ia financiară ne poate feri de perioada prin care am trecut, timp de cinci ani, detalii

 



 

Ultimele Comentarii