BANCI | Opinie

Ionut Dumitru, Consiliul Fiscal: Economia Romaniei inca nu a iesit din recesiune

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-04-07 15:45

"Ştim că 2010 a fost un an greu la nivel economic. Economia a avut anul trecut o evoluţie mai bună decât aşteptările iniţiale, care indicau o contracţie de 1,9% din PIB. Totuşi, economia României
încă nu a ieşit din recesiune. E greu de spus dacă acel plus 0,1% din ultimul trimestru reprezintă începutul unei tendinţe de recuperare. Tendinţa trebuie să fie confirmată de evoluţiile viitoare", a declarat Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că economia s-a stabilizat.

"Trendul de revenire economică probabil că a început, dar nu putem spune cu certitudine asta", a continuat Dumitru, citat de Mediafax.

Potrivit raportului anual al Consiliului Fiscal, reluarea creşterii economice a fost întârziată de punerea în practică a măsurilor decisive necesare pentru corectare dezechilibrelor structurale majore existente la momentul declanşării crizei.

Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008, odată cu scăderea PIB faţă de precedentele trei luni cu 0,1%. De atunci, PIB a înregistrat scăderi în fiecare trimestru, exceptând creşterea de 0,9% în trimestrul al treilea din 2009, un avans de 0,2% în trimestrul doi al anului trecut şi creşterea de 0,1% din ultimul trimestru al anului trecut.

Economia a crescut cu 7,3% în 2008, iar în 2009 a înregistrat o contracţie de 7,1%. Anul trecut, PIB-ul a scăzut cu 1,3%.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Opinie



Cardurile devin inutile: acum se pot face plati instant gratis din aplicatiile bancare

Cardurile isi pierd treptat utilitatea, odata cu avansul noilor tehnologii pentru plati. Bancile romanesti au inceput sa implementeze platile instant din aplicatiile bancare, prin serviciul RoPay. Platile instant (care se fac in cateva secunde, la orice detalii

Au neglijat bancile securitatea pentru digitalizare?

Explozia fraudelor online poate fi considerata normala in conditiile dezvoltarii pe masura a digitalizarii si serviciilor bancare online. Dar ceea ce-mi da de gandit este usurinta cu care escrocii pot accesa o aplicatie bancara, pot face transferuri catre detalii

BRD isi lichideaza filialele din Romania. Va fi vanduta si banca?

BRD a cedat Bancii Transilvania firma de pensii private, BRD Pensii, iar compania de credite de consum, BRD Finance, este si ea in negocieri de vanzare, ceea ce alimenteaza zvonurile aparute la inceputul anului ca banca franceza are de gand sa-si vanda si banca din Romania. Mai ales ca detalii

De ce permit bancile transferuri catre platforme de criptomonede prin care se fac fraude online?

Bancile nu ar trebui sa transfere clientilor intreaga responsabilitate pentru fraudele online, ci sa-si asume o parte din vina, mai ales daca permit transferuri catre platforme de criptomonede (site-uri, aplicatii. portofele electronice) cunoscute ca fiind fraude sau care sunt detalii

 



 

Ultimele Comentarii