ECONOMIE | Analize economice

Indicele preturilor productiei industriale a urcat la 43% in ianuarie 2022

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2022-03-09 08:05

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) și-a accelerat creșterea în luna ianuarie 2022, ajungând la 43%, după ce ajunsese deja la 33,3% la finele anului trecut.

Datele INS arată o majorare lunară de 12,03% pe canalul pieței interne, în contrast cu o valoare de peste opt ori mai mică venită pe filieră externă (+1,41%).

Această majorare lunară ne-a poziționat detașat în fruntea țărilor membre UE, peste Belgia (+10,8%) și Slovacia (+8,7%) și la mare distanță de statele din regiune la care ne raportăm de obicei: Cehia (+6,9%), Ungaria (+4,6%), Polonia (+3,7%) și Bulgaria (+3,4%), ceea ce va afecta competitivitatea industriei autohtone.

De reținut, în context, expandarea ecartului între evoluția anuală a prețurilor de profil la intern (+57,22%) și a celor de pe piața externă (+18,41%, după un ușor recul la +17,86% în decembrie). Diferența de aproape 30 de puncte procentuale, aproape inexistentă în urmă cu opt luni, rămâne un factor destabilizator pentru echilibrele macroeconomice.

Aproape toată această evoluție poate fi pusă pe seama avansului continuu din domeniul energiei (încă +22,6% în prima lună a anului). Astfel, majorarea prețurilor la energie pe ultimele 12 luni a ajuns la valoarea record de +130,27% (!). Oarecum paradoxal, bunurile de capital s-au ieftinit marginal (-0,17%) în ianuarie 2022 (+9,97% indice anual)

La foarte mare distanță, pe poziția a doua a scumpirilor lunare au urcat bunurile de folosință îndelungată (+4,25%, dar „numai” +16,1% majorare anuală), urmate de bunurile intermediare (+2,90% în ianuarie dar +29,07% ritm anual), urmate de bunurile de uz curent (+1,72%, respectiv +8,49%)

Astfel, sectorul industrial se străduie să achite facturi crescute substanțial la energie și subansamble, ceea ce afectează rentabilitatea și volumulul de activitate, cu riscuri majore de restructurare a forței de muncă. Scumpirile de pe lanțul de fabricație se vor transmite în lunile următoare spre indicele prețurilor de consum, estimat să urce până la 11,2% la mijlocul anului.

Suprapunerea creșterii costurilor de fabricație cu expirarea facilităților oferite pentru moment de limitare a costurilor cu energia, va genera o situație în care firmele se vor confrunta cu probleme financiare majore. Fiind vorba despre activitate la limita de supraviețuire, încasările statului vor fi afectate, ceea ce ridică semne de întrebare pentru execuția bugetară pe 2022.

Pe ramuri industriale, se pot observa creșteri excepționale de prețuri la extracția petrolului brut (+243,61%), furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+145,86%, după un avans de 23,37% în ianuarie) și produse obținute din prelucrarea țițeiului (+69,63%).

Le urmează, cu ritmuri foarte ridicate, industria metalurgică (+56,23%), fabricarea substanțelor și produselor chimice (+48,84%), prelucrarea lemnului (+40,88%) și industria construcțiilor metalice (+27,41%). La polul opus s-au situat tipărirea și reproducerea înregistrărilor (+1,23%) și fabricarea produselor farmaceutice (+1,93%).

Una peste alta, avansul activității economice a fost puternic afectat de expandarea costurilor cu energia, ce a determinat creșterea galopantă a prețurilor industriale. Odată cu transmiterea treptată spre coșul de consum și trecerea în domeniul negativ a puterii de cumpărare, rămâne de văzut cât va fi afectat nivelul de trai.

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Inflația anuală a scăzut la 5,1%

Inflația anuală a scăzut în august 2024 până la 5,1%, potrivit datelor publicate de INS. În a opta lună a anului, prețurile au avansat per total cu 0,23%, în principal sub efectul creșterii prețurilor la combustibili și la detalii

Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a crescut în iulie 2024 față de luna anterioară cu 4,6% pe seria brută, dar s-a diminuat cu -1,8% pe seria ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, detalii

Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024

Datoria publică a României a crescut până la 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de 862,34 miliarde lei, în creștere cu aproape zece detalii

România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE

România are cel mai mic cost al vieții dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate pentru mijlocul anului 2024 de către site-ul de specialitate numbeo.com. Țara noastră figurează pe locul 33 între 40 de state europene analizate, după detalii

 



 

Ultimele Comentarii