Grupul financiar polonez Getin Noble Bank Group of Companies intra in Romania prin casa de brokeraj Noble Securities
Autor: Bancherul.ro
2012-07-05 16:05
Getin Noble Bank Group of Companies, grup financiar European cu linii de business în retail banking, private banking, fonduri de investiţii, pieţe financiare, consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări, face un prim pas pe piaţa românească deschizând la Bucureşti o sucursală a casei sale de brokeraj Noble Securities, se arata intr-un comunicat de presa.
Getin Noble Bank Group of Companies şi Getin Holding – grupuri de origine poloneză, “înrudite” ca business şi acţionariat majoritar- au avut în ultimii ani o expansiune greu de egalat, atât pe piaţa de origine, cât şi la nivel Sud-Est European, marcând achiziţii şi/sau fuziuni de amploare.
Companiile sunt listate la Bursa de la Varşovia, iar Getin Holding a fost inclusă în 2008 în WIG20, indicele bursier polonez care cuprinde cele mai mari 20 de firme. Getin Noble Bank operează sub două branduri: Getin Bank (retail banking) şi, respectiv, Noble Bank (private banking). Din grupul Getin Noble Bank fac parte, de asemenea, companiile Noble Securities (casă de brokeraj), Noble Funds (fonduri de investiţii), Getin Leasing (companie de leasing), Open Finance (consultanţă financiară), Home Broker (intermedieri imobiliare şi de credite imobiliare) şi Open Life (asigurări de viaţă).
La rândul său, Getin Holding deţine companii în Polonia (banca pentru IMM-uri Idea Bank, firma de consultanţă financiară PDK, alte firme în domeniile leasing, asigurări etc), Rusia (banca Kubanbank şi firma de leasing Carcade), Belarus (Sombelbank), Ucraina (Idea Bank Ukraine).
“Pieţele trec prin etape deloc uşoare la nivel European; cu toate acestea, grupul nostru a crescut continuu în ultimii ani. Anul trecut, de exemplu, grupul nostru financiar a achizitionat două bănci, una în Polonia, cealaltă în Rusia, a realizat numeroase alte investiţii pentru dezvoltarea firmelor componente şi totuşi, în final, am realizat un profit net consolidat de 480 milioane EUR (Getin Noble Bank şi Getin Holding). Cu acest istoric, lansarea pe piaţa din România a sucursalei Noble Securities era un pas firesc în extinderea regională. Am reuşit să construim o echipă puternică la Bucureşti, care va susţine tranzacţionarea prin platforma noastră online şi luăm în calcul extinderea gamei de produse şi servicii în viitor”, a arătat Czcibor Dawid, CEO Noble Securities.
Noble Securities (numită iniţial Dom Maklerski Polonia Net) a fost înfiinţată în 1994, fiind una dintre primele case de brokeraj din Polonia. În 2008, compania a fost achiziţionată de Getin Holding, iar din 2012, ca urmare a unei reorganizări interne, Noble Securities a fost inclusă în Getin Noble Bank Group of Companies.
Noble Securities este acreditată de organismul de profil din Polonia, precum şi de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare din România (CNVM). Conform reglementărilor CNVM, fondurile clienţilor nu părăsesc teritoriul României şi sunt depozitate într-un cont bancar separat de cele ale companiei. În plus, conform Depozitarului Naţional al Poloniei, clienţilor Noble Securities le este garantat un plafon minim de 19.000 EUR per client.
Noble Securities oferă investitorilor peste 200 de instrumente financiare pe care aceştia le pot tranzacţiona prin intermediul platformei Noble Markets. În Polonia, Noble Securities este implicată în emisiuni de acţiuni, tranzacţii cu certificate de emisii CO2 şi certificate “verzi” etc.
“Noble Securities se lansează în România într-o primă etapă cu platforma Noble Markets, care permite tranzacţionarea directă online a cca 200 de instrumente financiare- Contracte pentru Diferenţa (CFDs) pe piaţa forex, mărfuri, acţiuni internaţional şi indici bursieri. Pentru etapele următoare, luăm în calcul introducerea pe piaţa românească a altor instrumente financiare, intrarea ca SSIF pe Bursa de Valori Bucureşti etc “, a precizat Victor Safta (foto), directorul sucursalei din România a Noble Securities.
Noble Markets are la bază platforma Meta Trader (4 şi 5), una dintre cele mai cunoscute şi “prietenoase”. Pentru deschiderea unui cont real în platforma Noble Markets, suma minimă necesară este de 2.000 lei sau echivalent EUR.
Conturile demonstrative pot fi deschise oricând de către cei care doresc să îşi exerseze sau să-şi perfecţioneze sistemul de tranzacţionare.
“Piaţa românească de profil are un mare potenţial, iar tranzacţionarea pe pieţele financiare a fost puţin stimulata... Altfel spus, avem destul de muncă, dar în maxim 3 ani Noble Securities va fi lider de piaţă, pe o piaţă în creştere”, a arătat Victor Safta.
Despre Noble Securities
Casa de brokeraj Noble Securities face parte din grupul financiar European Getin Noble Bank Group of Companies, cu activitate în retail banking, private banking, fonduri de investiţii, pieţe financiare, consultanţă financiară şi imobiliară, leasing şi asigurări.
La rândul său, Getin Holding deţine bănci, companii de leasing şi asigurări, precum şi alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus şi România. Getin Noble Bank Group of Companies şi Getin Holding sunt grupuri de origine poloneză, “înrudite” ca business şi acţionariat majoritar.
Acţionarul majoritar al celor două grupuri este omul de afaceri Leszek Czarnecki, Doctor în Ştiinţe Economice. În 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane EUR, iar Getin Holding a obţinut un profit net de 250 milioane EUR.
Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementată şi autorizată de organismul de profil din Polonia, iar filiala din România se află inclusiv sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Tranzacţiile se realizează prin intermediul platformei Noble Markets, care oferă peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, acţiuni, indici bursieri şi mărfuri. Prin platforma Noble Markets se realizează tranzacţii în marjă (maxim 1:100); astfel, se pot realiza tranzacţii cu o valoare mai mare decât suma alocatat. Atunci când se tranzacţionează în marjă, se utilizează efectul de levier , care amplifică atât câştigurile, cât şi pierderile potenţiale: o marjă de 1% (1:100) permite realizarea unei tranzacţii de 1.000 EUR blocând în contul de tranzacţionare doar 10 EUR (1000 EUR*1%). Detalii despre contul minim, instrumente şi strategii de tranzacţionare pe www.noblemarkets.ro
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme
ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii
ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor
Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii
ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi
Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii
Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%
Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii
- Crestere importanta a litigiilor cu bancile solutionate prin CSALB: atentie la fraude!
- Promotie la creditele ipotecare de la CEC Bank
- Clientii OTP Bank pot folosi bancomatele Băncii Transilvania
- Aplicatia CEC Bank are o noua versiune, cu design modificat
- Banca Transilvania (BT) a preluat OTP Bank
- CEC Bank acorda credite in programul “Femeia Antreprenor”
- Patria Bank ia bani de la BEI pentru creditarea firmelor
- CEC Bank a finantat construcția spitalului oncologic din Mureș
- Procredit Bank are probleme cu cardurile si aplicatiile
- Platile online cu BT Pay se fac mai simplu, fara completarea datelor cardului
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Deficitul contului curent, peste 15 miliarde euro după primele șapte luni
- Inflația anuală a scăzut la 5,1%
- Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni
- Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024
- România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE
Ministerul Finantelor
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
- Datoria publică, imediat sub pragul de 50% din PIB la începutul anului 2024
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
- 18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului
- Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului
- Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate
- România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE
Statistici
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
- Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Și dacă am deja proprire se mai poate ceva?
Am proprirea de la 1 ianuarie și e de 9 ori suma, se mai poate face ceva acuma că să promulgat ... detalii
-
Investiții pe platforma collvile
Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi deblochez portofelul ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca ... detalii
-
Felicitari!
Felicitari tuturor celor implicati in acest act de stabilire a normalitatii! Ar fi interesant un ... detalii