BANCI | Ultima Ora

Garanti Bank lanseaza, in premiera pentru Romania, sistemul de plati cu telefonul mobil prin intermediul codurilor QR

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-08-30 18:02

Garanti Bank anunta lansarea, în premieră pentru România, a plăţilor directe cu telefonul mobil prin intermediul codurilor QR, în urma încheierii unui parteneriat cu compania suedeză Seamless.

Cele două companii vor introduce pe piata din România sistemul SEQR Mobile Payments prin intermediul unui proiect pilot care va fi implementat în marile lanţuri de retail. Garanti Bank este astfel prima instituţie financiară care pune bazele unei reţele SEQR Mobile Payments în Româniaj, precizeaza banca intr-un comunicat.

Noua tehnologie, lansată iniţial în noiembrie 2011 de către Seamless Distribution pe platforma sa SEQR, are scopul de a spori confortul clienţilor, dar si de a reduce costurile pentru comercianţi.

Mai exact, codurile QR vor fi instalate în diferite lanţuri de retail, unde clienții Garanti Bank le vor scana cu telefonul mobil și astfel vor face direct plata lor. Consumatorii pot scana un cod QR în terminalul POS, pe web sau pe factură, pentru a aproba ca plata să se facă din conturile lor bancare. Codul QR identifică beneficiarul de plată conectat la platforma de tranzacţionare Seamless şi consumatorii pot plăti direct din conturile lor.

Serviciul este gratuit pentru consumatori, care pot plăti astfel mult mai ușor prin intermediul unei platforme extrem de sigure, fără a sta la coadă. La rândul lor, comercianţii își pot spori marja de profitabilitate, fără investiţii în echipamente noi, și, în același timp, își pot reduce costurile şi crește eficienţa.

“Suntem în permanentă căutare de soluții care să aducă o valoare adăugată serviciilor adresate clienților noștri, în special prin inovații. Soluția de plată cu ajutorul telefonului mobil lansată împreună cu Seamless este o dovadă a preocupării noastre pentru tehnologie de ultimă oră. Prin intermediul SEQR Mobile Payments, vom oferi un avantaj tuturor părților implicate – comercianți, instituții financiare și consumatori. Lucrăm acum la diversificarea ofertelor noastre de plată care să permită clienţilor Garanti să își facă cumpărăturile zilnice cu telefonul mobil”, a declarat Anca Motca, DGM Sales Management Garanti Bank Romania.

Lansarea soluţiei SEQR de plăţi pe mobil urmează altor inovaţii introduse de Garanti Bank în România în ultimii ani, preluate ulterior și de către alte instituţii bancare, cum ar fi plăţile contactless, cel mai sigur sistem bancar pe Internet de pe piaţa locală şi o reţea întreagă de ATM-uri inteligente, capabile de funcţii diverse şi complexe, inclusiv tranzacţii fără card.

“Acordul cu Garanti reprezintă pentru Seamless un parteneriat foarte puternic şi inovator în industria bancară din România. Suntem onoraţi şi încântaţi de această colaborare, dar si de faptul că descoperim împreună potenţialul foarte mare pe care îl are piaţa românească pentru plăţile pe mobil", a menționat Peter Fredell, CEO Seamless Distribution AB.

Despre Garanti Bank

Garanti Bank, membră a grupului financiar Garanti Romania, a înregistrat un profit net de 4,1 milioane de euro în primul trimestru din 2012, o creștere de 70% față de aceeași perioadă a anului trecut. Prezentă pe piața din România din 1998, Garanti Bank oferă produse și servicii complexe și competitive pentru retail, IMM-uri și clienți corporate. Banca a dezvoltat o rețea de 78 de agenții, 225 de ATM-uri inteligente, peste 230.000 de carduri de credit și de debit, și 7.400 de aparate POS. Portofoliul actual cuprinde peste 240.000 de clienți care au beneficiat de împrumuturi de 936 de milioane de euro, cu 19% mai mult decat anul anterior, și ale căror depozite au atins suma de 467 milioane de euro. Pentru mai multe informații, accesați www.garantibank.ro.

Despre Seamless

Seamless este o companie specializată în soluţii de plată pentru telefoane mobile, cum ar fi transferuri de bani între telefoane mobile (Mobile Money) şi serviciul de încărcare de numerar pe card. În fiecare an, platforma de tranzacţionare Seamless ERS 360° procesează peste 3,1 miliarde de tranzacții prin intermediul a 525.000 de POS-uri în întreaga lume. Seamless are încheiate parteneriate privind sistemele sale de încărcare electronică de numerar pe card şi de mTrade cu mai mult de 40 de operatori din 26 de ţări de pe trei continente.
Au fost înregistrate brevete pentru soluţia Seamless SEQR pentru plăţile pe mobil în magazine şi online, cu un total de 41 de criterii diferite.
Seamless a fost înfiinţată în anul 2001 şi se tranzacţionează pe NASDAQ OMX, cu numele scurt Seam. Cu sediul central în Stockholm, compania are birouri și în Mumbai (India), Lahore (Pakistan), Riga (Letonia) şi Accra (Ghana). Mai multe informații despre Seamless găsiți la adresa www.seamless.se. De asemenea, puteți urmări cum funcționează tehnologia SEQR aici: http://www.seamless.se/seqr/movie.html.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii