FMI a aprobat a cincea revizuire a acordului cu Romania si disponibilizarea a 519 milioane euro
Autor: Bancherul.ro
2012-06-23 9:23
Fondul Monetar International (FMI) a aprobat vineri cea de-a cincea revizuire a acordului preventiv cu România şi, concomitent, disponibilizarea a încă 519,4 milioane euro din suma totală de 3,5 miliarde euro.
"Votul a arătat că Guvernul este angajat în respectarea acordului cu FMI. În timpul dezbaterilor, membrii board-ului au transmis autorităţilor române să accelereze reformele structurale pentru a creşte competitivitatea economiei. Au fost lucruri generale privind reformele structurale, consolidarea fiscală şi politica monetară, care trebuie să rămână în continuare prudentă în condiţiile turbulenţelor din zona euro", a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.
Autorităţile române au indicat că vor trata în continuare acordul ca preventiv, aceasta înseamnând că nu intenţionează să tragă din fonduri disponibile, se arată într-un comunicat al FMI.
Finalizarea celei de-a cincea evaluări face disponibilă pentru România o tranşă de circa 519,4 milioane de euro, iar totalul resurselor financiare care pot fi accesate de statul român prin accord ajunge la circa 2,67 miliarde de euro, din totalul programului de circa 3,7 miliarde de euro.
"Rezultatele economice ale României în cadrul acordului rămân solide, PIB ar trebui să se accelereze în a doua jumătate a anului, inflaţia rămâne sub control, iar poziţia bugetară şi deficitul de cont curent continuă să se îmbunătăţească. Totuşi, în contextul riscurilor externe, o implementare cât mai fermă a angajamentelor din program, inclusiv măsuri structurale, este necesară pentru păstrarea stabilităţii macroeconomice şi accelerarea creşterii economice potenţiale", a declarat directorul adjunct al FMI Nemat Shafik.
FMI cere Guvernului disciplineă în privinţa cheltuielilor, precum şi reforme în energie şi transporturi.
"Ţinta de deficit bugetar a fost relaxată uşor, pentru a permite unele cheltuieli contraciclice. O disciplină strictă în privinţa cheltuielilor va fi necesară pentru a atinge ţintele revizuite. Mai pe larg, pot rămâne necesare, pentru atingerea obiectivelor fiscale din program, eforturi sporite pentru rezolvarea arieratelor rămase, precum şi reforme în domeniile fiscalităţii şi sănătăţii. Autorităţile trebuie să progreseze şi cu reformele din domeniile energie şi transporturi, unde perturbările legate de preţ şi administrarea ineficientă continuă să afecteze eficienţa. În această privinţă, trebuie intensificate eforturile de a restructura şi privatiza companii de stat. Reformele lente de până în prezent au descurajat investiţiile şi au tras în jos nivelul de trai", a spus Shafik.
Sistemul bancar din România rămâne vulnerabil la crizei externe, iar autorităţile trebuie să întărească supravegherea şi instrumentele de interveneţie.
“Sistemul bancar din România rămâne vulnerabil la situaţia din Europa, ca urmare a legăturilor financiare strânse. Rata de adecvare a capitalului băncilor este bună, iar provizioanele ridicate, dar creditele neperformante continuă să urce. În acest context, autorităţile ar trebui să întărească şi mai mult supravegherea sectorului financiar şi cadrul de combatere a crizei. Politica monetară trebuie să rămână, de asemenea, precaută, iar politica cursului de schimb ar trebui să limiteze intervenţiile atât timp cât impactul deprecierii monedei asupra preţurilor şi situaţiei financiare rămâne modest", a adăugat directorul adjunct al FMI.
Cea de-a cincea revizuire a fost ultima condusă de americanul Jeffrey Franks, care va fi înlocuit din această vară de olandezul Erik de Vrijer.
Principalul angajament din cadrul acordului îl reprezintă introducerea managementului privat la companiile de stat şi privatizarea parţială, în special prin listarea la bursă, sau vânazarea de pachete majoritare de acţiuni.
Statul român a convenit cu FMI să organizeze oferte publice pentru 15% din acţiunile Transgaz până la 15 iunie, 15% din Romgaz până la mijlocul lunii septembrie, 10% din Hidroelectrica până la jumătatea lunii octombrie, şi să urgenteze pregătirile pentru vânzarea a 10% din titlurile Nuclearelectrica până la sfârşitul acestui an. Obiectivul privind vânzarea pachetului de acţiuni la Hidroelectrica nu mai poate fi atins în termenul prevăzut, după intrarea companiei în insolvenţă.
Totodată, 20% din acţiunile Tarom ar urma să fie listate la bursă până la finele acestui an, termen prevăzut şi pentru cedarea pachetului majoritar la CFR Marfă, potrivit scrisorii de intenţie convenită cu FMI.
Guvernul s-a mai angajat să vândă, până în prima parte a anului viitor, o participaţie majoritară la Electrica, precum şi participaţiile minoritare deţinute de stat la filialele Electrica deja privatizate.
Tot în prima parte a lui 2013, Executivul va privatiza noul producător de energie care trebuie format, până în iulie 2012, prin fuziunea centralelor Paroşeni şi Mintia şi a celor patru mine viabile ale Companiei Naţionale a Huilei.
Acelaşi termen a fost stabilit pentru privatizarea noului producător de energie CE Oltenia, creat la mijlocul lunii mai prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni. Elcen Bucureşti ar trebui de asemenea privatizată în 2013.
Executivul s-a angajat să menţină deficitul bugetar cash în limita a 2,2% din PIB, în condiţiile în care PIB-ul pentru acest an a fost revizuit, potrivit ultimei strategii fiscal-bugetare, în uşoară scădere comparativ cu estimarea anterioară, de la 609,7 miliarde lei la 607,5 miliarde lei.
În aceaşi timp, Cabinetul Ponta a menţinut angajamentele asumate de precedentele guverne privind reformele strucuturale. În acest sens, Executivul trebuie să prezinte până la finele lunii iunie proiectul de lege privind reforma în sănătate, care să fie supus dezbaterii publice.
Guvernul a transmis FMI şi că va menţine taxa de clawback în industria farmaceutică, contestată de către producătorii de medicamente, prezentând acest sistem de taxare ca metodă principală pentru a evita acumularea de noi arierate în domeniu.
Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să elimine treptat preţul reglementat la gazele naturale pentru consumatorii industriali până la sfârşitul anului 2014, dar ar putea prelungi perioada până la finele lui 2015 dacă vor exista diferenţe prea mari între preţul mediu european şi cel de import.
De asemenea, Guvernul va înfiinţa o piaţă de tranzacţionare a gazelor, care va fi dezvoltată de OPCOM şi va fi operaţională la 1 ianuarie 2013, după care va vinde acţiuni la operatorul pieţei de energie companiilor şi poate şi burselor de profil din regiune.
Preţul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% până la sfârşitul lunii iunie atât pentru populaţie, cât şi pentru consumatorii industriali, iar Executivul menţine în memorandumul cu FMI calendarul de eliminare a tarifelor administrate la electricitate asumat de Guvernul Boc.
România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înţelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro. În urmă cu două săptămâni, Banca Mondială a aprobat un memorandum de înţelegere cu România în urma căruia instituţia a pus la dispoziţie o linie de credit de 1 miliard de euro.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
Problele de functionare a aplicatiei Revolut
Aplicatia Revolut a avut probleme de functionare pe parcursul zilei de astazi, conform reclamatiilor clientilor: "Aplicatia nu functioneaza. E pentru ultima oara cand imi tin toti banii in contul Revolut", conform unei postari pe pagina Facebook a Revolut. Banca a confirmat detalii
BCR lanseaza o noua varianta de plati cu numarul de telefon, o alternativa la Alias Pay
BCR lanseaza o noua varianta de plati doar cu telefonul, fara IBAN, cu cardurile Visa, o alternativa la platile tip AliasPay. Clientii persoane fizice ai BCR care au carduri Visa vor putea face plati, din aplicatia George, doar pe baza numarului de telefon, catre clientii altor banci din detalii
Banca Transilvania are un numar de telefon dedicat fraudelor online
Banca Transilvania pune la dispozitia clientilor un numar de telefon dedicat pentru fraudele online: 0264.308.055. Intr-o postare pe Facebook a bancii se arata: "În ultima perioadă, au crescut tot mai mult tentativele de fraudă și atacurile de phishing, iar metodele detalii
Burse la Transilvania Executive Education MBA
Valoarea totală a burselor este de 19.000 de euro Cursurile încep în 8 februarie 2025 Până acum, 220 de persoane au absolvit acest EMBA Banca Transilvania și detalii
- Card virtual in dolari, in aplicatia BT Pay
- Libra devine a doua banca, dupa BT, care face plati instant in euro
- Probleme de functionare a cardurilor BRD Mastercard, la magazine si bancomate
- Bancile adopta un nou sistem de plati instant cu mobilul prin cod QR: RoPay
- Plati instant cu telefonul mobil prin cod QR la CEC Bank
- Conturile Revolut vor putea fi poprite
- Carduri virtuale pentru clientii BCR
- Platile instant, posibile la 15 banci
- Banca Transilvania imprumuta 2,5 miliarde euro, cu 5%, pentru proiecte sustenabile
- BCR ajuta oamenii din Galati afectati de inundatii si dubleaza donatiile
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
- Comerțul cu amănuntul, +7,3% cumulat pe primele 8 luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii