Flavia Popa, BRD: „Inca din 2019 ii directionam catre CSALB pe clientii cu care suntem in instanta”
Autor: Bancherul.ro
2022-04-26 09:32
Flavia Popa - secretar general al BRD, în dialog cu Camelia Popa - conciliator CSALB și avocat și Irina Chițu - analist financiar.
- „Vrem să ajungem și în al 17-lea ceas la un acord cu un client al băncii, indiferent dacă suntem în instanță sau în executare”.
- În 2021 au fost 67 de procese care au încetat după ce părțile au apelat la conciliere. Anul acesta, până în luna aprilie sunt aproximativ 50 de procese oprite din acest motiv.
- „Cererile privind ștergerea din Biroul de Credit trimise CSALB ar trebui excluse pentru a nu mai crea așteptări”.
- „În negociere depinde și în ce stadiu se află contractul, câte restanțe sunt, care este istoricul de plăți și de întârzieri”.
Reporter: După 6 ani de negocieri consumatori-bănci, prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar, cum evaluați utilitatea acestui centru pentru banca dumneavoastra?
Flavia Popa: Cred că putem să o evaluăm în primul rând plecând de la cifrele care ne arată că suntem într-o continuă creștere: din zece cereri venite, opt sunt acceptate de către bănci. Mai mult decât atât, când vorbim despre negocierile propriu-zise, în 9 din 10 cazuri există soluții acceptate de ambele părți. Asta ne dă o satisfacție foarte mare pentru că, revenind la întrebare, evaluarea utilității CSALB se vede prin faptul că avem clienți mulțumiți, timp și resurse economisite, litigii mai puține în instanță – iar acesta este un indicator extrem de important. Dacă ar fi să compar cu ceva, cred că această “rețetă” CSALB este ca vinul bun. În ani, începe să fie din ce în ce mai savuros. Cred că vița nobilă a acestui vin sunt conciliatorii CSALB și clienții deschiși spre dialog.
Camelia Popa: În acești ani, din punct de vedere al educației financiare, dacă pot să spun, consumatorii au evoluat foarte mult. Există o evoluție și în modul în care abordează negocierea cu băncile și IFN-urile. Trebuie spus că un consumator nu se rezumă doar la costuri, ci și la faptul de a fi ascultat, înțeles. Băncile, dar și consumatorii au reușit să intre unii în papucii celuilalt, acesta fiind scopul fiecărei negocieri.
Reporter: În anii pandemiei s-au simțit modificări în comportamentul consumatorilor și băncii în abordarea negocierilor?
Flavia Popa: Cu trecerea timpului ne-am dezvoltat fluxuri mai rapide, mai eficiente. Știți cum este, căpătând experiență și gustul situațiilor cu final fericit, vrei să se întâmple din ce în ce mai repede și mai mult. Anul trecut ni s-a părut că parcă rezolvam mai repede cazurile, parcă se fluidiza întregul proces într-un termen mult mai scurt.
Camelia Popa: Mai toată lumea a lucrat de acasă, a fost mai așezată, și cu gândurile orientate spre ceea ce au de rezolvat și atunci, a mers foarte repede în 2021 fiecare procedură în parte și, bineînțeles, rezultatul a venit la fel de repede.
Reporter: Ce credeți că ar putea fi îmbunătățit în această relație cu Centrul de Soluționare?
Flavia Popa: Poate fluxul anumitor cereri, cum sunt cele privind șteregerea din Biroul de Credit. Aceste cereri ar trebui excluse din start ca să nu mai creăm așteptări. Informațiile negative din Biroul de Credit au drept cauză neplata ratelor. De cele mai multe ori, în 99% din cazuri îndrăznesc să spun, este legitimă introducerea în Biroul de Credit. Aici conciliatorul nu are nimic de făcut, cum de altfel nici un avocat și nimeni altcineva nu ar putea să rezolve ceva ce este de natura evidenței. De exemplu, dintr-o eroare, dovada că a fost notificat consumatorul legat de introducerea la Biroul de Credit, nu este găsită în sistem. Și atunci asta ar fi așa-zisa rezolvare. Dar ea nu este o rezolvare pe fond. Este doar o chestiune de formă și de oportunitate. Oricum, consumatorul trebuie să apeleze direct la bancă, nu are ce să caute printr-o altă firmă, să plătească un comision pentru ceva ce poate să facă singur, gratuit, direct la bancă.
Reporter: Aveți metode să aflați proactiv dacă o persoană nu mai poate să îți plătească rata, dacă are anumite probleme sau este supraîndatorată, înainte să intre în incapacitate de plată?
Flavia Popa: În primul rând, relația consumator-bancă trebuie să fie una activă, una care se desfășoară pe întreaga durată a creditului. Nu iei creditul o data și nu mai ai de-a face cu banca. Nu ne dorim să ajungem acolo. Nu este deloc benefic pentru bancă să trimiți dosarul în executare. Prin urmare, în contextul în care există dialog și în măsura în care avem un angajament de plată, o explicație valabilă, viabilă, putem regândi modul în care banii pot fi înapoiați către bancă. O să dau exemplul cel mai sec: când o bancă trimite dosare în executare, banca este obligată legal să constituie provizioane. E un cost în plus. Și de aceea, discuția dintre client și bancă, la momente de răscruce, este esențială. Spre exemplu, în cadrul CSALB putem găsi o soluție chiar și în situația unei executări silite. România are grad de intermediere probabil ultimul din Europa. Asta înseamnă că este interesul tuturor pentru bănci, clienți, economie să găsim soluții, să avem activitate bancară, să oferim produse, servicii, să dăm bani cu împrumut și să îi primim înapoi!
Camelia Popa: Soluțiile ar fi mult mai bune în mod anticipat, pentru că ar putea să preîntâmpine situația de ruină a consumatorului și a contractului. Scopul este să mergem mai departe cu contractul și consumatorul să își găsească resursele în acest sens.
Reporter: Care ar fi cele mai uzuale greșeli pe care le fac consumatorii înainte și în timpul concilierii?
Camelia Popa: De regulă, consumatorii, cel puțin la începuturile CSALB, se axau foarte mult pe vina cuiva. Vina băncii, a IFN-ului, cineva era de vină. Pe parcurs au înțeles mai bine termenii, mecanismele bancare, au început să nu mai caute vina cuiva, ci să să își vadă propriul interes și să urmărească un rezultat bun pentru ei din negociere. Conciliatorii au venit și cu abordarea aceasta de a le explica și a-i face să înțeleagă propriul contract, modul în care este structurat, cu ce putem merge în fața băncii și ce putem negocia. Și soluțiile au evoluat. Sunt mai diversificate, mai aplicate pe situația concretă a consumatorului. În negociere depinde și în ce stadiu se află contractul, câte restanțe sunt, care este istoricul de plăți și de întârzieri. Toate aceste aspecte sunt luate în analiză și pe baza acestora se construiește soluția. De regulă, cererile sunt informe la început. Din comunicarea cu consumatorul extragem ce anume își dorește acesta. Observăm că sunt și aspect pecuniare, dar și aspecte ale vieții sale sociale. În marea majoritate a cazurilor, sunt ambele.
Reporter: Vedem că în această perioadă cresc foarte mult cheltuielile cu utilitățile, dar și dobânzile bancare. Vă așteptați să crească numărul persoanelor care vor avea nevoie de ajutor pentru a-și găsi un echilibru în contract?
Camelia Popa: Cred că vor fi tot mai multe cereri în acest sens, pentru că este evident că veniturile erau în marea majoritate medii sau mici, iar acum povara va fi din ce în ce mai mare. Și atunci va trebui să găsim soluții pentru a ajuta oamenii să mergem mai departe cu toții și să putem să ne plătim dările.
Flavia Popa: Este un răspuns realist, o să îi adaug doar o tentă de optimism. Mă uit în pandemie și văd că în ciuda a ceea ce ne-am așteptat, surprinzător rata de rambursare a creditelor a fost una foarte bună. Când iei un credit pe 10-20 de ani nu te poți aștepta ca în această perioadă viața noastră să nu se schimbe. Se schimbă totul, uneori de la o zi la alta. De aceea, gesturile mici, punctate de-a lungul timpului în relație cu banca, pot conduce la schimbări mari.
Reporter: Cum abordați contractele în care intervine un terț? Să spunem un executor sau un judecător?
Camelia Popa: La instanță, de exemplu, am observat că se dau termene pentru a se realiza concilierea în cadrul CSALB, ceea ce este un lucru foarte important. De cele mai multe ori soluția este apoi preluată de judecător și se închide dosarul printr-o hotărâre de expedient.
Flavia Popa: Noi la BRD încă din 2019 am avut ideea asta să ne uităm la clienții noștri în litigiu sau care erau iminent în situația de a ajunge în instanță și să încercăm, în beneficiul tuturor, să îi direcționăm către CSALB, către conciliatori. Este un caz soluționat de puțin timp pe care sunt tare fericită să îl evoc: un client în litigiu cu banca de ceva vreme, alege să meargă către CSALB prin conciliator. Între timp procesul ajunge la final, în același timp cu concilierea. În conciliere banca face o concesie semnificativă. În instanță, clientul pierde și câștigă mai puțin decât își dorea. Deci, hotărârea instanței este favorabilă băncii și defavorabilă clientului. La CSALB, soluția la care s-a ajuns este favorabilă clientului. Am ales să mergem pe negocierea dintre noi și client, prin CSALB, deoarece sunt rațiuni comerciale pentru care ne dorim clienți cu care să ajungem și în al 17-lea ceas la un final mulțumitor! Contractual vorbind, banca este îndreptățită să își recupereze banii, are toate motivele legale, obiective ca să se întâmple asta. Dar în realitate, tocmai pentru că există deschiderea de a găsi un echilibru, de a merge înainte împreună, căutăm soluții pentru clienții noștri.
Îi îndemnăm pe consumatori în discuția directă, când vor să meargă în instanță, când deja sunt în instanță, când sunt în executare... să găsească și o variantă alternativă. Care nu are decât un singur rost: să rezolve mai repede, mai bine și mai eficient pentru toată lumea lucrurile. Cum am spus, rețeta CSALB este foarte bună! Încercați să vedem dacă este așa!
Camelia Popa: Aș avea câteva recomandări de făcut. Pentru bănci: soluțiile să fie din partea tuturor băncilor mult mai adaptate și mai realiste. Încă mai sunt soluții standard și nouă ne este greu să vorbim cu consumatorul și să îi expunem o soluție care în mod evident nu poate fi aplicată din moment ce consumatorul nu are bani. Adică nu pot să-i spun consumatorului: achită tu 30% din credit, că apoi eu îl eșalonez. Ca atare trebuie să existe o îmbunătățire a modul de a propune soluții și de a negocia, în cazul unor bănci. Pentru consumatori aș recomanda să se informeze mai mult despre propriul contract. Să cunoască termenii, costurile pe care le au. De exemplu sunt consumatori care spun: eu am rambursat creditul. Da, vin și îi explic: păi nu trebuie să calculați că ați rambursat doar suma împrumutată. Pe lângă suma împrumutată este și beneficiul băncii care înseamnă dobânda. Deci dumneavoastră nu calculați așa, că ați rambursat creditul și asta este tot, trebuie închis.
Taguri: BRD Groupe Societe Generale reclamatie banca banca Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB)
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Interviu
Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare
Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare, dupa ultima actualizare de saptamana trecuta, conform reclamatiilor primite de la cititori. Acestia se plang ca nu mai pot deschide aplicatia si sunt nevoiti sa o reactiveze. Insa in momentul cand incearca detalii
Masura de prevenire a fraudelor online: aplicatia Raiffeisen detecteaza preluarea controlului telefonului de alta aplicatie
• Observăm creșterea fraudelor cibernetice în care oamenii care fac plăți sunt păcăliți și pierd mulți bani • Mă surprinde naivitatea celor care cred că pot câștiga bani mulți și detalii
Suntem intr-o perioada in care nu este clar pe ce venituri ne putem baza in viitor
Perioada de incertitudine din prezent a dus la stagnarea cererii pentru creditele ipotecare și la creșterea economisirii. Bancherii observă chiar o tendință de economisire reflectată în produsele de investiții pe termen lung, conform unui comunicat al CSALB, in care se detalii
Banca Transilvania a rezolvat toate litigiile cu clientii bancilor preluate
• În perioadele de criză pot apărea și foarte multe oportunități pe care trebuie să știi cum să le tratezi din punct de vedere financiar • Educația financiară ne poate feri de perioada prin care am trecut, timp de cinci ani, detalii
- Scaderea ratei la credit trebuie insotita de o regandire a modului de viata
- Bancile nu pot face nimic daca se divulga datele de logare sau PIN-ul
- Cei care nu-si pot plati creditele in CHF pot apela la CSALB
- Impacarea cu banca sau IFN-ul prin CSALB, o alternativa la falimentul personal si darea in plata
- Executarea silita a unui credit se poate face legal doar dupa ce banca sau IFN-ul a oferit solutii de restructurare
- Bancile si IFN-urile, obligate prin lege sa-si ajute clientii inainte sa-i execute silit
- Bancile incep sa-si asume o responsabilitate sociala pentru consumatori
- Intelegerea la care ajung partile in cadrul CSALB este exemplificarea teoriei mainii invizibile
- CSALB: nu e vorba de vina cuiva, ci de o impartire a responsabilitatii intre consumatori si banci
- Cresterea dobanzilor la credite nu i-a afectat prea tare pe romani, iar bancile au profitat
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Deficitul contului curent, peste 15 miliarde euro după primele șapte luni
- Inflația anuală a scăzut la 5,1%
- Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni
- Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024
- România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE
Ministerul Finantelor
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
- Datoria publică, imediat sub pragul de 50% din PIB la începutul anului 2024
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
- 18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului
- Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului
- Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate
- România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE
Statistici
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
- Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Și dacă am deja proprire se mai poate ceva?
Am proprirea de la 1 ianuarie și e de 9 ori suma, se mai poate face ceva acuma că să promulgat ... detalii
-
Investiții pe platforma collvile
Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi deblochez portofelul ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca ... detalii
-
Felicitari!
Felicitari tuturor celor implicati in acest act de stabilire a normalitatii! Ar fi interesant un ... detalii