BANCI | Stirea Zilei

Firmele spun ca accesul la finantare nu reprezinta o problema, iar doua treimi dintre ele nici macar nu vor credite

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-01-02 16:00

Reprezentantii unui numar de 11.000 de firme din toata tara spun intr-un sondaj periodic efectuat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) ca accesul la finantare nu reprezinta o problema.

Pe de alta parte, doua treimi dintre intreprinzatori nici macar nu sunt interesati sa obtina un credit, intrucat vor sa-si reduca gradul de indatorare.

BNR a publicat in decembrie 2018 rezultatele Sondajului bianual privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare din România, realizat pe un esantion care conține circa 11.000 de companii nefinanciare, reprezentativ la nivel național și regional.

Extragerea companiilor incluse în sondaj este realizată prin procedee statistice specifice, cu respectarea criteriilor privind: (i) clasa de mărime a companiei (microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii și corporații), (ii) sectorul de activitate (conform CAEN Rev. 2) și (iii) regiuni de dezvoltare.

In sinteza sondajului, BNR arata urmatoarele:

Sondajul privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare din România (FCNEF) surprinde opiniile sectorului real cu privire la: (i) cele mai presante probleme în desfășurarea activității, (ii) percepția privind costul finanțării, (iii) nivelul maxim suportabil privind rata dobânzii și efectele unor posibile evoluții nefavorabile ale acesteia, (iv) percepția asupra implicațiilor unei posibile aprecieri/deprecieri a monedei naționale.

Analiza este realizată pe baza răspunsurilor companiilor la sondajul menționat, iar principalele concluzii sunt următoarele:

▪ în ansamblu, în ultimele 6 luni, companiile au resimțit problemele într-o manieră mai puțin acută, rezultatele fiind susținute de creșterea economică înregistrată pe plan intern și de costurile de finanțare care sunt, în continuare, la un nivel relativ redus.

Cu toate acestea, unele preocupări legate de evoluția mediului de afaceri se mențin. Nivelul ridicat al fiscalității și impredictibilitatea mediului fiscal continuă să domine clasamentul celor mai presante probleme pentru companii.

O altă provocare o reprezintă problemele legate de creșterea costurilor cu forța de muncă și a celor de producție, care rămân în topul celor mai importante probleme pentru companii, ca urmare a presiunilor generate de majorările salariale.

▪ intențiile companiilor privind contractarea unui credit s-au menținut neschimbate comparativ cu exercițiul anterior. Astfel, 62 la sută dintre companii nu ar lua un credit în lei, iar 66 la sută nu ar lua un credit în euro, indiferent de costul acestora, deoarece intenționează să își reducă gradul de îndatorare.

▪ capacitatea companiilor de a face față unor evoluții nefavorabile privind rata dobânzii este redusă. Mai mult de jumătate din firmele chestionate care au credite în lei au răspuns că o majorare cu până la 3 puncte procentuale le-ar afecta semnificativ activitatea și/sau capacitatea de rambursare a creditului. Similar, cea mai mare parte a companiilor care dețin credite în euro apreciază că activitatea acestora ar fi semnificativ afectată dacă rata dobânzii ar crește cu până la 3 puncte procentuale.

Intențiile companiilor privind contractarea unui credit s-au menținut neschimbate comparativ cu exercițiul anterior.

Astfel, 62 la sută dintre companii nu ar lua un credit în lei, iar 66 la sută nu ar lua un credit în euro, indiferent de costul acestora, deoarece intenționează să își reducă gradul de îndatorare.

Doar 1 la sută dintre firme ar contracta un credit indiferent de costul acestuia, atât în lei, cât și în euro.

În condițiile în care cererea de împrumuturi din partea companiilor a continuat să se majoreze, orientarea instituțiilor de credit către acest sector, inclusiv prin ajustarea produselor existente la momentul actual sau dezvoltarea unor strategii țintite specificului firmelor, poate crea premise pentru creșterea sustenabilă a nivelului intermedierii financiare.

Totodată, instituțiile financiare s-ar putea îndrepta într-o mai mare măsură către finanțarea companiilor pentru proiecte de investiții și într-o mai mică măsură pentru nevoile curente ale acestora.

Firmele romanesti obtin cel mai usor finantare dintre tarile din regiune, conform unui sondaj al Bancii Mondiale

Accesul la finanțare reprezintă una dintre cele mai puțin presante probleme cu care se confruntă companiile, după procesul de insolvență (propriu sau al partenerilor comerciali), se mai arata in sondajul BNR.

Acest lucru se explică, pe de-o parte, prin prisma costurilor de finanțare reduse, iar pe de altă parte, ca urmare a reluării la un
nivel redus a activității investiționale după perioada de criză financiară.

Astfel, doar 14 la sută dintre firme consideră accesul la finanțare ca fiind un impediment, acest nivel fiind relativ constant față de sondajul din perioada octombrie 2017 – martie 2018.

De asemenea, nu sunt variații considerabile nici în funcție de dimensiune sau de sectorul de activitate al firmelor. În schimb, companiile care au credite neperformante sunt afectate într-o măsură mult mai mare de acest obstacol, asemănător nivelului
din sondajul anterior.

Rezultatele sondajului sunt în conformitate cu cel mai recent raport Doing Business realizat de Banca Mondială, care arată că,
la nivel regional, România se situează pe cel mai bun loc privind accesul la finanțare, măsurat prin ușurința de a obține un credit.

În ceea ce privește procesul de insolvență, deși numărul firmelor aflate în această stare la finalul lunii septembrie 2018 a rămas relativ constant față de aceeași perioadă a anului anterior, există totuși spațiu de îmbunătățire a cadrului legislativ existent.

Revizuirea mecanismelor de intrare și ieșire de pe piață a firmelor poate fi, de asemenea, de natură să contribuie la sprijinirea spiritului antreprenorial și la utilizare mai bună a resurselor din economie.

Ce dobanzi la credite vor firmele

Conform răspunsurilor primite, rata dobânzii maximă acceptabilă la creditele în lei pentru 21 la sută dintre companii era de 2,5 la sută, iar pentru 11 la sută din firme era de 4,5 la sută. Aceste valori ale cererii potențiale diferă semnificativ de costurile practicate în piață.

Conform datelor la septembrie 2018, rata medie a dobânzii la creditele în lei aflate în stoc, contractate de către companiile din România, era de 7,6 la sută.

Pentru creditele în euro situația este relativ asemănătoare. Chiar dacă rata medie a dobânzii la creditele contractate în euro a fost în septembrie 2018 de 3,3 la sută, 4 la sută dintre companii ar fi dispuse să se împrumute cu o rată a dobânzii mai mare de 3 la sută.

Companiile ar prefera, în proporție de 21 la sută, să se împrumute în euro cu o rată a dobânzii de maximum 1,5 la sută, iar 9 la sută dintre companii ar accepta un credit în euro cu o dobândă situată între 1,5 și 3 la sută.

(Vezi aici sondajul BNR

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?

Dobanzile la depozitele in lei platite de banci populatiei incep de la 4% pe an in cazul economiilor la termen de 1 luna si ajung la 6% pentru banii pastrati timp de un an. Pentru depozitele pe termen scurt, de 1 luna, cele mai ridicate dobanzi le gasim la detalii

Topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in euro

Bancile care platesc clientilor persoane fizice cele mai mari dobanzi la depozitele in euro pe termen de un an sunt Intesa Sanpaolo (3,5%), OTP Bank (3,25%) si Patria Bank (3,15%), conform clasamentului intocmit de Bancherul.ro. Topul a luat in calcul depozitele detalii

 



 

Ultimele Comentarii