BANCI | Revista presei

Eximbank sau CEC Bank se va transforma in banca de dezvoltare pentru cofinantarea fondurilor europene, spune Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-09-28 11:18

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, a declarat vineri, la Suceava, ca una dintre cele doua banci de stat, CEC Bank sau Eximbank, ar putea sa se transforme in banca de dezvoltare pentru cofinantarea proiectelor cu fonduri europene.

"E foarte bine că avem bani europeni, dar problema este ca dumneavoastră să aveţi la dispoziţie şi ceea ce aveţi de pus dumneavoastră. Adică să identificăm acele zone sau căi de a depune şi partea de cofinanţare. Aici deja am avut discuţii la BNR şi Ministerul de Finanţe, iar ideea e agreată la nivel de prim-ministru de a avea o bancă de dezvoltare. Una din cele două bănci de stat, CEC sau Eximbank, să devină bancă de dezvoltare. O astfel de bancă creată în acest fel poate fi folosită în mod direct de stat ca partener în ceea ce înseamnă fonduri europene şi în economie în general", a afirmat Teodorovici, citat de Mediafax.

El a mai facut aceasta declaratie si in luna mai din acest an, cand a precizat:

"Este o prevedere pe regulamentul european care spune clar că o bancă de stat, dacă este bancă de dezvoltare, poate fi implicată pe fonduri europene. Este o prevedere pe care alte state o aplică, deci este o posibilitate. Deocamdată discutăm cu Ministerul de Finanțe, cu ceilalți colegi din Guvern care sunt implicați în zona asta și vedem exact cum și ce soluție aplicăm".

Presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, este de parere ca banca sa ar trebui sa-mi mentina in continuare profilul actual, de banca universala, adresata atat companiilor cat si persoanelor fizice.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii