BANCI | Stirea Zilei

EXCLUSIV - BNR a respins numirea lui Alexandre Maymat la conducerea BRD. Petre Bunescu a fost numit presedinte provizoriu

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-07-19 22:03

BRD l-a desemnat pe directorul general adjunct al bancii, Petre Bunescu, in functia de presedinte provizoriu al bancii controlate de francezii de la Societe Generale.

Decizia este surprinzatoare, in conditiile in care actionarii bancii au aprobat, in 26 aprilie, alegerea lui Alexandre Maymat (foto) în calitate de administrator, pentru un mandat de 4 ani, începând cu data de 1 mai 2012, ca urmare a renunţării la mandat a fostului presedinte Guy Poupet, care a condus banca doar doi ani dupa retragerea lui Patrick Gelin.

Conducerea BRD a anuntat inca din 22 martie numirea lui Maymat (44 de ani) la conducerea bancii. Insa o fraza magica, sau mai degraba fatalista, a urmat dupa anuntul de numire, si anume: "sub rezerva obţinerii acordului prealabil al BNR, conform prevederilor legale".

Este, de fapt, o fraza standard, utilizata de mai multe banci atunci cand anunta schimbari in conducerea lor, intrucat in anii precedenti, in special inainte de criza, numirile de sefi de banci erau de regula aprobate de BNR, nu era nicio problema in acest sens.

Problemele au aparut insa, ca in multe alte situatii, aduse de valul crizei. Inclusiv numirile de noi presedinti de banci nu mai sunt acum deloc sigure, intrucat BNR a devenit mult mai exigenta in a aproba noi numiri in functiile cheie din conducerea bancilor.

BNR se pare ca a invatat ceva din lectiile crizei. Si anume ca un sef de banca poate sa provoace mari probleme institutiei pe care o conduce, ba chiar o poate duce spre faliment.

Asa se face ca unele banci care au anuntat public viitori diversi directori sau chiar presedinti "sub rezerva aprobarii BNR", adica inainte de a primi avizul BNR, au avut surpriza sa primeasca avize negative ulterior.

Asa se pare ca s-a intamplat si cu Maymat, desi BRD nu a anuntat inca nimic public in aceasta privinta. A schimbat doar organigrama in care nu apare Maymat iar Bunescu figureaza presedinte provizoriu.

Ceea ce inseamna ca vom avea, probabil, o noua propunere pentru sefia BRD, pe care probabil ca banca nu o va anunta decat dupa ce va fi aprobata de BNR.

Ramane insa intrebarea: de ce a fost respins Maymat de BNR?

Nu putem sti cu siguranta, putem insa sa ne uitam putin in CV-ul acestuia, publicat de BRD:

"Absolvent al Şcolii Politehnice şi al Şcolii Naţionale de Statistică şi Administraţie Economică, Alexandre Maymat a ocupat în perioada 1991 - 2001 o serie de poziţii în calitate de înalt funcţionar al Statului Francez, mai întâi în Ministerul Finanţelor, apoi la Comisia Europeană.

În 2001 se alătură Grupului Société Générale, fiind pe rând Inspector Principal în cadrul Inspecţiei Generale, Director al Centrului de Afaceri pentru Companii din Paris – Centre, Director Regional al zonei Franche-Comté şi Director General şi Administrator al Société Générale Camerun (cu 600 de salariati si 21 de agentii), precum şi administrator al filialelor Société Générale din Ciad şi Guineea Ecuatorială."

Sa nu fi fost relevante pozitiile francezului de inalt functionar iar apoi director in micutele banci din Africa?

Sa fii avut Maymat probleme la conducerea bancilor din Camerun, Ciad si Guineea Ecuatoriala, experienta sa din aceste tari africane sa nu fi fost suficienta pentru o banca mare ca BRD?

Sau pur si simplu nu s-a ridicat la exigentele cerute de BNR? Sau ambele?

Cine este Petre Bunescu

Conform informatiilor publicate de BRD, Petre Bunescu este presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie si Director General Adjunct al BRD.

Este nascut în data de 15 noiembrie 1952, cu domiciliul în Bucuresti – sector 3.

Din 1975, a fost angajat al Bancii de Investitii, fiind numit în 1990 în functia de Director Adjunct al Sucursalei Municipiului Bucuresti.

Odata cu înfiintarea Bancii Române pentru Dezvoltare la 1 decembrie 1990, preia functia de Vicepresedinte si de membru al Consiliului de Administratie si al Comitetului de Directie al bancii pâna în iulie 1999.

În perioada noiembrie 1997-mai 1998 a detinut functia de Presedinte Interimar al Bancii Române pentru Dezvoltare.

Din august 1999 este Director General Adjunct si membru al Consiliului de Administratie al BRD - Groupe Societe Generale.

In 14 aprilie 2011, a fost reales în functia de administrator al BRD pentru un mandat de 4 ani începând cu data de 18.04.2011, iar din 1 mai 2012 ocupa functia de Presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie al BRD.

Este Primvice-Presedinte al Asociatiei Române a Bancilor si membru in Consiliul de Administratie al Transfond SA.

Din 1997, este cadru didactic titular la Institutul Bancar Roman si Institutul de Studii Financiar bancare, iar in 2007 devine si cadru didactic asociat la Universitatea Romano-Americana din Bucuresti.

A absolvit Academia de Studii Economice Bucuresti în 1975. In anul 2003 a obtinut titlul de Doctor în economie.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?

Dobanzile la depozitele in lei platite de banci populatiei incep de la 4% pe an in cazul economiilor la termen de 1 luna si ajung la 6% pentru banii pastrati timp de un an. Pentru depozitele pe termen scurt, de 1 luna, cele mai ridicate dobanzi le gasim la detalii

 



 

Ultimele Comentarii