BANCI | Ultima Ora

Erste Bank restituie tot ajutorul de stat primit in 2009, prin emiterea de noi actiuni de 660 mil. euro. Rata solvabilitatii, afectata de un nou rating intern al riscului la BCR

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2013-06-24 16:05

Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, a decis sa restituie in intregime, in ultimul trimestru al acestui an, ajutorul de stat (capital participativ) in valoare de 1,205 miliarde de euro primit de la statul austriac dupa izbucnirea crizei financiare in 2009, precum si capitalul de acelasi tip, in valoare de 559 milioane euro, detinut de investitorii privati.

Pentru a putea rascumpara capitalul statului austriac, Erste Group planuieste tot in T3 o emisiune de noi titluri in valoare de 660 milioane euro, cu toate ca in aprilie reprezentantii bancii au spus ca este important sa nu dilueze ponderea actionarilor (si implicit valoarea dividendelor) prin emiterea de noi actiuni.

Banca precizeaza ca a luat aceasta decizie intrucat costul capitalului participativ va creste in fiecare an incepand din 2014, iar pe de alta parte gradul de eligibilitate a acestuia in calculul capitalului de baza al bancii scade in timp.

Erste Group a anuntat, de asemenea, ca se asteapta la o scadere de pana la 5% a rezultatului operational in 2013, din cauza reducerii veniturilor, ce vor fi amortizate doar partial de scaderea costurilor. Anterior, banca estima ca profitul operational va stagna la nivelul lui 2012.

In consecinta, actiunile Erste listate la Bursa din Viena au scazut abrupt astazi, cu 7,1% la 20,40 euro la ora 07,30 GMT, in timp ce indicele sectorului bancar european Stoxx era neschimbat.

Un nou rating intern al activelor riscante la BCR

Intr-un comunicat, Este spune ca decizia de a rascumpara capitalul participativ va consolida abilitatea bancii de a genera capital si de a-si imbunatati rata solvabilitatii, intrucat nu va mai plati dividente aferente capitalului participativ, astfel incat va putea face economii de 149 milioane euro in 2014 si de 158 milioane euro in 2015, dupa plata taxelor, economiile fiind si mai mari in urmatorii ani.

Banca spune ca astfel isi va imbunatati si rata capitalului de baza (Tier 1 ratio) de 10% conform normelor Basel 3, la 31 decembrie 2014.

Erste a raportat un Tier 1 ratio de 9,6% in martie 2013, conform normelor Basel 2,5, fara capitalul participativ si profitul primului trimestru, iar daca s-ar adauga si valoarea noului capital planificat a fi majorat, rata ar ajunge la 10,2%.

Banca estimeaza ca impactul negativ al implementarii noilor cerinte de capital Basel 3 va fi de aproximativ 30 de puncte de baza, adica 0,30%. De asemenea, ca efect al trecerii de la un rating standardizat la unul intern de calcul al activelor riscante in Romania din 2015, Erste Group estimeaza un impact negativ asupra ratei de capital din 2015 de 40 de puncte de baza.

Erste Group anticipeaza o usoara imbunatatire a performantei economice din Europa Centrala si de Est in a doua parte a acestui an, insa ratele de crestere vor ramane moderate. Totusi, banca se asteapta la o scadere de pana la 5% a rezultatului operational in 2013, din cauza reducerii veniturilor, ce vor fi amortizate doar partial de scaderea costurilor. Anterior, banca estima ca profitul operational va stagna la nivelul lui 2012, cand a fost de 3,47 miliarde euro, in scadere cu 4,3% fata de anul precedent.

Costul riscurilor ar urma sa scada cu 10-15% in 2013, datorita in special imbunatatirii costurilor de risc in Romania, dar pe de alt parte banca va fi afectata cu 260 de milioane de euro brut si 200 de milioane de euro net din cauza taxelor bancare din Austria, Ungaria si Slovacia. Banca isi mentine estimarea ca BCR va reveni pe profit in 2013.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii