E legal sa-mi puna poprire Kruk pe pensia de boala?
Autor: Bancherul.ro
2017-02-03 12:19
"Buna ziua. Am pensie de boala revizuibila la un an. Pensia e de 399 lei. Am scos acum 10 ani de la o banca ce nu mai exista suma de 2000 lei. Eu am stiut ca am achitat intregal suma, dar Kruk-ul mi-a pus proprire pe pensie, cica pt ceva comisione ale acelei banci. Proprirea e de 1300 lei care deja mi s-a tras din pensie. E legal? Ce ar trebui sa fac?", intreaba un cititor al site-ului Reclamatiibanci.ro, dedicat educatiei financiare.
Raspuns www.ReclamatiiBanci.ro
Stimata doamna,
Este ilegala poprirea pensiei de boala, intrucat aceasta este prea mica sa va ajunga pentru traiul zilnic.
Codul de procedura civila prevede, foarte clar, la art.729: “Veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai mici decat cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum.”
Cu alte cuvinte, intrucat salariul minim net pe economie este in jur de 1.000 de lei (1.065 lei), poprirea se poate pune doar pe sumele de bani de peste 500 de lei.
Cum pensia dumneavoastra este mai mica decat 500 de lei, este ilegal sa se puna poprire pe aceasta. (vezi raspunsul integral)
Probleme cu banca sau firmele de recuperare? Scrie-ne aici!
Taguri: Kruk Reclamatiibanci.ro poprire
Comentarii
sorinaioanaCredit
Buna ziua, Mama mea a laut in 2007 un credit de la bcr(de nevoi personaale)..a platit cativa ani conform graficului bancii,apoi vreo 2 ani a platit sume mai mici,iar de 2 ani nu a mai platit nimic.nu are niciun fel de venit sau bunuri.ce se poate face?se prescrie datoria?trebuie sa faca ea cev?daca da,unde?prea curand tot nu va avea venituri.
VOICU CONSTANTA
poprire pe pensia de boala
Buna dimineata,vreau sa stiu si eu, de ce avand o poprire pe pensa de boala de peste 1 ani si jumatate, de caiteva luni ni mai mi-a fost retinuta. era de 33 la suta din pensie.am sunat la cei de la kruk, mi-au spus ca o sa ma contacteze in urma apelului meu, dar nu am primit nici un telefon. Am trimis e-mailuri vreo trei, catre dl executor, dar nici un raspuns. AS dori sa stiu, nu vreau sa am probleme, sunt de buna credinta . Mentionez ca ptr acelasi credit ii retine sotului meu din salariu , el fiind in activitate, nu este pensionar.Nu sTiu de ce nu se mai retine din pensia mea. Nu este legal din pensia de boala ?Va multumesc , astept raspuns.
VOICU CONSTANTA
poprire pe pensia de boala
BUNA DIMINEATA, ASTEPT SI EU UN RASPUNS. VA MULTUMESC, O ZI BUNA !
Vasile Coman
poprire pensie de boala
Stimata doamna Voicu, este ilegala poprirea pe pensia de boala. Va rog sa ma sunati la nr. 0723.29.28.99, pentru a-mi da mai multe detalii si pentru a va ajuta sa rezolvati problema cu Kruk.
Zaharia Carmen
Poprie pe pensie
Buna ziua ,tatal meu are o pensie pe caz de boala grad 1 de invaliditate 1700 cu o suma fixa de 800 lei necesitand asistent personal ,si va avea poprire pe pensie ,as dori aa stiu cat poate fi poprirea .Va multumesc
Dumitra Lazar
Pensie
Buna ziua sunt pensionata pe caz de boala de anul trecut mi sa pus oprire pe pensie cu motivo ca sun plecata din tara. Ce pot face in acest caz cum pot proceda. Multumesc!
Dumitra Lazar
Pensie
Buna ziua sunt pensionata pe caz de boala de anul trecut mi sa pus oprire pe pensie cu motivo ca sun plecata din tara. Ce pot face in acest caz cum pot proceda. Multumesc!
alina
provident
Buna ziua.parintii mei avand nevoie urgenta de bani au apelat la provident.mama cu 526 lei pensie a luat 1700 lei, iar tata cu 1664 lei pensie a luat 4500 lei .au platit corect ratele pana acum doar ca acum au ramas cu o sapatamana restanta la rata.agentul de pe zona noastra ii ameninta ca daca nu platesc in cateva ore restanta de 170 lei le pune poprire pe pensii la amandoi iar pana nu achita imprumuturile total nu vor mai lua nici un leu pensie!e normal asa ceva?eu stiu ca nu e legal!astept sa imi raspundeti!multumesc!
Mihaiceapa
Pensia de boala
Am pensia de boala de 520 poate creditexpress sa puna oprire
Vasile Coman - Bancherul.ro
poprire pensie de boala
Stimate domn, Nu se poate pune poprire pe pensia de boala, intrucat reprezinta un ajutor pentru incapacitate temporara de munca, conform legii. Astfel, Codul de procedura civila prevede urmatoarele: "Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel." Va rog sa reveniti la mine daca doriti informatii suplimentare sau aveti probleme cu executarea silita. Cu stima, Vasile Coman jurnalist vasile.coman@bancherul.ro 0723292899
Adrian Catalin Munteanu
Poprire pensie.
Buna dimineața.Am 36 ani si am pensie cu grad de handicap 1,in urma unui accident de munca de acum 14 ani.Mai am decât degetul mare de la mana stânga din cele 10 degete de la maini,si mi se face din Decembrie 2017,poprire pe pensie.Pensia mea este 1475 lei,si mi se iau 500 lei,daca nu mai mulți.Ce pot sa fac in cazul asta?...Va mulțumesc mult pentu înțelegere.
Marcovici
Mi sa făcut proprie pe pensie de boala gradu. 2 boala
Dar are dreptul sa retragă din pensie, cnp1671212240056. Marcovici Dorin.
belteu dorina
buna ziua
am pensie de boala krukul mi-a facut poprire este corect ?
Vasile Coman - Bancherul.ro
Poprire pensie boala Kruk
Simata doamna Belteu Dorina, Nu se poate pune poprire pe pensia de boala, intrucat reprezinta un ajutor pentru incapacitate temporara de munca, conform legii. Astfel, Codul de procedura civila prevede urmatoarele: "Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel." De aceea, va sfatuiesc sa faceti o reclamatie la Kruk. Va rog sa reveniti la mine daca doriti informatii suplimentare sau daca aveti nevoie de ajutor pentru a rezolva problema cu Kruk. Cu stima, Vasile Coman jurnalist vasile.coman@bancherul.ro 0723292899
Stan
Poprie
Tata are o pensie pe caz de boala de 530 lei ..a primit o amenda de 250 lei ..poate .sa.i puna o poprie pe pensie ?
Ceuca
Poprire
dan draghici
poprire pensie de invaliditate
am o pensie sociala de invaliditate gradul 1 de 740 + 1012 ron. incepand cu luna octombrie 2019. pana acum , pensia am primit-o prin mandat postal. daca o transfer pe card , mi se face poprire pentru datorie la banca si c.a.r ? este legal ? si daca da , ce valoare la suma mai sus mentionata. va multumesc.
Ungureanu Ioan
ANAF
Sunt pensionar MAI de inalididate si am lucrat dupa ce am esit la pensie avand un venit dar nu de la stat acum imi spune ca am lucrat ilegal si mi-a inputat suma pe doi ani care am desfasurat activitea este legal dar daca nu este cui sa ma adrsez ca am ublat peste tot am fost si audienta la Casa de Pensie a MAi.Mai mentionez faptul ca am o pensie de 18000 leisi imi operste infiecare luna cate 600 de lei si contul imi este blocat cat timp o sa fie si daca doriti sa ma contatctati acesta este nr.de telefon 0744532661
stan
poprire sunt pensionară medical
Buy, sunt pensionară medical gr. 2, ,fără drept de muncă, si am 2 Banci din cauza bolilor grava nu pot achita. Si am titlul executor la ambele Banci. Mi se fac poprire din PENSIA medicală ?? vă MULTUMESC
stan
poprire de la Executorul Judecatoresc, sunt pensionară medical
Buna, sunt pensionară medical gr. 2, ,fără drept de muncă, si am 2 Banci , rate lunare , si din cauza bolilor grave nu pot achita. Si am titlul executor la ambele Banci. Mi se face poprire din PENSIA medicală ?? mi se iau bani din pensia medicala ? vă MULTUMESC FRUMOS
stan
poprire de la Executorul Judecatoresc, sunt pensionară medical
Buna, sunt pensionară medical gr. 2, ,fără drept de muncă, si am 2 Banci , rate lunare , si din cauza bolilor grave nu pot achita. Si am titlul executor la ambele Banci. Mi se face poprire din PENSIA medicală ?? mi se iau bani din pensia medicala ? vă MULTUMESC FRUMOS
Banu Traian Mihai
poprire
am 2 pensii, una minim garantata de stat de acum 700lei sio indrmnizatie de handicap acum de 375 poate executorul sa opreasca ceva si cat? multumesc anticipat pentru un eventual raspuns
Cluci
Proprire
Bună ziua am o pensie pe caz de boală de 704 si am proprie pe card este legal.multumesc
marcela
poprire
Buna ziua.In urma cu cativa ani am luat un credit de la un om care pretindea ca da credituri legal.Acum egzecutorul mia facut sechestru pe cardul de pensie pe care primiam piensia de 604 lei. 1.Intrebarea mea este el are dreptul? 2.Ce trebuie sa fac in privinta acestei probleme deoarece nu primesc nimic si nu pot sami platesc comunalele si sa ma intretin?
Nauiu Ionel bobi
Oprire
buna ziua mama mea are acel ajutor de handicap 5 00 lei dat de primăria capitalei poate sai pună oprire cei de la brd pe aceasta e o problema cu cei de la digi . Ar fi legala aceasta oprire multumesc
Nauiu Ionel bobi
Oprire
buna ziua mama mea are acel ajutor de handicap 5 00 lei dat de primăria capitalei poate sai pună oprire cei de la brd pe aceasta e o problema cu cei de la digi . Ar fi legala aceasta oprire multumesc
popescu Viorel
Poprire pensie invaliditate
Am o pensie de invaliditafte de 1251 lei...mi se poate face poprire pe aceasta pensie...am 2 banci credite restante...
Maria Georgescu
Buna ziua
Am o pensie de pe urma părinților cu legea 118/90. Asi dori sa știu dacă pe aceasta pensie se poate pune poprire, fiind pensie specială! Mulțumesc frumos!!
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Educatie financiara
Bancile au inceput sa inteleaga ca au nevoie de o relatie pe termen lung cu consumatorul, nu de un castig rapid
• Majorările fiscale în 2025 pot fi: majorarea TVA, a impozitului pe profit sau a impozitului pe proprietăți – Ana Popescu • UniCredit a reevaluat creșterea economică la 1,7%, în scădere în anul 2024 și sub detalii
Pot sa inchid Cardul Avantaj de la Credit Europe online sau prin email?
„Buna ziua, Vreau sa inchid Cardul Avantaj iar de la Credit Europe Bank imi spune ca trebuie sa trimit cererea prin curier sau sa merg la o agentie a bancii, dar care este tocmai la Timisoara sau Bucuresti. Mie nu-mi convine sa trimit cererea prin detalii
Cum am fost pacalita cu investitia in actiuni Hidroelectrica
"Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile capital unde domnul care m-a preluat pentru a-mi spune ce trebuie să fac a lucrat cu banii mei de 200 de USD s-a ajuns la 22388 de USD și acu cand am retras banii îmi spune că trebuie detalii
Cum pot reduce dobanzile la IFN-urile Mozipo si TBI Bank?
„Am dobanzi exorbitante ifn mozipo si tby bank. Doresc sa imi reduca dobanzile la credite sa nu platesc dublu creditul luat”, intreaba un cititor, la Reclamatiibanci.ro. Raspuns Stimate domn, Pentru reducerea banzilor ridicate la detalii
- Ferratum mi-a cesionat creditul si mi-a pus poprire fara instiintare. Este legal?
- Am primit un telefon pentru actualizarea aplicatiei YOU BRD si am fost fraudat. Cum pot sa recuperez banii?
- Ai codul PIN al cardului in telefon? Risti sa-ti pierzi banii!
- Finopro imi cere 17.500 de lei pentru un credit exigibil anticipat de 2.500 de lei la Credius! Ce pot sa fac?
- Cand bancile promoveaza creditele cu dobanda fixa, tu fii atent(a) la cea variabila!
- Blocarea profitului din criptomonede in Blockchain este o metoda de frauda online
- Geolocalizarea, o masura de protectie impotriva fraudelor luata de ING Bank
- Mama mea de 74 de ani a facut 10 credite la IFN-uri si acum are de platit dobanzi de 4.000 de lei din pensia de 2.300 de lei. Ce pot sa fac?
- Am luat 38 de milioane de la Credit Prime si platesc in fiecare luna 13 milioane. E normal?
- Ce pot sa fac daca am fost inselat pe site-ul OLX si mi s-au furat banii din contul bancar?
Profil de Bancher
-
Marco Esposito, Vicepresedinte executiv responsabil pentru Divizia Corporate Investment Banking & Private Banking
UniCredit Bank
Cu o experienta de aproape 20 de ani in sistemul ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
- Comerțul cu amănuntul, +7,3% cumulat pe primele 8 luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii