Doar cinci banci respecta noua lege a contului de baza, in vigoare de ieri
Autor: Bancherul.ro
2018-01-28 23:39
Doar cinci banci (BRD, ING Bank, Bancpost, Idea Bank si Procredit Bank) din totalul celor 21 de institutii de credit din Romania care ofera servicii pentru persoane fizice respecta noua lege a contului de baza intrata de ieri in vigoare.
Numai cele cinci banci aveau ieri publicate pe site-urile proprii lista comisioanelor actualizate conform prevederilor din Legea privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază, prin care se transpune in legislația națională Directiva 2014/92/UE, lege intrata in vigoare din 27 ianuarie 2018.
Legea prevede ca cei care nu au un cont bancar pot sa-si faca unul, caz in care vor beneficia de comisioane mai putine si mai mici decat in cazul unui cont bancar standard.
“Consumatorii care nu dețin, la momentul solicitării, un alt cont de plăți, inclusiv un cont de plăți de bază, la nicio altă instituție de credit din România beneficiază de deschiderea unui cont de plăți cu servicii de bază, cu excepția cazului în care consumatorul declară că i-a fost notificată închiderea contului”, spune noua lege. (vezi aici legea)
Concret, un cont de baza nu va avea comisioane pentru deschiderea si inchiderea acestuia si nici pentru retragerile de bani de la ghisee si bancomatele din tara si statele Uniunii Europene.
In schimb, pentru un cont de baza vor trebui achitate o taxa lunara de administrare, precum si comisioane pentru platile si transferurile de bani, existente si la conturile standard.
Cei cu venituri mici, denumiti “consumatori vulnerabili”, cu salarii de maxim 60% din venitul mediu brut, adica sub 2.000 de lei brut (1.500 lei net) in prezent, vor beneficia de facilitati suplimentare: vor avea 0 comisioane si pentru administrarea unui cont de baza, nu doar pentru deschidere si inchidere, si vor putea face lunar cate 10 plati sau transferuri de bani la ghisee sau online, pe teritoriul UE, adica atat in tara (in lei) cat si in alte tari europene (in euro). In schimb, ei nu vor beneficia de retrageri gratuite de pe carduri la bancomatele din strainatate, ci doar la cele din Romania.
In cazul comisioanelor pentru plati si transferuri, legea spune ca acestea trebuie sa fie “rezonabile”, ceea ce inseamna ca bancile trebuie sa tina cont pentru stabilirea nivelului acestora de trei elemente:
a) nivelurile veniturilor naționale;
b) comisioanele medii percepute pentru serviciile furnizate privind conturile de plăți;
c) comisioanele percepute pentru plăți SEPA, care nu pot depăși nivelul comisioanelor percepute pentru plăți în lei.
Platile SEPA in euro, la nivelul celor in lei
Prevederea ca platile SEPA, adica cele in euro, nu pot fi mai scumpe decat cele in lei este o noutate si in acelasi timp un avantaj important pentru cei care efectueaza plati in euro.
Dupa cum se vede din tabel, comisioanele in lei (interbancare, adica de la o banca la alta) prin online banking variaza de la 0 lei la Alior Bank si Libra Bank la 4,5 lei la CEC Bank si Credit Agricole, media fiind de 3 lei.
In schimb, pentru platile in euro, majoritatea bancilor cer comisioane de 10-15 euro, adica aproape 70 de lei. Exista si mici exceptii, la bancile mici: 5 lei la Alior Bank, 3 euro la Banca Feroviara, 8 euro la Procredit Bank.
Cum aplica legea bancile care o respecta
Sa vedem acum cum aplica legea bancile care au tinut sa o respecte, inca din prima zi, conform informatiilor publicate de acestea pe site-urile proprii.
BRD nu are nicio referinta pe site cu privire la contul de baza, cu doar in Ghidul comisioanelor pentru persoane fizice valabil din 26 ianuarie, cu o zi inainte de intrarea in vigoare a legii.
In Ghid, BRD are o rubrica speciala dedicata comisioanelor pentru conturi curente cu servicii de baza, atat pentru clientii vulnerabili, cat si pentru cei nevulnerabili.
BRD mentioneaza urmatoarele despre contul de baza:
“Contul curent cu servicii de bază este un produs reglementar prevăzut de Legea 258/2017, acordat în baza solicitării exprese a Clientului şi a declaraţiei acestuia pe propria răspundere cu privire la nedeţinerea unui cont de plăţi pe teritoriul României. Clientului îi vor fi acordate beneficiile prevăzute de lege aferente contului curent cu servicii de bază, pentru care Clientul se încadrează, pe baza nivelului de venit declarat.
Clienţi vulnerabili din punct de vedere financiar - clienţi al căror venit lunar nu depăşeşte echivalentul a 60% din câştigul salarial mediu brut pe economie (sub 2.500 de lei brut, la data de 26.01.2018), previzionat în ultima prognoză macroeconomică, respectiv prognoza de toamnă, publicată de către Comisia Naţională de Prognoză în anul în curs pentru anul următor, sau al căror venit din ultimele 6 luni nu depăşeşte echivalentul a 60% din câştigul salarial mediu brut pe economie.
Clienţi nevulnerabili din punct de vedere financiar - clienţi al căror venit lunar depăşeşte echivalentul a 60% din câştigul salarial mediu brut pe economie (peste 2.500 de lei brut, la data de 26.01.2018).”
Astfel, BRD aplica pentru un cont de baza un comision de administrare lunara de 4,2 lei pe luna, la fel ca in cazul unui cont standard, in timp ce pentru clientii vulnerabili comisionul este 0.
Retragerile de numerar la ghiseu si bancomate sunt gratuite, de asemenea, conform legii.
BRD precizeaza ca “ataşarea unui card de debit în vederea retragerilor de numerar de la ATM/ POS sau a plăţilor prin intermediul cardului, respectiv ataşarea unui serviciu de online banking la contul curent cu servicii de bază (indiferent de tipul acestuia) se face contra cost, conform tarifelor aferente prezentului Ghid de Tarife şi Comisioane pentru Persoane Fizice”.
Clientii vulnerabili beneficiaza de 10 plati sau transferuri gratuite in fiecare luna. “După realizarea primelor 10 operaţiuni aferente conturilor curente cu servicii de bază pentru clienţi vulnerabili, din tipul celor menţionate în tabel, următoarele operaţiuni de încasare/ plată se vor comisiona conform tarifelor aferente prezentului Ghid de Tarife şi Comisioane pentru Persoane Fizice”, mentioneaza BRD.
ING, banca fara ghisee, la care poti sa-ti deschizi cont doar cu card atasat, a lansat un card special pentru contul de baza, denumit “ING Card Elementar”, care are atasat si serviciul de online banking.
Comisionul de administrare a acestui pachet de cont de baza este 3 lei lunar (fata de 7 lei pentru contul standard) sau 0 pentru clientii vulnerabili. In schimb, incasarile si platile vor fi taxate cu 3 lei, fata de 0 lei in cazul unui cont standard.
De asemenea, ING nu-si va taxa noii clienti care-si deschid un cont de baza pentru retragerile de numerar din tara sau strainatate.
Bancpost nu are pe site o prezentare a contului de baza, insa in lista de comisioane se mentioneaza de existenta acestuia, costurile si modul de acordare: “Este acordat in baza solicitarii clientului si a declaratiei pe propria raspundere cu privire la nedetinerea unui alt cont la o institutie de credit din Romania. Beneficiile prevazute de lege aferente contului de plati cu servicii de baza, vor fi acordate pe baza nivelului de venit declarat”.
Fata de contul standard, comisioanele pentrul contul de baza sunt neschimbate, cu exceptia gratuitatilor care se aplica potrivit prevederilor legii.
Idea Bank nu prezinta pe site-ul sau contul de baza, insa are doua capitole dedicate comisioanelor aferente acestuia, in lista de tarife.
Fata de contul standard, cel de baza are comisioane 0 la retragerile de bani de la ghiseele bancii, precum si in cazul platilor interbancare pentru consumatorii vulnerabili.
Comentarii
Mariuscomision bancar
Total gresit si va dau exemplu la ING azi 07.03.2018 inca mai incaseaza comisionul de administrare , de retragere numeral de la bancomatul bancii si nu numai. Am intrebat daca si cand va respecta prevederile Legii 258/2017 si.... au ridicat din umeri.
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii
Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online
Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii
Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit
Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii
Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?
Dobanzile la depozitele in lei platite de banci populatiei incep de la 4% pe an in cazul economiilor la termen de 1 luna si ajung la 6% pentru banii pastrati timp de un an. Pentru depozitele pe termen scurt, de 1 luna, cele mai ridicate dobanzi le gasim la detalii
- Topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in euro
- Vreti sa investiti in actiuni Transgaz? Google va recomanda 4 platforme pe care se fac fraude
- Lista platformelor de investitii pentru fraude online (actualizat)
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Articole tip reclama mascata in doua reviste celebre din America si Romania
- Profitul bancilor, in crestere cu 10%
- Ce dobanzi au bancile la refinantarea unui credit de nevoi personale
- Un IFN le cere clientilor sa plateasca nu doar restantele, ci si ratele din viitor
- Ce dobanzi au bancile la creditele de nevoi personale?
- Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
- Comerțul cu amănuntul, +7,3% cumulat pe primele 8 luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii