ECONOMIE | Statistici

Dezvoltarea sustenabila a Romaniei - numai 2 criterii din 17 peste media UE si patru domenii in regres

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2021-07-07 10:18

România figurează în evaluarea Eurostat publicată cu ocazia Zilelor Europene ale Cercetării și Inovării cu doar doar 2 criterii din 17 peste media UE și patru domenii în regres.

Iată cum arată sintetic situația țării noastre și punctajele cu care a fost creditată de specialiștii de la Bruxelles.

Cel mai ridicat punctaj pe un domeniu situat deasupra mediei europene a fost obținut (oarecum ironic) la parteneriatul pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă, respectiv +37,69. La celălat domeniu aflat pe plus (restul de 15 sunt pe minus !), energia accesibilă și curată (+23,08), figurăm în regres (suntem la dreapta față de axa verticală de referință).

De altfel, țara noastră a mai dat înapoi și la alte trei domenii unde eram, oricum, sub media UE: CONSUMUL RESPONSABIL ȘI PRODUCȚIA (punctaj -19,14, cu -2,0 la progres), egalitatea de gen (-16,02) și, mai ales, din perspectiva faptului că aici suntem cel mai departe de practica europeană, EDUCAȚIA DE CALITATE (cu un punctaj dezastruos, -95,21, aflat în scădere).

În alte nouă privințe, România a înregistrat progrese, cel mai important fiind, în contextul creșterii robuste a PIB din ultimii ani față de media UE, eradicarea sărăciei. Cu toate acestea, rămânem la un nivel îngrijorător în materie, punctajul de -61,99 fiind cel mai redus dintre toate cele consemnate la cele 12 domenii cu progres.

Celelalte opt domenii rămase, sunt, „în ordinea numerelor de pe tricou”, siguranța alimentară (-1,71), protecția ecosistemelor (-17,13), acțiunile privind schimbările climatice (-17,82), urmate la mare distanță de industrie, inovare și infrastructură (-32,51), sustenabilitatea orașelor și comunităților (-36,17), pace, justiție și instituții puternice (-40,67%), munca decentă și creșterea economică (-44,39) și viața sănătoasă (-52,82).

Recapitulând, stăm slab per total, cu doar 2 din 17 obiective bine plasate în context european ( dintre care doar energia alternativă contează realmente, dar atenție că dăm ușor înapoi) și avem mult de recuperat pentru a prinde din urmă plutonul principal, penalizați semnificativ și în creștere de modul în care înțelegem consumul, producția și educația.

Adică ne străduim să creștem din perspectivă cantitativă, dar ratăm trei elemente preponderent calitative, fundamentale pentru o dezvoltare sustenabilă.

În plus, fără alte comentarii pentru că deși e semnalată situația de ani de zile nu vrea nimeni să ia măsuri, suntem lanterna roșie a UE la cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare (0,48% din PIB față de reperul de 3% stabilit la nivel comunitar).

Imaginea cercetării românești face cât o mie de cuvinte în privința perspectivelor de dezvoltare cu valoare adăugată mare și de evitare a capcanei venitului mijociu. Spre care ne îndreptăm în pas voios, mulțumiți că la acest moment am părăsit (nu la toți indicatorii, după cum s-a văzut mai sus), subsolul clasamentelor europene.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Eurostat  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Statistici



Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an

Dobanda de politica monetara din Cehia a crescut cu aproape 7 puncte intr-un singur an: de la aproape 0% in iulie 2021 la 7% in iulie 2022, din cauza razboiului pornit de Rusia impotriva Ucrainei si a scumpirilor din toata lumea. Astazi banca centrala a Cehiei a deminuat dobanda de detalii

Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?

„Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?”, intreaba un cititor. RASPUNS Salariul minim brut pe economie in 2024 este 3.300 de lei iar salariul net, primit in mana, dupa plata taxelor, este 2.079 de lei, niveluri detalii

Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale

Salariul mediu brut in Romania ar putea ajunge la 9.310 lei, echivalentul a 1.800 de euro, in anul 2027, conform estimarilor publicate de Comisia Nationala de Prognoza (vezi foto). Salariul mediu net (primit in mana, dupa plata impozitelor), va fi, conform detalii

România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură

România s-a situat în anul 2022 pe ultimul loc între statele membre UE în ce privește evoluția productivității muncii în agricultură pe anul 2022, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un indicator tehnic cifrat la detalii

 



 

Ultimele Comentarii