CSA respinge acuzatiile aduse de Cristian Constantinescu
Autor: Bancherul.ro
2011-09-21 16:02
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) respinge acuzațiile aduse luni, 19 septembrie, de domnul Cristian Constantinescu cu privire la activitatea desfășurată de CSA și conducerea acesteia în ultimii ani, cu privire la normele emise, dar și la capacitatea financiară a companiilor de asigurări, se arata intr-un comunicat al CSA.
Domnul Constantinescu nu își susține acuzațiile cu dovezi concrete, ci încearcă să dea un iz de credibilitate afirmațiilor sale speculând în acest sens opinia publică creată artificial, mai ales în ultimele luni, cum că piața de asigurări nu ar fi stabilă financiar.
În prezent, statele membre UE sunt obligate să aplice modelul de solvabilitate Solvency I, care prevede că o societate de asigurare este considerată solvabilă dacă are marja de solvabilitate disponibilă mai mare sau cel puțin egală cu marja minimă, deci raportul dintre aceste două marje (gradul de solvabilitate) este de cel puțin 1.
În România, la nivelul anului 2010, gradul mediu de solvabilitate al pieței era de 2,21 pentru activitatea de asigurări generale și de 4,29 pentru cea de asigurări de viață, deci cu mult peste nivelul minim impus de lege. Acest grad s-a menținut la aceleași valori în ultimii 5 ani (iar în cazul asigurărilor de viață chiar a crescut), fapt care atestă stabilitatea pieței de asigurări, în pofida crizei economice.
De asemenea, indicatorii de lichiditate ai societăților de asigurare au respectat, în general, cerințele legale, iar atunci când au fost identificate probleme temporare la nivel individual, Consiliul CSA a dispus aplicarea de planuri de măsuri, de redresare financiară, incluzând de multe ori realizarea de infuzii de capital de către acționari.
Prin urmare, politica Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a fost aceea de a preveni deteriorarea solvabilității societăților, astfel încât să se evite, pe cât posibil, intrarea lor în stare de insolvență. Măsura intrării în insolvență a unei companii de asigurare este considerată de către toate autoritățile naționale de supraveghere a asigurărilor ca fiind o soluție de ultima instanță și, până să se ajungă la o astfel de situație, trebuie utilizate toate celelalte măsuri prevăzute de lege.
Politica promovată de Consiliul CSA s-a dovedit a fi cea corectă și în beneficiul asiguraților, pentru că în ultimii 5 ani, numai 3 societăți au intrat în stare de insolvență, acestea deținând o cotă de piață cumulată de 0,4%.
Suntem conștienți de faptul că sunt persoane care reclamă dificultăți în relația cu asigurătorii, în special în cazul asigurărilor RCA, dar CSA folosește toate mijloacele legale pentru a rezolva acele probleme care sunt reale şi întemeiate (pentru că există şi tentative de fraudare). Dacă ne uităm la numărul reclamațiilor RCA primite la CSA în anul 2010, vom constata că acesta reprezintă numai 1,5% din numărul dosarelor de daune avizate în același an, drept pentru care nu se poate afirma că este vorba despre o practică generalizată a societăţilor de a nu plăti despăgubiri.
În ceea ce privește legislația, ne surprinde declarația domnului Constantinescu cum că multe norme sunt depășite sau incorecte din punct de vedere tehnic, din moment ce domnia sa, în calitate de fost președinte al UNSAR până de curând, a fost parte în elaborarea acestei legislații. Astfel, proiectele de acte normative elaborate de CSA au fost transmise spre consultare și observații asociațiilor profesionale din domeniul asigurărilor, deci inclusiv către UNSAR.
Cu toate acestea, nu de puține ori s-a întâmplat ca UNSAR să nu aibă observații pe proiectele remise de CSA, pentru ca, dupa aprobarea lor de către Consiliul CSA, să facă declarații publice prin care le dezaprobă.
Totodată, deși nu există nicio obligație legală în acest sens, CSA a organizat numeroase întâlniri cu societățile din domeniul asigurărilor pentru a discuta diverse probleme, inclusiv referitoare la elaborarea/modificarea/completarea legislației, și acest lucru poate fi confirmat oricând de către societăți.
Mai mult decât atât, domnul Constantinescu omite să spună că în legislația română din asigurări au fost preluate prevederile directivelor și regulamentelor europene, care sunt obligatorii pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.
Cum a evolutat piața românească de asigurări în contextul așa zisei lipsei de credibilități pe care o reclamă domnul Constantinescu?
În prezent, pe piața românească de asigurări există 43 de societăți de asigurare care dețin împreună un capital social de circa 1 miliard de euro, din care aproape 90% este străin. La începutul anului 2006, capitalul cumulat era de circa 250 milioane euro (deci de 4 ori mai mic), iar cota de participare a investitorilor străini era de 50% (la jumătate decât este în prezent).
În ultimii 5 ani au fost atrași pe piața românească unii dintre cei mai mari asigurători europeni, care au ales să înființeze societăți supravegheate de CSA, deși puteau să desfășoare activitate pe teritoriul României în baza liberei circulații a serviciilor sau a dreptului de stabilire și să rămână sub supravegherea autorității din statul membru de origine.
Dintre marii asigurători europeni prezenți pe piața românească enumerăm: Societe Generale, Groupama, Erste, Ergo, Aegon, Cardif Asigurari, Kd Life, Credit Europe, EFG, Wiener Stadtische, Uniqa, Signal Iduna, AXA.
Prezența acestor mari grupuri, precum și creșterea capitalului subscris demonstrează faptul că investitorii străini sunt interesați să intre pe piața românească de asigurări sau să își susțină financiar afacerile pe care le au deja, în pofida scăderii temporare a activităţii de subscriere din ultimii doi ani, care este una conjucturală pe fondul crizei.
Despre CSA
CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuții de autorizare, supraveghere prudenţială și control a activității de asigurare în România, precum și cu atribuții de emitere a normelor de aplicare a legii.
Potrivit legii, scopul întregii activităţi a CSA este apărarea drepturilor asiguraţilor şi promovarea stabilităţii activităţii de asigurare în România.
CSA este membru cu drepturi depline al EIOPA - Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (care a substituit CEIOPS de la 1 ianuarie 2011), EIOPC – Comitetul European pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale și IAIS - Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări, reprezentând astfel România din perspectiva aportului tehnic de specialitate la elaborarea și amendarea reglementărilor europene specifice domeniului asigurărilor.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
Problele de functionare a aplicatiei Revolut
Aplicatia Revolut a avut probleme de functionare pe parcursul zilei de astazi, conform reclamatiilor clientilor: "Aplicatia nu functioneaza. E pentru ultima oara cand imi tin toti banii in contul Revolut", conform unei postari pe pagina Facebook a Revolut. Banca a confirmat detalii
BCR lanseaza o noua varianta de plati cu numarul de telefon, o alternativa la Alias Pay
BCR lanseaza o noua varianta de plati doar cu telefonul, fara IBAN, cu cardurile Visa, o alternativa la platile tip AliasPay. Clientii persoane fizice ai BCR care au carduri Visa vor putea face plati, din aplicatia George, doar pe baza numarului de telefon, catre clientii altor banci din detalii
Banca Transilvania are un numar de telefon dedicat fraudelor online
Banca Transilvania pune la dispozitia clientilor un numar de telefon dedicat pentru fraudele online: 0264.308.055. Intr-o postare pe Facebook a bancii se arata: "În ultima perioadă, au crescut tot mai mult tentativele de fraudă și atacurile de phishing, iar metodele detalii
Burse la Transilvania Executive Education MBA
Valoarea totală a burselor este de 19.000 de euro Cursurile încep în 8 februarie 2025 Până acum, 220 de persoane au absolvit acest EMBA Banca Transilvania și detalii
- Card virtual in dolari, in aplicatia BT Pay
- Libra devine a doua banca, dupa BT, care face plati instant in euro
- Probleme de functionare a cardurilor BRD Mastercard, la magazine si bancomate
- Bancile adopta un nou sistem de plati instant cu mobilul prin cod QR: RoPay
- Plati instant cu telefonul mobil prin cod QR la CEC Bank
- Conturile Revolut vor putea fi poprite
- Carduri virtuale pentru clientii BCR
- Platile instant, posibile la 15 banci
- Banca Transilvania imprumuta 2,5 miliarde euro, cu 5%, pentru proiecte sustenabile
- BCR ajuta oamenii din Galati afectati de inundatii si dubleaza donatiile
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
- Comerțul cu amănuntul, +7,3% cumulat pe primele 8 luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii