BANCI | Noutati BNR

Comunicatul BNR din 8 ianuarie 2019 privind mentinerea dobanzii de politica monetara la 2,5%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-01-08 15:08

În şedinţa din 8 ianuarie 2019 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

- Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an;

- Menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilității de creditare la 3,50 la sută pe an;

- Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Rata anuală a inflației IPC a coborât la 3,43 la sută în noiembrie 2018 (de la 5,03 la sută în luna septembrie și 4,25 la sută în octombrie), revenind în intervalul de variație al țintei staționare, pe fondul unor efecte de bază şi al conduitei atent calibrate a politicii monetare. Efectele de bază dezinflaţioniste au marcat în principal evoluţia preţurilor volatile şi a celor administrate, influenţate şi de scăderile consemnate în luna noiembrie pe segmentul combustibililor și pe cel al legumelor și fructelor.

Rata anuală a inflaţiei CORE 2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC prețurile administrate, volatile, ale produselor din tutun și ale băuturilor alcoolice, prețuri asupra cărora influența politicii monetare este puțin semnificativă sau nulă) și-a accentuat ușor traiectoria descendentă, scăzând la 2,5 la sută în noiembrie, de la 2,78 la sută în luna septembrie. Descreşterea a continuat să fie determinată în principal de segmentul produselor alimentare procesate și de cel al serviciilor, sub influenţa unor efecte de bază și a evoluţiei cursului de schimb al monedei naționale în raport cu euro din luna noiembrie.

Rata medie anuală a inflației IPC în luna noiembrie și-a menținut nivelul de 4,6 la sută consemnat în luna octombrie (de la 4,5 la sută în luna septembrie); un parcurs similar a urmat și rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, care și-a păstrat nivelul de 4,0 la sută atins în luna octombrie (de la 3,8 la sută în luna septembrie).

Creșterea economică în trimestrul III 2018 a continuat să se accelereze ușor în termeni anuali, până la 4,3 la sută, de la 4,1 la sută în trimestrul anterior, exclusiv pe seama creșterii mult peste așteptări a producției agricole. Pe partea cererii, contribuția majoritară la creșterea PIB a continuat să aparțină variației stocurilor, urmată de cea a consumului gospodăriilor populaţiei, în timp ce formarea brută de capital fix și-a diminuat aportul negativ.

Exportul net și-a mărit contribuția negativă la dinamica PIB, pe fondul încetinirii relativ mai pronunțate a creșterii exporturilor de bunuri și servicii, determinând, alături de deteriorarea balanței veniturilor primare și a celei a veniturilor secundare, accelerarea creșterii deficitului de cont curent față de perioada similară a anului anterior.

Cele mai recente date statistice indică evoluţii mixte în luna octombrie 2018, comparativ cu trimestrul III: dinamică anuală în creștere a activității din comerțul cu amănuntul și serviciile prestate populației, persistența declinului lucrărilor de construcții, temperarea ritmului de creștere a producţiei industriale concomitent cu reaccelerarea creșterii comenzilor noi în industria prelucrătoare.

Cotațiile relevante ale pieței monetare interbancare şi-au restrâns ecartul pozitiv faţă de rata dobânzii de politică monetară în ultimele două luni din 2018, iar cursul de schimb leu/euro a rămas relativ stabil până spre finalul anului 2018.

Creditul acordat sectorului privat și-a accelerat creșterea anuală în luna octombrie, iar în luna noiembrie s-a temperat ușor, media acestei creșteri rămânând marginal superioară celei din trimestrul III. Evoluția a fost susținută de relativa revigorare a dinamicii creditului acordat societăților nefinanciare – pe seama componentei în valută – , precum și de prelungirea ritmului înalt de creștere al celui destinat populației, în ușoară încetinire totuși față de trimestrul III. Ponderea creditului în lei în total credit neguvernamental s-a majorat la 65,6 la sută în luna noiembrie, de la un minim de 35,6 la sută în mai 2012.

Cele mai recente evaluări relevă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei și a menținerii ei pe orizontul foarte scurt de timp uşor sub limita superioară a intervalului țintei de inflație, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din noiembrie 2018.

Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflației sunt amplificate de ritmul creșterii economiei zonei euro și a celei globale, şi de conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune. Relevante sunt şi conduita politicii fiscale și a celei de venituri, date fiind inclusiv nefinalizarea proiectului de buget pe anul 2019, precum și caracterul intempestiv și conținutul setului de măsuri fiscale și bugetare intrate în vigoare de la 1 ianuarie.

În ședința de astăzi, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an; totodată, a decis menţinerea la 1,50 la sută pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit și la 3,50 la sută pe an a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard). De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Deciziile Consiliului de administraţie al BNR au ca scop asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile prezervării stabilităţii financiare. Consiliul de administrație subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse.

Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 15 ianuarie 2019, la ora 15:00. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 7 februarie 2019, când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflației.

 

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BNR



Noua conducere a BNR si-a inceput mandatul

Începând de astăzi, 11 octombrie 2024, intră în vigoare, pentru o perioadă de 5 ani, mandatul noului Consiliu de administrație al Băncii Naționale a României, conform Hotărârii nr. 27 din 1 octombrie 2024 a Parlamentului României, publicată detalii

BNR mentine dobanda la 6,5%

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a pastrat la nivelul de 6,5% dobanda de politica monetara, conform asteptarilor majoritatii analistilor. Deficitul bugetar ridicat si perioada electorala sunt riscurile care au determinat BNR sa nu mai reduca dobanda, desi inflatia este in scadere, detalii

Platile instant Blik, autorizate de BNR

Comunicat de presă privind autorizarea sistemului de plăți instant BLIK ROMANIA În data de 1 octombrie 2024, Consiliul de administrație al BNR a autorizat operarea, pe teritoriul României, a sistemului de plăți instant BLIK ROMANIA. Acesta va detalii

Aurul României păstrat la Banca Angliei este detinut integral de BNR

Clarificările BNR privind rezerva de aur a României aflată în contul deținut de BNR la Banca Angliei: În data de 30 august, pe site-ul Activenews.ro, prof. dr. Nicolae Țăran, în interviul acordat senatorului AUR, dr. Andrei Dîrlău, detalii

 



 

Ultimele Comentarii