BANCI | Ultima Ora

BRD a finalizat un proiect cu fonduri europene de educatie manageriala a angajatilor

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-05-30 13:35

BRD-Groupe Societe Generale S.A. anunţă finalizarea proiectului ”Educatia managerială – Factor cheie pentru creşterea competitivităţii”, cofinanţat din Fondul Social European şi bugetul naţional prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, anunta banca intr-un comunicat.

Proiectul s-a desfăşurat în perioada iunie 2010 – mai 2012 şi a vizat formarea şi certificarea unui număr de 713 angajaţi ai companiei în cadrul unui program recunoscut la nivel naţional, privind competenţa comună mai multor ocupaţii “Management”. Programele derulate au urmărit dezvoltarea unui set de competenţe transferabile: procesuale, interpersonale şi personale.

Dezvoltarea competenţelor şi creşterea gradului de adaptabilitate profesională ale angajaţilor companiei au avut ca obiectiv contribuţia pe termen lung la dezvoltarea resurselor umane la nivel local.

Progamul a constat în mai multe module în cadrul cărora participanţii au fost antrenaţi în ample dezbateri teoretice, exerciţii practice şi studii de caz. În acelaşi timp, între modulele de învăţare cursanţii au fost implicaţi în proiecte de grup şi individuale, să lucreze în echipe transversale dar şi să solicite sprijinul managerului direct.

Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 4.691.339,00 RON, din care 2.814.803,40 RON au reprezentat finanţare nerambursabilă. S.C. BRD-Groupe Societe Generale S.A. a contribuit la proiect cu peste 40% din valoarea acestuia.

„Acest program a venit în completarea strategiei HR de dezvoltare a angajaţilor noştri, prin care vizăm perfecţionarea practicilor şi abilităţilor manageriale. Finanţarea europeană a crescut amploarea proiectului, facilitând formarea majorităţii colegilor ce ocupă poziţii manageriale. Competenţele considerate în cadrul programului au fost numeroase, printre ele numărându-se planificarea, fixarea obiectivelor, time management, rezolvarea situaţiilor dificile, delegarea, leadership-ul, oferirea de feedback constructiv, asumarea responsabilităţii, managementul stressului, păstrarea integrităţii şi nu numai.
Din feedbackul primit de la colegii noştri, calitatea modulelor de formare, suportul teoretic, dar mai ales interactivitatea, exerciţiile individuale şi de echipă au fost apreciate.

Proiectul de formare managerială finanţat parţial din fonduri europene face parte dintr-un program integrat de training, în care avem o abordare diferenţiată în funcţie de experienţa  participanţilor. Acesta cuprinde atât formări la nivelul Grupului Société Générale, cât şi specifice, adaptate fiecărui nivel de management (de proximitate, operaţional, strategic)”, a declarat Adela Jansen (foto), Directorul Executiv de Resurse Umane al BRD Groupe Societe Generale S.A.

Comentarii

constantinescu
ref. proiect cu fonduri europene de educatie manageriala a angajatilor
La nivel local in retea s-au investit fonduri europene pentru educatie manageriala a angajatilor in valoare de 4.691.339,00 ron , din care finantare nerambursabila 2.814.803,40 lei, insa rentabilitatea angajatilor din reteaua teritoriala destul de extinsa, s-a verificat ?

iaurtul din romania frige mai rau ca ciorba
pregatirea manageriala ... s-au instruit dupa ce piata a disparut....
cine s-a fript odata cu credite bancare romanesti o sa prefere fie economiile proprii pentru investitii fie nu face nici o investitie... in rest... persoanele fizice care mai vor sa se indatoreze pe zeci de ani... au disparut... numarul de salariati care nu pot rambursa demonstreaza saracia... din cei 4,3 mil. salariati in total din care salariati in economia privata aprox 3,1 milioane si inca 1,2 milioane salariari la stat... perspectivele sunt deci... ale unei piete mici si viu disputate intre banci... unele vor fuziona, altele vor disparea prin retragerea e pe piata romaneasca... viitorul oricarei afaceri in romania este incert datorita celor 25 de ani in care numarul de locuri de munca din romania... este aproximativ identic cu cel din ungaria sau chiar bulgaria - fiecare din aceste tari avand insa jumatate din numarul populatiei pe care o are romania.... se pare ca sistemul capitalist de dupa 1989 nu-si gaseste ratiunea de a fi in romania... sau sistemele de invatamant de stat si privat din romania au adus la conducerea economiei si a tarii niste oameni nepregatiti - asadar cum sa te bazezi pe ceea ce spera sau primit acestia ca perspectiva de viitor economic ?!? cine investeste este oare chior ?!?? toata lumea vede salariul mediu si numarul de salariati... adica puterea de cumparare redusa a romanilor.... cine spera altceva peste aceasta putere de cumparare... e vanzator de brasoave... altfel spus... isi ia salariul degeab dca ocupa functii de previziune pozitiva.... bancile se vor bate pentru supravietuire in viitor... pentru fiecare client mai rau decat salbaticiunile din jungla... intre timp resursele tarii se exporta definitiv. dupa aceea... ce urmeaza ???



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii