ECONOMIE | Stiri economice

BNR se asteapta la o inflatie tot mai mica in urmatorii ani

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2020-06-04 09:05

Inflația estimată pentru finalul acestui an este de 2,8%, potrivit Raportului asupra inflației întocmit de BNR.

Pe finalul anului viitor ar urma să atingem exact mijlocul intervalului țintit de Banca Centrală, respectiv 2,5%.

De remarcat reducerea acestor estimări față de ediția anterioară a prognozei efectuate la intervale de trei luni, cu 0,2 puncte procentuale pentru decembrie 2020 și cu 0,7 puncte procentuale pentru decembrie 2021. 

Marja de incertitudine va fi una importantă în condițiile în care procesul de colectare a datelor necesare calculării idicelui de inflație a fost afectat de consecințele pendemiei.

Raportul menționează că „în condițiile în care nu există practic o soluție optimă, opțiunile propuse sunt perfect acceptabile din punct de vedere statistic, totuși nu trebuie pierdut din vedere faptul că modificările intervenite în maniera de compilare a indicelui prețurilor de consum nu pot fi neutre față de conținutul informațional al acestuia, complicând interpretarea din perspectiva echilibrului cerere-ofertă în economie”.

Economia a trecut pe deficit de cerere începând cu trimestrul al doilea al anului în curs, poziție ce ar urma să se mențină pe tot intervalul de prognoză.

Cu toate acestea, presiunile dezinflaționiste induse de deficitul de cerere, care au traversat un nivel maxim la apogeul pandemiei, se vor diminua treptat.

Pe fondul unui efect de bază nefavorabil (valori ale creșterii prețurilor negative în iunie și iulie anul trecut și mai mici de 0,1% în august și septembrie) indicele de inflație va crește inițial spre pragul de trei procente pentru a reveni ulterior la valori mai reduse spre finele lui 2020.

În Raport se arată că „pe fondul amplelor seturi de măsuri stimulative adoptate recent de autorități, conduita politicii monetare și a celei fiscale exercită efecte favorabile, de natură contraciclică, la adresa activității economice.”

Se mai apreciază că, „pe termen mediu industria auto ar putea chiar să beneficieze, la fel ca în urmă cu un deceniu” iar „expunerea economiei românești pe servicii IT&C, printre cele mai ridicate din Europa, constituie unul dintre avantaje.”

„Ar fi dezirabilă o orientare contraciclică din partea autorităților publice, oglindită în impulsionarea lucrărilor de infrastructură, a cărei fezabilitate stă totuși sub semnul întrebării, dat fiind spațiul fiscal disponibil” arată Raportul, care avertizează asupra potențialului efect negativ asupra sectorului construcțiilor, dacă s-ar trece la reducerea veniturilor.

Totodată, atrage atenția asupra deficitului de cont curent, ce ar urma să sufere „o ușoară deteriorare pe ansamblul anului curent” , precum și a faptului că „finanțarea deficitului de cont curent se prefigurează a rămâne doar parțial asigurată prin fluxuri stabile, non-generatoare de datorie externă”.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului

Exporturile României au fost în iulie 2024 de 8,32 miliarde euro (+8,6% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au ajuns la valoarea-record de 11,27 miliarde euro (+13,4%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, detalii

Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului

Deficitul bugetului general consolidat după primele șapte luni ale anului a fost de 71 miliarde de lei (-4,02% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate

România s-a situat în anul 2023 pe ultimul loc între statele membre UE (și) la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare (R&D), potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un cuantum de doar 21,2 €/loc., am fost devansați net detalii

România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE

România a înregistrat anul trecut cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o medie de doar 32,2 ani, ne-am poziționat sub Italia (32,8 ani), Croația (34 ani), Grecia (34,2 ani) și detalii

 



 

Ultimele Comentarii