BNR mentine dobanda si rezervele minime obligatorii
Autor: Bancherul.ro
2017-02-07 09:44
Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară (comunicat BNR):
În şedinţa din 7 februarie 2017 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:
- Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
- Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
- Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Comunicatul detaliat prezentat în cadrul unui briefing de presă susţinut de Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la ora 15:00 la sediul BNR, Sala Mitiţă Constantinescu:
Rata anuală a inflației a crescut în luna decembrie 2016 până la -0,54 la sută, de la -0,67 la sută în luna anterioară, nivel inferior celui previzionat. Această evoluție s-a datorat integral revenirii în teritoriu pozitiv a dinamicii anuale a prețurilor combustibililor, al cărei impact a fost atenuat de cel al scăderii ratei anuale CORE2 ajustat1. Pe ansamblul trimestrului IV, rata anuală a inflației a înregistrat o creștere marginală (-0,57 în luna septembrie), ușor inferioară așteptărilor. Rata anuală a inflației CORE2 ajustat a atins 0,3 la sută la sfârșitul anului 2016, comparativ cu 0,6 la sută în septembrie.
Rata medie anuală a inflației a continuat să își restrângă valoarea negativă până la -1,5 la sută în decembrie 2016 (de la -1,7 la sută în septembrie), pe măsura diminuării impactului statistic al extinderii cotei reduse de TVA la toate produsele alimentare; în mod similar, nivelul calculat pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum a urcat la -1,1 la sută în decembrie 2016 față de -1,3 la sută în septembrie.
Decelerarea creșterii economice anuale în trimestrul III 2016, mai accentuată decât cea previzionată, a fost rezultatul încetinirii avansului cererii interne, pe seama temperării consumului gospodăriilor populației și a formării brute de capital fix. În condițiile unei scăderi mult mai ample a dinamicii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri și servicii, exportul net și-a redus aproape complet contribuția negativă la creșterea PIB real.
Cele mai recente date statistice relevă menținerea unei dinamici anuale robuste a volumului cifrei de afaceri din comerț în primele luni ale trimestrului IV 2016 și accelerarea ritmului anual de creștere a producției industriale, dar și accentuarea declinului în construcții. Totodată, dinamica anuală a costurilor salariale unitare din industrie a rămas la niveluri înalte.
Condițiile monetare reale și-au păstrat caracterul stimulativ și în luna ianuarie 2017. Randamentul mediu al depozitelor noi la termen s-a menținut relativ constant în decembrie 2016, în timp ce rata medie a dobânzii la creditele noi acordate sectorului privat a coborât la un nou minim istoric. Creditul acordat sectorului privat a continuat să-și accelereze creșterea în luna decembrie 2016, evoluție susținută și de această dată de segmentul societăților nefinanciare. Ponderea în total a creditului în lei a continuat să se majoreze, ajungând la 57,2 la sută. Această evoluție certifică o mai bună transmisie a politicii monetare, contribuind și la atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.
În ședința de astăzi, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția februarie 2017, ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.
Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflației în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, pe fondul epuizării impactului reducerii la 20 la sută a cotei standard a TVA. Palierul pe care rata anuală prognozată a inflației se poziționează este, însă, mai scăzut, iar creșterea ei ulterioară este relativ mai lentă, în principal ca urmare a noilor șocuri dezinflaționiste pe partea ofertei survenite în intervalul noiembrie 2016 – februarie 2017. Acestea constau în scăderea tarifelor polițelor RCA și eliminarea taxelor nefiscale, ale căror efecte se alătură celor exercitate de reducerea la 19 la sută a cotei standard a TVA și de eliminarea supraaccizei la carburanți începând cu 1 ianuarie 2017.
Traiectoria previzionată a ratei anuale a inflației își păstrează profilul ascendent; astfel, ea reintră în interiorul intervalului țintei staționare spre finalul anului 2017, iar la începutul anului 2018 urcă în jumătatea superioară a acestui interval, la valori mai ridicate decât cele prognozate anterior.
Riscurile și incertitudinile asociate perspectivei inflației provin din mediul intern și extern. Pe plan intern, acestea derivă, în principal, din conduita politicii fiscale și a celei a veniturilor pe anul 2017. În plus, incertitudinile rămân și în privința ajustărilor viitoare ale prețurilor administrate, dar și în ceea ce privește evoluția climatului general intern.
Pe plan extern, relevante rămân riscurile legate de creșterea economică în zona euro induse de incertitudinile politice asociate calendarului electoral al anului 2017 și negocierilor pentru Brexit, divergența conduitei politicilor monetare ale principalelor bănci centrale din lume, precum și de problemele sistemului bancar european.
În aceste condiții și pe baza datelor disponibile în prezent, CA al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Deciziile CA al BNR au ca scop asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.
Consiliul de administrație reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice și progresul reformelor structurale sunt esențiale pentru menținerea unui cadru macroeconomic stabil și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse pe plan global.
BNR monitorizează atent evoluţiile mediului intern și internațional, fiind pregătită să utilizeze toate instrumentele de care dispune pentru realizarea obiectivelor pe care le are.
Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 9 februarie 2017. Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul ședinței de astăzi va fi publicată pe website-ul BNR în data de 14 februarie 2017, la ora 15:00.
Următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 5 aprilie 2017.
Taguri: Banca Nationala a Romaniei (BNR) BCR Leasing dobanda de politica monetara
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Noutati BNR
Educatie financiara pentru profesori, sustinuta de BNR, ME, ARB, IBR si FGDB
Banca Națională a României (BNR), Ministerul Educației (ME), Asociația Română a Băncilor (ARB), Institutul Bancar Român (IBR) și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au organizat, în perioada iulie - august 2024, un număr de 24 de ateliere de educație economică și financiară la care au participat peste 600 de cadre didactice din învățământul preuniversitar în 17 orașe la nivel național, conform unui comunicat de presa, in care se adauga: Proiectul s-a adresat profesorilor din ciclurile gimnazial și liceal în calitatea lor de formatori și transmițători de mesaje educaționale pentru elevi. Lectorii au transmis informații relevante privind rolul și funcționarea sistemului bancar și ale detalii
BNR scade dobanda la 6,5%
Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 07.08.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 7 august 2024, a hotărât următoarele: - reducerea ratei detalii
BNR explica de ce a scazut dobanda la 6,75%
Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 5 iulie 2024 Data publicării: 17 iulie 2024 Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României prezenți la detalii
BNR reduce dobanda la 6,75%
Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 05.07.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 5 iulie 2024, a hotărât următoarele: - scăderea ratei detalii
- Dobanda BNR ramane 7% pe an
- Inflatia va scadea la 4,8% la finalul lui 2024, anticipeaza BNR
- Tentativă de fraudă financiară tip deepfake care folosește imaginea guvernatorului BNR
- BNR este optimista la inceput de an privind inflatia si cresterea economica
- Dobanda BNR ramane 7%
- Lichiditatea si solvabilitatea sectorului bancar sunt adecvate, conform CNSM
- Banca Națională a României organizează expoziția Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I - 100 de ani de istorie militară
- Dobanda BNR ramane 7% pana la sfarsitul anului 2023
- Bancile isi majoreaza rezervele de capital
- BNR mentine dobanda de politica monetara la 7%
Profil de Bancher
-
Paolo Mariani , Director General
Veneto Banca
Paolo Mariani este noul Director General al ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
- Deficitul contului curent, -0,39% din PIB după prima lună a anului
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Deficitul contului curent, peste 15 miliarde euro după primele șapte luni
- Inflația anuală a scăzut la 5,1%
- Comerțul cu amănuntul, +7% după primele 7 luni
- Datoria publică, 52,6% din PIB la finele lunii mai 2024
- România - cel mai mic cost al vieții dintre țările UE
Ministerul Finantelor
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
- Datoria publică, imediat sub pragul de 50% din PIB la începutul anului 2024
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
- 18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului
- Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului
- Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate
- România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE
Statistici
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
- România, pe ultimul loc în UE la evoluția productivității muncii în agricultură
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
- Prețurile industriale, aproape la fel ca în luna precedentă
- Comerțul cu amănuntul, în expansiune la început de an
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Și dacă am deja proprire se mai poate ceva?
Am proprirea de la 1 ianuarie și e de 9 ori suma, se mai poate face ceva acuma că să promulgat ... detalii
-
Investiții pe platforma collvile
Am investit in acțiuni hidroelectrica și m-a redirecționat pe o platformă numita collvile ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi deblochez portofelul ... detalii
-
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca sa-mi decline identitatea. Am platit 15% cu un operator coinbase la telefon ,dar nu am stiut ca ATM crypto are comision si mi-au blocat accesulla fonduri. Ce sa fac?
Am 24000 USD blocati in coinbase si mi-au cerut sa depun 15% din suma ca ... detalii
-
Felicitari!
Felicitari tuturor celor implicati in acest act de stabilire a normalitatii! Ar fi interesant un ... detalii