BANCI | Ultima Ora

BNR a rambursat prima transa a imprumutui de la FMI, de 500 milioane DST

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-08-07 10:32

Banca Naţională a României (BNR) a efectuat luni o plată de peste 500 milioane DST către Fondul Monetar Internaţional (FMI), reprezentând o primă rambursare în contul împrumutului contractat în 2009, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Isărescu a precizat că această operaţiune a fost profitabilă pentru BNR, banca centrală realizând un profit rezonabil, de aproape acelaşi nivel ca acela realizat în primele şase luni.

Guvernatorul a menţionat că obiectivul principal al BNR îl reprezintă stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară şi nu profitul, dar că banca centrală este foarte atentă la costurile cu care asigură această stabilitate, pentru nu este institut de cercetări.

,,Suntem pe poziţia să facem profit în continuare şi vom face', a spus oficialul BNR, care a adăugat că BNR este printre cele mai bine capitalizate bănci centrale, având fonduri proprii de ,,vreo patru miliarde'.

La cursul BNR din 3 august, 1 DST valora 5,7155 lei.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii