BANCI | Ultima Ora

BNR a mentinut dobanda la 3,5%, precum si nivelul rezervelor minime obligatorii

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-05-06 12:20

BNR anunta, intr-un comunicat, ca "in şedinţa din 6 mai 2014, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

- Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,5 la sută pe an; Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar; Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 8 mai 2014.

 

Comunicatul de presă detaliat

Cele mai recente date macroeconomice evidenţiază menţinerea inflaţiei la niveluri scăzute, în linie cu prognozele băncii centrale. Această evoluţie a continuat să fie susţinută de factorii fundamentali: persistenţa deficitului de cerere agregată şi menţinerea anticipaţiilor inflaţioniste în interiorul intervalului de variaţie asociat ţintei. Factorii conjuncturali şi evoluţia altor indicatori, printre care dinamica preţurilor producţiei industrale, sugerează menţinerea presiunilor inflaţioniste la niveluri moderate.

Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna martie a.c. la nivelul de 1,04 la sută, faţă de 1,55 la sută în luna decembrie 2013. În acelaşi timp, rata medie anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 2,8 la sută în luna martie de la 3,2 la sută în luna precedentă, iar rata medie anuală a inflaţiei determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru asigurarea comparabilităţii la nivel european şi evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a fost de 2,3 la sută în martie faţă de 2,6 la sută în luna anterioară.

Continuarea procesului de dezinflaţie în concordanţă cu traiectoria prognozată a validat ajustările operate anterior în conduita politicii monetare, în condiţiile unei monitorizări atente a evoluţiilor interne şi internaţionale. Această conduită a vizat ancorarea eficace a anticipaţiilor inflaţioniste, fiind adecvată menţinerii pe termen mediu a stabilităţii preţurilor corespunzător ţintei staţionare de 2,5 la sută, concomitent cu sprijinirea revigorării procesului de creditare.

Îmbunătăţirea activităţii economice din România continuă să fie impulsionată de dinamica pozitivă a exporturilor şi de evoluţia favorabilă a sectorului industrial, dar şi de consolidarea treptată a consumului. Pe plan extern, contul curent şi rezervele internaţionale se menţin într-o zonă confortabilă în condiţiile rambursării unei părţi substanţiale a datoriei externe publice.

Se remarcă accentuarea ritmului de creştere în termeni reali a împrumuturilor în monedă naţională concomitent cu adâncirea dinamicii negative a creditelor în valută, creşterea creditării totale a sectorului neguvernamental plasându-se astfel în continuare în teritoriu negativ. Ponderea împrumuturilor în valută în soldul creditului acordat sectorului privat a coborât sub nivelul de 60 la sută (59,5 la sută) pentru prima dată în ultimii cinci ani, fiind de natură să contribuie la consolidarea mecanismului de transmisie a politicii monetare.

Ratele dobânzilor pe piaţa monetară, în special cele utilizate drept reper în cadrul contractelor de împrumut, oscilează în proximitatea ratei dobânzii de politică monetară, ceea ce a permis ajustarea în continuare a ratelor dobânzilor pentru creditele noi.

În şedinţa de astăzi, CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei. Documentul reconfirmă perspectiva plasării pe termen mediu a ratei anuale a inflaţiei în interiorul intervalului de variaţie, de +/–1 punct procentual asociat ţintei staţionare multianuale de 2,5 la sută, începând din a doua parte a anului 2014. Astfel, potrivit noii proiecţii rata anuală a inflaţiei se va situa la nivelul de 3,3 la sută la finele anilor 2014 şi 2015, concomitent cu o evoluţie a ratei medii anuale a inflaţiei în apropierea ţintei staţionare multianuale.

Similar evaluărilor precedente, riscurile asociate acestei perspective provin cu preponderenţă din mediul extern, şi anume: variabilitatea pe termen scurt şi mediu a apetitului pentru risc al investitorilor faţă de ansamblul economiilor emergente pe fondul evoluţiilor geopolitice şi regionale recente, continuarea procesului de dezintermediere transfrontalieră din sistemul bancar şi efectele ajustării conduitei politicilor monetare ale principalelor bănci centrale.

În plan intern, riscurile şi incertitudinile vizează persistenţa rigidităţilor structurale ale economiei româneşti, ceea ce reclamă un ritm susţinut al reformelor convenite în cadrul acordurilor de finanţare cu instituţiile internaţionale.

În aceste condiţii, CA al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,5 la sută pe an şi continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.

CA al BNR a decis totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, reiterând faptul că procesul de armonizare pe termen mediu a acestora cu nivelele europene va continua într-un dozaj adecvat şi la momentul oportun, în funcţie de contextul economico-financiar intern şi global.

Aceste decizii contribuie la asigurarea îndeplinirii obiectivului fundamental de menţinere a stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare, contribuind totodată la crearea condiţiilor favorabile unei creşteri economice echilibrate şi de durată.

În acest context, implementarea consecventă a unui mix adecvat de politici macroeconomice, în linie cu prevederile acordurilor de finanţare externă, precum şi o situaţie socială şi politică echilibrată în anul electoral 2014, sunt esenţiale pentru consolidarea perspectivelor favorabile ale economiei româneşti, întărind astfel rezistenţa acesteia la şocuri externe.

BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin calibrarea conduitei politicii monetare şi utilizarea judicioasă a instrumentelor de care dispune, să menţină stabilitatea preţurilor pe termen mediu şi stabilitatea financiară.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 8 mai 2014. Potrivit calendarului aprobat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 1 iulie 2014.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii