BANCI | Stirea Zilei

Banca rusa de stat Sberbank anunta prealuarea Volksbank International, fara Volksbank Romania

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-07-15 15:20

Banca rusă de stat Sberbank va cumpăra Volksbank International (VBI) în baza unui memorandum încheiat de cele două companii, însă operaţiunile din România au fost excluse din tranzacţie, potrivit unor comunicate transmise de instituţiile de credit.

VBI înglobează operaţiunile Volksbank din afara Austriei, din România, Cehia, Ungaria, Croaţia, Slovacia, Slovenia, Serbia, Ucraina şi Bosnia şi Herţegovina.

Divizia din România are cea mai mare pondere în activele companiei, de 4,7 miliarde euro la sfârşitul lunii martie, fiind urmată de Cehia (2 miliarde euro), Ungaria (2 miliarde euro) şi Slovacia (1,4 miliarde euro).

Astfel, după excluderea diviziei din România, operaţiunile cumpărate de Sberbank au active totale de 8,9 miliarde euro, 311 de sucursale şi circa 4.000 de angajaţi pe nouă pieţe, potrivit Bloomberg, care citează rezultatele financiare ale băncii de la sfârşitul anului trecut.

La sfârşitul anului trecut, Volksbank avea 547 de sucursale, din care 236 în România. În primul trimestru al anului, Volksbank International a renunţat la încă 62 de unităţi, ajungând la o reţea de 485. Numărul anagajaţilor Volksbank România se situa la sfârşitul anului la 1.373, din totalul de 5.362 la nivelul grupului. Din cele 236 de sucursale controlate de Volksbank în România la sfârşitul anului trecut, 55 erau în regim de franciză.

Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia după active, a semnat joi un memorandum de înţelegere cu Volksbank care cuprinde "principalii termeni" ai achiziţionării operaţiunilor din Europa de Est ale grupului austriac, se spune în comunicatele celor două bănci.

Tranzacţia reprezintă cea mai mare achiziţie a unei bănci din Rusia în afara fostului bloc sovietic.

Volksbank, Sberbank şi ceilalţi acţionari ai VBI, DZ Bank, WGZ Bank şi Groupe BPCE vor să încheie tranzacţia până la sfârşitul acestui an, potrivit comunicatelor.

Preţul de achiziţie nu a este precizat, însă surse apropiate discuţiilor au declarat recent pentru Bloomberg că Sberbank va plăti până la 700 milioane euro.

Sberbank, care controlează circa jumătate din piaţa depozitelor retail din Rusia, vrea să-şi extindă prezenţa internaţională pentru a-şi diversifica sursele de venit. Creditorul, cu o vechime de 170 de ani, are operaţiuni internaţionale doar în Belarus, Kazahstan şi Ucrania, care au generat în primul trimestru al anului doar 2,3% din veniturile totale ale grupului.

Potrivit strategiei de dezvoltare, banca rusă vrea să dubleze până în 2014 contribuţia operaţiunilor din afara Rusiei la venituri.

Directorul general al Sberbank, German Gref, a declarat într-un interviu acordat în luna aprilie că obiectivul strategic al băncii este să concureze în Europa Centrală şi de Est cu grupuri precum Raiffeisen Bank International sau UniCredit.

În timp ce bănci precum UniCredit (Italia), Societe Generale (Franţa) sau Raiffeisen (Austria) au o prezenţă puternică în Rusia, instituţiile de credit locale nu s-au extins dincolo de ţările din fostul bloc sovietic.

Operaţiunile din România au avut anul trecut cele mai mari pierderi în cadrul VBI, de 31,4 milioane euro, din cauza creditelor neperformante. Singura divizie internaţională care a mai înregistrat pierderi este cea din Ucraina, cu un rezultat negativ de 10,6 milioane euro în 2010, în urma deprecierii unor active.

Volksbank estimează că operaţiunile din România ar putea reveni în acest an pe profit.

Totodată, grupul va continua să închidă sucursale în România, proces început în 2010.

La începutul lunii iunie, vicepreşedintele Volksbank România Lucian Cojocaru declara că reţeaua de sucursale a Volksbank în România este formată din 155 de de unităţi teritoriale, iar banca intenţionează să investească în modernizarea reţelei trei milioane de euro.

Grupul Volksbank a anunţat în decembrie că intenţionează să vândă 51% din VBI, preţul vizat fiind de 1,1-1,2 miliarde de euro.

Cotidianul rus Vedomosti a anunţat, în aprilie, că Sberbank se află în faza finală a negocierilor pentru achiziţia a 51% din acţiunile VBI.

Surse bancare au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că Sberbank vrea să preia toate activele VBI din Europa Centrală şi de Est, cu excepţia Volksbank România, cea mai mare subsidiară a grupului austriac, pentru a evita consolidarea afacerilor din UE în România.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?

Dobanzile la depozitele in lei platite de banci populatiei incep de la 4% pe an in cazul economiilor la termen de 1 luna si ajung la 6% pentru banii pastrati timp de un an. Pentru depozitele pe termen scurt, de 1 luna, cele mai ridicate dobanzi le gasim la detalii

 



 

Ultimele Comentarii