Aplicatie inteligenta de depistare si prevenire a infractiunilor IT, conceputa special pentru mediul financiar-bancar
Autor: Bancherul.ro
2015-10-01 23:39
Denumită InACT, soluţia dezvoltată de grupul IT polonez Asseco South Eastern Europe (Asseco SEE) cu operațiuni și pe piața din România este, în esenţă, o aplicaţie inteligentă de depistare şi prevenire a infracţiunilor de natură cibernetică şi nu numai petrecute în spaţiul IT al unei companii.
Aplicaţia a fost concepută şi construită ca urmare a intensificării fenomenului infracţional şi a multiplicării mediilor de acces potenţial în sistemele IT ale companiilor, atât din exterior, cât şi din interior, fapt care are potenţialul de a genera pierderi financiare, de imagine şi de credibilitate însemnate companiilor afectate.
"InACT a fost concepută în special pentru mediul financiar-bancar, deoarece băncile sunt cele mai interesante şi mai importante ţinte de atac pentru potenţialii infractori, indiferent că vorbim de atacuri provenite din exteriorul instituţiei bancare sau din interiorul acesteia," a declarat Adrian Năstase, Sales Manager Banking Business Unit Asseco SEE România.
Structural, InACT este o aplicaţie modulară de securitate IT care foloseşte intensiv elemente de business intelligence. Ea monitorizează şi identifică tentativele de fraudă provenite din exterior precum și tentativele de fraudă internă (de exemplu greşelile operaţionale sau tranzacţiile ce încalcă legislaţia sau normele interne ale Băncii). Soluţia funcţionează pe baza unui sistem predefinit de scenarii posibile de fraudă, comparând evenimentele petrecute în interiorul organizaţiei cu scenariile predefinite şi, astfel, declanşând alarma în eventualitea descoperirii de potenţiale incidente.
"Aplicaţia lucrează în colaborare cu alte aplicaţii back-end şi front-end instalate în cadrul organizaţiei. Este special proiectată pentru a se adapta cu uşurinţă la mediile IT de lucru deja existente prin intermediul meniurilor care pot fi personalizate şi al algoritmului intern de prelucrare date. Prin aceasta, InACT dispune de o foarte mare flexibilitate în termeni de management al bazelor de date, putând colabora cu orice tip de bază de date şi cu orice tip de flux de lucru, precum şi de capacitatea de a oferi răspuns la incidente în timp real sau în timp foarte scurt de la apariţia incidentului" a precizat Adrian Năstase.
Prin construcţia sa modulară, InACT poate fi folosită atât ca instrument de audit intern al mediului IT dintr-o organizaţie, cât şi ca unealtă de prevenire şi monitorizare a fraudelor. Ca atare, spectrul de utilizare al aplicaţiei este generos şi include, printre altele, zona de control intern dintr-o companie (operațiuni realizate de utilizatori interni), precum şi prevenirea şi monitorizarea fraudelor din zona internet banking sau mobile banking, sau a celor din zona card-uri (ATM / POS).
Aplicabilitate extinsă
Ceea ce face din InACT o soluţie perfect compatibilă pentru multe verticale industriale este setul ei de caracteristici. Una din cele mai importante este aceea că se pot defini scenarii flexibile de lucru pentru aplicaţie prin folosirea unei structuri flexibile de date. Practic, utilizatorii finali îşi pot defini propriile scenarii complexe prin folosirea wizard-ului SQL.
O altă caracteristică este dată de măsurarea riscurilor asociate posibilelor fraude prin alocarea de scoruri de risc diverselor scenarii. În acest sens, aplicaţia permite definirea de formule statistice complexe. În acelaşi timp, InACT permite analiza multidimensională, iar din acest punct de vedere analiştii îşi pot încărca propriile fişiere de analiză în cadrul aplicaţiei, pentru a le folosi în cadrul diverselor scenarii activate.
De asemenea soluţia are capacitatea de urmărire a cazurilor de fraudă descoperite, definirea de liste negre pentru prevenirea potenţialelor fraude viitoare şi integrarea cu diverse aplicaţii folosite în cadrul organizaţiei.
"Datorită caracteristicilor sale, InACT îşi demonstrează adevărata valoare prin monitorizarea permanentă a tuturor canalelor de comunicare sau tranzacționare din exterior dar și a operatiunilor efectuate de utilizatori interni. Dacă luăm ca exemplu băncile, la ora actuală ele au activităţi extrem de diversificate, care acoperă un spectru larg, de la Internet/Mobile banking la operatiuni prin ATM/POS sau chiar Phone Banking, iar InACT vine în sprijinul lor prin oferirea unei singure soluţii care să acopere în mod centralizat riscurile asociate unui spectru atât de larg”, afirmă Adrian Năstase.
Din punct de vedere operaţional, InACT este o platformă de management al riscului care acoperă toate canalele de activitate ale unei organizaţii. În cadrul acestei platforme se pot optimiza fluxurile de lucru pentru îmbunătăţirea eficienţei operaţionale şi atingerea unui nivel mai ridicat de prevenire-detectare fraude. De asemenea, în cadrul platformei se pot genera profile de clienţi externi sau de angajaţi interni în scopul identificării comportamentelor anormale şi, prin aceasta, al prevenirii fraudelor.
Platforma permite alcătuirea unei baze de date de cazuri istorice, în scopul generării unui istoric comparativ al potenţialelor incidente şi al comparaţiei în timp real cu situaţiile curente. Analiza fraudelor se face prin utilizarea geolocaţiei, profilurilor de dispozitive folosite la comiterea de fraude, precum şi prin generarea de liste albe şi liste negre de cazuri.
Din punct de vedere tehnic, InACT utilizează definirea de script-uri pe bază de SQL şi definirea de statistici pe bază de SQL. Aplicaţia este Web-based şi este dezvoltată prin intermediul Java. În acelaşi timp, dispune de integrare LDAP şi suport multilingv pentru diverse tipuri de utilizatori. Nu în ultimul rând, dispune de suport multi-instituţie şi multi-organizaţie.
Soluţia InACT a fost dezvoltată de către Asseco SEE Teknoloji A.Ş., filiala Asseco SEE din Turcia, şi a fost selectată de către grupul de firme ca fiind singura soluţie de management al riscului şi detecţie-prevenire fraude care va fi oferită clienţilor din Europa de sud-est de către Asseco SEE. Ea a fost deja implementată în mai multe instituţii financiar-bancare din Turcia şi în acest moment se poartă mai multe discuții privind implementarea soluției pe plan local.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Ultima Ora
Problele de functionare a aplicatiei Revolut
Aplicatia Revolut a avut probleme de functionare pe parcursul zilei de astazi, conform reclamatiilor clientilor: "Aplicatia nu functioneaza. E pentru ultima oara cand imi tin toti banii in contul Revolut", conform unei postari pe pagina Facebook a Revolut. Banca a confirmat detalii
BCR lanseaza o noua varianta de plati cu numarul de telefon, o alternativa la Alias Pay
BCR lanseaza o noua varianta de plati doar cu telefonul, fara IBAN, cu cardurile Visa, o alternativa la platile tip AliasPay. Clientii persoane fizice ai BCR care au carduri Visa vor putea face plati, din aplicatia George, doar pe baza numarului de telefon, catre clientii altor banci din detalii
Banca Transilvania are un numar de telefon dedicat fraudelor online
Banca Transilvania pune la dispozitia clientilor un numar de telefon dedicat pentru fraudele online: 0264.308.055. Intr-o postare pe Facebook a bancii se arata: "În ultima perioadă, au crescut tot mai mult tentativele de fraudă și atacurile de phishing, iar metodele detalii
Burse la Transilvania Executive Education MBA
Valoarea totală a burselor este de 19.000 de euro Cursurile încep în 8 februarie 2025 Până acum, 220 de persoane au absolvit acest EMBA Banca Transilvania și detalii
- Card virtual in dolari, in aplicatia BT Pay
- Libra devine a doua banca, dupa BT, care face plati instant in euro
- Probleme de functionare a cardurilor BRD Mastercard, la magazine si bancomate
- Bancile adopta un nou sistem de plati instant cu mobilul prin cod QR: RoPay
- Plati instant cu telefonul mobil prin cod QR la CEC Bank
- Conturile Revolut vor putea fi poprite
- Carduri virtuale pentru clientii BCR
- Platile instant, posibile la 15 banci
- Banca Transilvania imprumuta 2,5 miliarde euro, cu 5%, pentru proiecte sustenabile
- BCR ajuta oamenii din Galati afectati de inundatii si dubleaza donatiile
Profil de Bancher
-
Madalina Teodorescu, directorul Directiei Credite Persoane Fizice
Raiffeisen Bank
“Schimbarea monedei creditului nu face ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
- Comerțul cu amănuntul, +7,3% cumulat pe primele 8 luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii