BANCI | Ultima Ora

Angela Merkel neaga sugestia privind un referendum in Grecia pentru iesirea din zona euro

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2012-05-21 15:40

Purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel a dezminţit din nou luni, cu putere, o presupusă sugestie a cancelarului german privind organizarea unui referendum în Grecia referitor la euro şi a susţinut cu tărie că şefa guvernului de la Berlin nu este dispusă ''să ofere ingrediente bucătăriei politice'' greceşti, relatează AFP.

''Cancelarul n-a propus un referendum, şi nici altceva care să poată fi interpretat în acest sens'', a declarat purtătorul de cuvânt Georg Streiter, într-o conferinţă de presă a guvernului german.

''Cancelarul german nu va furniza ingrediente acestei bucătării politice între partidele în fierbere'' din Grecia, a adăugat Streiter la întrebările foarte insistente ale jurnaliştilor.

''Puteţi porni de la principiul'' că dna Merkel se opune în continuare unui astfel de referendum, a precizat Streiter răspunzând unei întrebări referitoare la referendumul evocat anul trecut de premierul grec din acea vreme Georgios Papandreou, care a generat critici în Germania.

Guvernul interimar grec afirma vineri că dna Merkel a sugerat un astfel de referendum în cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele grec, Carolos Papoulias. În pofida dezminţirii categorice din partea Cancelariei germane, încă de vineri, informaţia a făcut să curgă multă cerneală în Grecia la sfârşitul săptămânii trecute.

Revista germană Der Spiegel asigura printre altele în ediţia sa de luni că Angela Merkel ar fi făcut într-adevăr această propunere.

Streiter a sugerat că ''necunoaşterea, declaraţii prost înţelese'' s-ar putea afla la originea circulaţiei informaţiei. ''Pare un pic a telefon fără fir'', a conchis Streiter.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



ING lanseaza o platformă cu oferte speciale pentru clientii firme

ING lansează Business Deals, o platformă în care antreprenorii au acces la oferte B2B, negociate de reprezentanții băncii, pentru nevoile afacerii lor, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Clienții beneficiază de reduceri la o gamă largă detalii

ING Bank sustine eficienta energetica a cladirilor

Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF) anunță lansarea „Caravanei ROENEF”, un proiect destinat promovării eficienței energetice în clădiri și creșterii gradului de informare, la nivelul populației, cu privire la beneficiile pe detalii

ING Bank a ajuns la 1,85 milioane clienti activi

Veniturile ING Bank România au ajuns la 1,79 miliarde de lei în primul semestru din 2024, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului anterior, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Creșterea numărului de clienți și a portofoliului de detalii

Patria Bank si-a majorat creditele cu 8%

Patria Bank, banca specializata in sprijinirea antreprenorilor romani, a anuntat un profit net de 18,1 milioane lei pentru primele sase luni ale anului 2024, in crestere cu 61% fata de nivelul inregistrat in primul semestru al anului 2023, conform unui comunicat al detalii

 



 

Ultimele Comentarii