BANCI | Revista presei

Acordul cu FMI nu va fi prelungit, anunta ministrul Finantelor, Darius Valcov

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-02-19 08:38

Autoritățile române nu au cerut acordul Fondului Monetar Internațional /FMI/ pentru măsurile de relaxare fiscală prevăzute în proiectului Codului Fiscal, a declarat miercuri ministrul Finanțelor Publice, Darius Vâlcov, la postul de televiziune Realitatea TV, citat de Agerpres.

'Acordul cu FMI și Comisia Europeană expiră în septembrie 2015. Toate măsurile, care sper din toată inima să fie adoptate până la jumătatea acestui an, vor intra în vigoare (începând — n.r.) cu 1 ianuarie 2016', a explicat Vâlcov.

Întrebat dacă acordul cu FMI va fi prelungit, ministrul Finanțelor Publice a răspuns: 'Foarte probabil nu!'.

'Atât timp cât suntem în parametri mai mult decât corecți și macroeconomic stăm nu bine, ci foarte bine, avem a 5-a creștere economică pentru 2014 din Uniunea Europeană, am depășit demult stadiul în care trebuie să vină profesorul să ne arate pe unde este tabla și pe unde este ușa. Am învățat, mergem mai departe, avem specialiști foarte buni, doar trebuie să avem un dialog mult mai consistent cu mediul de afaceri. În momentul când noi întindem această mână spre patronatele din România, ne îndreptăm spre un meci câștigat. Altă soluție nu există în România', a spus oficialul MFP.

Vâlcov a menționat că, în scrisoarea care nu a fost semnată cu FMI (la ultima misiune a FMI, la începutul lunii februarie — n.r.), au fost prevăzute două dintre măsurile cuprinse în noul Cod Fiscal, dar scrisoarea nu a fost semnată din cauza 'altor trei puncte'. Discuțiile dintre autoritățile române și FMI vor fi reluate în aprilie.

'Până în septembrie trebuie să ne îndeplinim toate obligațiile pe care noi înșine ni le-am luat. Așa este corect între parteneri, este corect să ne respectăm. Am respectat ca și țară, în ultimii doi ani, tot ceea ce am scris în acord', a mai spus ministrul Finanțelor.

Măsurile de relaxare fiscală prevăzute în noul Cod Fiscal vor conduce la crearea a 325.000 de noi locuri de muncă în anul 2016 și vor avea un impact pozitiv în creșterea economică de 1,7% din Produsul Intern Brut /PIB/, arată datele Ministerului Finanțelor Publice /MFP/.

Costul bugetar net al măsurilor din Planul de relaxare fiscală 2016-2020 este estimat la 6,81 miliarde lei în 2016, iar impactul pozitiv asupra creșterii consumului populației va fi de 1,9%.

Pentru anul 2016, impactul brut al măsurilor de relaxare asupra veniturilor bugetare indică o scădere de 16,26 miliarde lei, însă veniturile recuperate se vor cifra la 9,45 miliarde lei, scăderea netă veniturilor fiind estimată la 6,81 miliarde lei.

MFP estimează că veniturile recuperate la TVA vor fi de 6,4 miliarde lei, la accize — 1,53 miliarde lei, la impozitul pe dividende — un miliard de lei, iar la impozitul pe construcții — 520 milioane lei.

Planul de relaxare fiscală pentru perioada 2016-2020 prevede că TVA va ajunge la 18% în 2020 de la 24% în 2015, cota unică de impozitare va scădea de la 16% la 14%, impozitul pe dividende va fi eliminat, în prezent fiind de 16%, taxa pe construcții speciale va fi eliminată (în prezent 1%), contribuțiile de asigurări sociale /CAS/ vor scădea de la 15,8% la 13,5% pentru angajat și de la 10,5% la 7,5% pentru angajator, iar impozitarea microîntreprinderilor și pentru impozitele și taxele locale va fi introdus un regim diferențiat.

Potrivit estimărilor MFP, măsurile de relaxare vor conduce la crearea a 82.000 de noi locuri de muncă în 2017, 69.000 de locuri de muncă în 2018 și 50.000 de locuri de muncă în anul 2019, în timp ce impactul pozitiv asupra creșterii economice va fi de 0,6% din PIB în 2017, 0,7% în 2018 și 0,5% în 2019.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii