ECONOMIE | Stiri economice

-4,2% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimei luni din 2022. Încadrarea în ținta revizuită de 5,74%, problematică

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-01-11 18:37

Deficitul bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni din 2022 a fost mai mare cu 2,7 miliarde lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a urcat la circa 58,7 miliarde lei (4,2% din PIB-ul estimat oficial la 1.396,2 miliarde lei), potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor. 

De reținut, încasările pe primele unsprezece luni au crescut la 29,8% din PIB, cu un punct principal peste rezultatul din aceeași perioadă a anului anterior. Din păcate, jumătate din acest avans a fost anulat de creșterea cheltuielilor de la 33,5% din PIB până la 34% din PIB, în condițiile unei majorări nominale de circa 77 miliarde lei.

Raportarea la execuția din decembrie 2021 arată că încadrarea în ținta finală de 5,74% din PIB se anunță problematică. Spațiul de deficit rămas la dispoziție în ultima lună a anului a fost de 1,54% din PIB, comparativ cu cel de 2,02% consemnat efectiv în decembrie 2021. Astfel, se poate atinge pragul de 6%, pe fondul plăților pentru compensarea prețurilor la energie.

„Este probabil ca 2022 să consemneze un deficit bugetar în jur de 6% din PIB dacă impactul schemei de plafonare şi compensare nu va fi copleşitor.”, declara spre finalul anului trecut Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.

Veniturile nefiscale și încasările din TVA, crescute considerabil

Pe partea de venituri, cele nefiscale și încasările din TVA s-au majorat cel mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut (fiecare cu peste 13 miliarde lei dar 53,6% ca expresie procentuală în primul caz și doar 17,9% în al doilea, ușor peste inflație). De reținut, veniturile nefiscale includ dividende, redevențe petroliere și vărsăminte din veniturile nete ale BNR.

Cea mai importantă componentă a veniturilor bugetare, contribuțiile de asigurări, a înregistrat o majorare de aproape 12 miliarde lei, până la circa 127 miliarde lei, dar avansul procentual a fost de numai 10,3%. Totodată, din impozitul pe salarii și venit s-au încasat în plus aproape 4,8 miliarde de lei (+18,8%).

Susținerea prin banii veniți de la UE a urcat de la circa 29 miliarde lei până la 37 miliarde lei (2,7% din PIB). Deși ar fi trebuit să fie stimulate de revenirea consumului de carburanți și creșterea taxării la tutun, sumele din accize au crescut cu doar ceva mai mult de un miliard de lei (+3,4% !), ceea ce ridică un semn de întrebare.

Deficitul bugetului de stat l-a depășit pe cel general, chiar și în condițiile în care transferurile pentru echilibrarea asigurărilor sociale (buget care trebuie adus la zero până la finalul anului, potrivit prevederilor legale) și fondului național de sănătate (ajuns la -3,34 miliarde lei deficit) au lăsat de dorit. Bugetele locale și cele ale instituțiilor autofinanțate au fost păstrate pe plus pentru a limita minusul per total.

Avansul cheltuielilor, ușor sub cel al veniturilor

Avansul cheltuielilor a ajuns după primele 11 luni din 2021 la 19,4% în raport cu aceeași perioadă din 2021, sub cel al veniturilor (21,8%). Sumele alocate pentru salariile bugetarilor au crescut cu doar 6,1%. Pentru cea mai mare componentă, asistența socială, alocările s-au majorat ușor sub ritmul general (+18,1% față de +19,4%).

De reținut creșterea cu aproape 28% a sumelor achitate în contul participării la proiectele cu finanțare externă nerambursabilă și avansul pe segmentul de cheltuieli de capital (+22,4%), care reflectă o modificare evidentă de atitudine în favoarea investițiilor, menite să stimuleze o dezvoltare durabilă pe termen lung.

Subvențiile s-au majorat considerabil (+130,6%), ceea ce arată un sprijin crescut din partea statului pentru dezvoltarea economică. Din păcate, pe fondul inflației crescute peste așteptări, dobânzile achitate la creditele contractate de stat au avut o creștere excepțională de la un an la altul (+63,7%).

 

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Ministerul Finantelor  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



18 miliarde euro, deficit comercial după primele șapte luni ale anului

Exporturile României au fost în iulie 2024 de 8,32 miliarde euro (+8,6% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au ajuns la valoarea-record de 11,27 miliarde euro (+13,4%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, detalii

Deficit bugetar de peste 4% din PIB după primele 7 luni ale anului

Deficitul bugetului general consolidat după primele șapte luni ale anului a fost de 71 miliarde de lei (-4,02% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Pe ultimul loc la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare. Sumă ridicolă pentru sănătate

România s-a situat în anul 2023 pe ultimul loc între statele membre UE (și) la alocările bugetare pentru cercetare-dezvoltare (R&D), potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un cuantum de doar 21,2 €/loc., am fost devansați net detalii

România, cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele UE

România a înregistrat anul trecut cel mai redus număr de ani de muncă dintre statele membre UE, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o medie de doar 32,2 ani, ne-am poziționat sub Italia (32,8 ani), Croația (34 ani), Grecia (34,2 ani) și detalii

 



 

Ultimele Comentarii