Stiri din eticheta: Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA)



Curtea Constitutionala respinge contestatia Raiffeisen Bank la Legea privind clauzele abuzive din contractele de credit

Curtea Constitutionala a respins ieri o contestatie formulata de avocatii Raiffeisen Bank fata de prevederile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele de credit, potrivit careia banca poate fi obligata de catre o instanta de judecata sa elimine clazele abuzive din totate detalii

FGA a preluat dosarele de daună și contractele de asigurare de la Carpatica Asig și Forte Asigurări

FGA a preluat toate dosarele de daună și toate contractele de asigurare de la Carpatica Asig și Forte Asigurări (comunicat de presa): București, 02 Septembrie 2016 – Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a finalizat, conform prevederilor legale, detalii

Programul Prima Casa va continua si in anii urmatori, anunta ministrul Finantelor

Plafonul pentru programul "Prima Casă" va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părțile implicate să își poată face planuri pe un astfel de detalii

CSM spune ca declaratiile lui Steven van Groningen despre practica neunitara a instantelor in procesele bancilor cu clientii afecteaza independenta justitiei; CPBR respinge acuzatiile

Comunicat de presă al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) privind apărarea independenţei şi imparţialităţii sistemului judiciar în raport de afirmaţiile domnului Steven van Groningen, preşedinte al Patronatelor Bancare din România:

În şedinţa din detalii

 

Ultimele Comentarii