Alte stiri din categoria: BANCI



Revista presei

Presedintele Basescu anunta ca se va retrage din viata politica

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că funcţia de preşedinte a reprezentat pentru el "cea mai mare umilinţă a vieţii" sale, explicând că, cel puţin după 2007, s-a simţit continuu jignit. "În prima zi în care am plecat de detalii

Revista presei

Presedintele Basescu a rupt relatiile cu Petrom in semn de protest fata de profitul imoral al companiei

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că a rupt orice legătură cu Petrom ca semn de protest faţă de profitul pe care l-a obţinut pe timp de criză, el adăugând că politica acestei companii este "incorectă". "Eu sunt cel care a detalii

Ultima Ora

Jaf armat in 40 de secunde la o unitate Intesa Sanpaolo Bank din Constanta

Un jaf armat a avut loc, vineri după-amiază, la o bancă din zona centrală a municipiului Constanţa, cei doi atacatori, care aveau feţele acoperite, ameninţând-o pe una dintre angajate şi fugind cu aproape 20.000 de lei. Atacul a avut loc la o sucursală a Intesa Sanpaolo Bank de pe strada detalii

Ultima Ora

Presedintele Traian Basescu: Conditiile de majorare a salariilor bugetarilor au fost indeplinite inca din decembrie

Preşedintele Traian Băsescu a precizat că recentul său anunţ cu privire la o reîntregire a salariilor bugetarilor nu a fost făcut din populism, menţionând că au fost îndeplinite criteriile de ridicare a respectivei măsuri de austeritate încă de la sfârşitul lunii decembrie detalii

 



 

Ultimele Comentarii