Statele Unite isi alege astazi noul presedinte, dintre republicanul John McCain şi democratul Barack Obama
Autor: Bancherul.ro
2008-11-04 08:03
Americanii merg la urne marţi pentru a alege între republicanul John McCain şi democratul Barack Obama, după o campanie prezidenţială neobişnuit de lungă şi pe fondul unei crize economice ce pare să fi înclinat balanţa în favoarea democraţilor, după două mandate republicane.
Primele secţii de vot se deschid marţi la ora 7.00, ora României, în orăşelele Dixville Notch şi Hart's Location din New Hampshire, care în mod tradiţional încep să voteze la miezul nopţii. Toţi cei câţiva zeci de locuitori vor vota simultan la miezul nopţii, iar rezultatele vor fi cunoscute un minut mai târziu. Majoritatea celorlalte secţii de vot se vor deschide marţi, între 12.00 şi 14.00, ora României.
Miercuri, la ora 1.00, ora României, se închid primele secţii de vot, în statele Indiana şi Kentucky, iar ultimele se vor închide în Alaska la ora 8.00. Primele indicii ale rezultatului votului sunt aşteptate miercuri în jurul orei 6.00, când vor exista exit-polluri pentru suficiente state pentru a fi evident dacă unul dintre candidaţi a câştigat cursa.
Analiştii se aşteaptă la o participare record, explicată în parte prin "fenomenul Obama", care a reuşit să adune zeci de mii de oameni la mitinguri, dar şi prin interesul deosebit pe care l-a suscitat această campanie electorală, una dintre cele mai îndelungate şi cea mai scumpă din istorie. Dacă în ultimii 30 de ani rata de participare la scrutinul prezidenţial a oscilat între 54% şi 61%, anul acesta ea ar putea atinge 80-90% în unele state. Recordul de participare la un scrutin prezidenţial s-a înregistrat în 1960 şi a fost de 63%.
Aproape 20% dintre alegători şi-au exprimat deja opţiunea în statele unde se poate vota anticipat, iar cozile de la secţiile de vot lasă să se întrevadă o mare afluenţă în ziua scrutinului propriu-zis. Pe listele electorale sunt înscrişi anul acesta 153 de milioane de alegători.
Statele Unite au un proces electoral complex, moştenit din secolul al XIX-lea. Exprimându-şi votul, americanii desemnează de fapt membrii Colegiului electoral (alcătuit din "mari electori") care, la rândul său, îl desemnează pe preşedinte. Colegiul electoral are 538 de membri şi, pentru a fi ales, un candidat are nevoie de 270 de voturi. Fiecare stat american este reprezentat în Colegiu de un număr de membri egal cu aceia pe care îi are în Congres, statele cu populaţie mai numeroasă având mai multă greutate. Toate statele americane, cu excepţia a două - Nebraska şi Maine - acordă toţi marii electori în Colegiu candidatului cu cele mai multe voturi, indiferent cât de mică este diferenţa dintre ei. Acest lucru înseamnă că nu este exclus ca un candidat care are cele mai multe voturi la nivel naţional să piardă totuşi alegerile, având un număr mai mic de voturi în Colegiul electoral. Aşa s-a întâmplat în 2000, când George W. Bush a câştigat alegerile, deşi contracandidatul său, democratul Al Gore, obţinuse mai multe voturi din partea populaţiei.
Sistemul face, deci, ca statele cu populaţie numeroasă să fie mai importante în aritmetica scrutinului. California este statul cu cel mai mare număr de reprezentanţi în Colegiul electoral - 55. California votează însă în mod tradiţional cu democraţii, iar şansele ca acest comportament să se schimbe anul acesta sunt mici. De aceea, o atenţie deosebită au primit din partea candidaţilor statele cu număr mare de electori şi pe care sondajele le arată fie indecise, fie susceptibile să basculeze de la un partid la altul - Ohio, Florida, Pennsylvania. Începând din 1960, niciun candidat nu a câştigat alegerile fără a învinge în cel puţin două dintre aceste state.
Potrivit site-ului independent RealClearPolitics, care face o medie a tuturor sondajelor, Obama avea luni un avans de 7% la nivel naţional (51,2% faţă de 44,2%). Pe de altă parte, Obama conduce în Florida în medie cu 2,5%, cu 7,6% în Pennsylvania şi cu 3,6% în Ohio.
Sondajele îl indică, aşadar, câştigător pe Barack Obama, care s-a instalat în frunte începând din septembrie, favorizat de criza financiară, pentru că este perceput ca fiind mai competent în acest domeniu decât McCain. La rândul său, republicanul, considerat mai competent în probleme de politică externă şi securitate naţională, se impusese în sondaje cu declaraţii dure la adresa Moscovei în timpul crizei ruso-georgiene din august. Este însă pentru prima oară când un partid mare este reprezentat în cursa pentru Casa Albă de un candidat de culoare şi există o anumită incertitudine în ceea ce priveşte modul cum se va comporta electoratul, într-o ţară în care rasa este în continuare un subiect sensibil. Însăşi acurateţea sondajelor a fost pusă sub semnul întrebării şi pentru că există rezultate extrem de diferite între ele, dar şi din cauza "efectului Bradley", numit astfel după candidatul de culoare care a încercat să obţină funcţia de guvernator al Californiei în 1982. Deşi era prezentat de sondaje drept câştigător detaşat, el a pierdut la mică diferenţă, iar sociologii au explicat că, de teamă să nu fie consideraţi rasişti, respondenţii au minţit în sondaje.
În contextul în care economia a urcat pe primul loc în preocupările americanilor, programele propuse de Obama şi McCain se diferenţiază în special la capitolul impozite şi asigurări medicale, în timp ce în privinţa energiei, programele lor pledează cu precădere pentru o mai mare independenţă de petrolul din Orientul Mijlociu, prin recurgerea mai mult sau mai puţin accentuată la energia nucleară. Obama vrea reduceri fiscale pentru cei cu venit anual sub 250.000 de dolari, adică 95% din populaţie, spune el, şi pledează pentru impozite mai mari pentru ceilalţi. McCain consideră, dimpotrivă, că deducerile de impozite pentru marile corporaţii sunt soluţia cea mai bună pentru a încuraja investiţiile şi crearea de noi locuri de muncă. În ceea ce priveşte sistemul de sănătate, într-o ţară în care aproape 46 de milioane de oameni nu au asigurări în caz de boală, Obama vrea să garanteze o asigurare socială accesibilă tuturor sub forma unui sistem parţial finanţat de stat, în timp ce McCain vrea să favorizeze concurenţa pe piaţa asigurărilor private pentru a determina scăderea costurilor.
Şi în politica externă cei doi candidaţi au viziuni diferite. McCain, considerat mai competent în acest domeniu, nu exclude folosirea forţei împotriva Iranului, considerând că o intervenţie militară este de preferat unui Iran înarmat nuclear. Pe de altă parte, McCain a afirmă că va menţine trupele în Irak atât timp cât va fi nevoie şi a avut declaraţii extrem de dure la adresa Rusiei. Obama, care l-a ales pe şeful Comisiei de externe din Senat, Joe Biden, drept candidat la vicepreşedinţie - pentru a-i convinge pe cei care îi reproşau lipsa de experienţă - promite că va retrage trupele din Irak în termen de 16 luni de instalarea la putere şi pledează pentru diplomaţie, susţinând, de exemplu, negocierile directe cu Iranul şi reluarea dialogului cu Havana.
Actuala campanie pentru Casa Albă a fost mai puţin dură decât altele şi mai săracă în dezvăluiri de natură să îi discrediteze pe candidaţi. Obama a fost totuşi acuzat de legături cu fostul militant radical Bill Ayers şi cu pastorul Jeremiah Wright, controversat din cauza declaraţiilor sale despre rasism. El a fost ţinta unei campanii de dezinformare care l-a prezentat drept musulman pentru a-l asocia cu radicalii, deşi este catolic. Pentru că a declarat că vrea să "redistribuie bogăţia", republicanii l-au acuzat că este "socialist", ceea ce este aproape o insultă în Statele Unite. Dacă McCain nu a fost atacat personal decât în ceea ce priveşte programul şi legăturile cu actuala administraţie, presa americană a scris pe larg despre acuzaţiile de abuz de putere care i se aduc în Alaska candidatei sale la vicepreşedinţie, Sarah Palin. Ea a fost în centrul atenţiei când s-a aflat că fiica sa minoră este însărcinată şi a fost criticată pentru sumele cheltuite de republicani pe ţinutele purtate de ea în campanie. Palin a fost, pe de altă parte, ridiculizată pentru o serie de declaraţii neinspirate, precum aceea că este omul potrivit să negocieze cu Rusia pentru că statul ei de origine, Alaska, este mai aproape de această ţară.
În paralel cu alegerile prezidenţiale, americanii îşi vor alege marţi membrii Camerei Reprezentanţilor şi o treime dintre membrii Senatului. Potrivit sondajelor, democraţii îşi vor consolida majoritatea în Camera Reprezentanţilor şi au şanse să se apropie de majoritatea de 60 din 100 în Senat, ceea ce se întâmplă destul de rar. În plus, alegătorii sunt chemaţi să decidă prin referendumuri locale într-o sumedenie de probleme, de la căsătoria între persoane de acelaşi sex, la dreptul la avort, energia din surse regenerabile şi chiar protecţia scroafelor gestante.
Alegerile intervin în contextul unei crize economice grave şi al implicării Statelor Unite în două războaie, în Irak şi Afganistan. Scrutinul are loc, de asemenea, după opt ani de administraţie republicană, în care George W. Bush a oscilat de la cote de popularitate record, după atentatele din 11 septembrie, la recorduri de nepopularitate înregistrate în ultimii ani.
Oricare ar fi rezultatul acestor alegeri, ele vor aduce o premieră în istoria americană. Dacă va fi ales Obama, el va deveni primul preşedinte de culoare al celei mai mari puteri mondiale. Dacă va câştiga McCain, o femeie va ajunge pentru prima oară în funcţia de vicepreşedinte - guvernatoarea de Alaska Sarah Palin. În plus, la 72 de ani, McCain ar deveni cel mai vârstnic preşedinte american la momentul inaugurării primului mandat.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Analiza
Creditele de nevoi personale cu cele mai mici dobanzi
CEC Bank a anuntat o promotie la creditele de nevoi personale, cu o dobanda de 7,9%, valabila pentru cei care-si incaseaza veniturile intr-un cont al bancii, cea mai mica dintre un numar de 13 astfel de imprumuturi acordate de 9 banci, conform topului realizat de detalii
Indicatorii sistemului bancar la finalul anului 2023
indicatorii agregati ai bancilor romanesti la finalul anului 2023, calculati pe baza informatiilor din raportarile prudentiale neauditate, trimise la Banca Nationala a Romaniei (BNR) de instituČiile de credit, persoane juridice romane Či de sucursalele din Romania ale institutiilor detalii
La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme
Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opČiunea de actualizare a datelor 100% detalii
Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?
Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii
- Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023
- Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023
- Genoxinvest, o frauda online deghizata in platforma de investitii in criptomonede
- Raiffeisen nu-si despagubeste clientii fraudati online
- BRD plateste o dobanda de doar 0,1% la depozitele vechi, in stoc
- Bancile au facut un profit record de 10 miliarde lei in 2022
- Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul, obligati de judecatori sa achite prima de stat unui fost client
- Profitul bancilor, in crestere cu 19%
- Indicatorii sistemului bancar la finalul T1 2022
- Topul reclamaČiilor la bÄnci ĂŽnregistrate la Reclamatiibanci.ro
Profil de Bancher
-
Mihaela Lucica Popa, Director â Vicepresedinte al Comitetului de Directie
CEC Bank
Doamna Mihaela Popa s-a alaturat echipei de ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- BÄncile din România nu au majorat comisioanele aferente operaČiunilor ĂŽn numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro dupÄ primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro dupÄ prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent dupÄ primele douÄ luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor Ĺi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiČii imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinĹŁÄ ROBID Ĺi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- ComerČul cu amÄnuntul - ĂŽn creČtere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice În PIB
- România, tot prima ĂŽn UE la inflaČia anualÄ, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare ĂŽn august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- InflaČia anualÄ a scÄzut la 4,62%
Ministerul Finantelor
- Datoria publicÄ, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB dupÄ prima jumÄtate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB dupÄ primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar ĂŽngrijorÄtor dupÄ prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publicÄ, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar ĂŽnaintea ultimului trimestru din 2024
- PreČurile industriale - scÄdere ĂŽn august dar indicele anual a continuat sÄ creascÄ
- România, pe locul 4 ĂŽn UE la scÄderea preČurilor agricole
- Industria prelucrÄtoare, evoluČie neconvingÄtoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei ĂŽn UE la creČterea costului muncii ĂŽn T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 În UE ca pondere În PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat sÄ scadÄ in septembrie 2022. Ecartul faČÄ de Polonia Či Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite cautÄ soluČii pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitÄČile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to âŹ92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- ProducČia industrialÄ, ĂŽn scÄdere semnificativÄ
- Pensia realÄ, ĂŽn creČtere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrÄtoare a trecut pe plus ĂŽn aprilie 2024
- Deficitul comercial, ĂŽn creČtere de la o lunÄ la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea ĂŽmpotriva dezastrelor, valabilÄ Či in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicaČie
Am avut ora Či data din setÄrile telefonului date pe manual Či nu se deschidea BT Pay, ĂŽn ... detalii